Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Travel |
|

Take My Breath Away

În 1986, se lansa filmul Top Gun, cu Tom Cruise și Kelly McGillis. Coloana sonoră este până astăzi una dintre cele mai cunoscute din industria cinematografică, iar piesa Take My Breath Away, interpretată de trupa Berlin, a câștigat un Oscar și un Glob de Aur. La început de noiembrie, am făcut un city break în capitala Germaniei, care, pur și simplu, mi-a tăiat respirația.
shutterstock_1401491837

Berlinul este cel mai mare oraș din Germania și de patru ori mai întins, ca suprafață, decât Bucureștiul. Mi-a dat impresia unei capitale aerisite. Poate și pentru că am mers într-o perioadă mai puțin turistică; poate și datorită bulevardelor ample, cărora uneori nu le vezi capătul. Un alt motiv care merită menționat este că aproximativ o treime din teritoriu găzduiește păduri, parcuri și grădini. Nu am prins o vreme prea bună. A fost frig, a bătut vântul și a plouat. Nevoia m-a împins chiar să-mi cumpăr un fes dintr-un Decathlon din Alexanderplatz. Dar ruginiul copacilor și al frunzelor așternute pe jos a compensat.

Am petrecut două zile și jumătate în Berlin. O să spuneți că e nimic pentru un oraș care, începând cu 1400, a îndeplinit, aproape fără întreruperi, rolul de capitală. Nu o să vă contrazic. Cred că nici șapte sau zece zile nu ar fi suficiente pentru câtă istorie, artă, viață culturală și socială încap în Berlin.

Am aterizat pe aeroportul Schönefeld, deschis în 1934, care, în timpul Războiului Rece, a fost principalul aeroport din RDG și singurul care deservea Berlinul de Est. Astăzi este al doilea după Tegel. Dacă mă întrebați, e mai bine să alegeți aeroporturi mai mici, pentru că nu sunt atât de aglomerate, iar distanțele de parcurs în interior sunt decente. Schönefeld nu e legat de metrou, însă există trenuri și autobuze care vin la câteva minute, iar un bilet costă 3,40 euro. La dus am luat un autobuz, la întors – un tren din gara Friedrichstrasse, pentru că am vrut să testez ambele variante. Nu mă pot plânge de niciuna.

Vă spuneam mai înainte că nu am avut prea mult timp la dispoziție. Astfel, mi-am asumat de la bun început că nu o să prea intru în muzee. Am ales să iau pulsul la pas, iar într-una din zile mi-am depășit recordul de mers pe jos: 18 kilometri. Nu vă gândiți că nu am recurs și la soluția metrou, care, apropo, mi-a plăcut mult, dat fiind faptul că nenumărate stații, din cele 173 în total, sunt supraterane. Ai o altă perspectivă a orașului, dar ceea ce m-a încântat cel mai mult este că am putut să văd picturile de pe clădiri integral. Dacă vreți să vedeți artă stradală cu duiumul, Berlinul este destinația ideală.

Din categoria obiectivelor turistice de neratat, amintim: Parlamentul (Reichstag), Poarta Brandenburg, Parcul Tiergarten, Memorialul Evreilor, Potsdamer Platz, Alexanderplatz, Gendarmenmarkt. Nu o să vă umplu acum capul cu istoria fiecăruia; la o simplă căutare pe Google, găsiți mai multe informații decât aș putea pune eu în două pagini de revistă. Reichstagul se poate vizita gratuit, dar trebuie să vă faceți rezervare cu ceva vreme înainte; eu nu am fost în stare. Dintre toate, cred că cel mai tare m-au impresionat cele trei clădiri-emblemă din Potsdamer Platz: Daimler City, Sony Centre și Beisheim Centre. Sunt înalte, frumoase și îngrijite. Și dacă tot vorbim de înălțime, un lucru pe care am vrut neapărat să-l fac a fost să vizitez Turnul Televiziunii. Este cea mai înaltă construcție din Berlin – 365 de metri. Se urcă până la 203 metri, cu liftul, în 40 de secunde. Nu-i nimic înfricoșător, doar mi s-au înfundat urechile. Panorama de 360 de grade este fantastică, mai ales seara, când poți să vezi cât de mult se întind luminile Berlinului.

Nu am inclus în lista de mai sus Checkpoint Charlie. Acest punct de trecere din Berlinul de Est în Berlinul de Vest a fost conceput pentru tranziția militarilor forțelor aliate. A devenit celebru pentru așa-numita „confruntare a tancurilor” (tancurile lui Kennedy și Hrușciov). Astăzi este un simbol a ceea ce a însemnat Războiul Rece, asaltat de turiști dornici să-și facă poze în fața lui. Imediat lângă, se află Muzeul Zidului Berlinului, pe care l-am și vizitat. Nu este ceva spectaculos, dar conține mărturii emoționante despre viața sub regimul totalitar din RDG și despre încercările est-germanilor de a fugi, prin toate mijloacele posibile (pe apă, prin aer, pe uscat sau chiar prin tuneluri subterane) în Vest.

Dacă tot am ajuns la Zidul Berlinului, de văzut neapărat East Side Gallery. Aceasta este cea mai mare galerie de artă în aer liber din lume. O rămășiță de aproape un kilometru și jumătate a ceea ce a fost zidul care împărțea Berlinul în două, este acoperită cu 105 picturi ale unor artiști din întreaga lume. Au fost realizate în 1990, pe partea estică a zidului, și reprezintă o celebrare a păcii și a libertății care ar trebui să domnească în orice colț al globului. M-am plimbat de-a lungul zidului, m-am uitat cu atenție la fiecare lucrare, iar senzația pe care am simțit-o a fost o combinație între emoție și stranietate. Mi-a fost și îmi este greu să înțeleg cum oamenii pot ridica între ei bariere la propriu.

Nu am vrut să plec din Berlin fără să ajung în celebrul Kreuzberg. Este un cartier extrem de viu și de pestriț. În timpul Războiului Rece, a fost una dintre cele mai sărace zone din Berlin. Acum predomină imigranții, în special turcii. M-am pierdut pe străduțe, am stat în cafenele, am observat oamenii și clădirile. Găsiți aici baruri și restaurante de tot soiul, magazine cu nimicuri, mici galerii de artă și clădiri mâzgălite de graffiti până la stadiul la care nu mai înțelegi absolut nimic. Dar ăsta e farmecul locului. Unii îl mai numesc cartierul hipsterilor și al vieții de noapte intense. Nu am testat-o.

Nu știu dacă pot să formulez niște concluzii despre Berlin. Mi-au plăcut cafeaua și cafenelele cochete. Am reușit să bifez un latté la o cafenea The Barn din Piața Potsdam. Se zice că nu ești un adevărat iubitor de cafea dacă ajungi în Berlin și nu mergi la The Barn. Am simțit un aer foarte tineresc peste întreg orașul, iar asta îți dă energie și chef de explorat. Și în niciun alt loc pe care l-am mai vizitat până acum nu am întâlnit atâția oameni cu sticle de alcool pe stradă. Judecați voi dacă e bine sau rău.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii