Cautare

Eticheta: Uniunea Europeana

Știre publicată acum 3 luni

Eurostat: Sectorul construcții a crescut în România cu 12,2% în aprilie comparativ cu aceeași lună a anului trecut

Construcțiile în România au înregistrat o creştere cu 12,2% în aprilie 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, potrivit datelor publicate miercuri de raportul Eurostat.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 3 luni

Statele Unite s-au retras de la negocierile cu UE privind taxarea serviciilor digitale

Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a decis să retragă Statele Unite de la negocierile cu oficialii Uniunii Europene referitoare la taxarea servicilor digitale, după ce nu au reuşit să obţină niciun fel de progres, a declarat reprezentantul american pentru Comerţ, Robert Lighthizer, citat de Reuters și preluat de News.ro.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 4 luni

Italia va cheltui imediat banii de la UE pentru a face față crizei economice

Italia trebuie să cheltuiască banii furnizați de Uniunea Europeană pentru a face față crizei economice cauzate de coronavirus, a declarat joi, comisarul UE pentru Economie, Paolo Gentiloni. Însă pe termen mediu trebuie să își reducă datoria publică, informează Reuters.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 4 luni

Șase din zece cetățeni din Uniunea Europeană s-au confruntat cu dificultăți financiare

Șase din zece cetățeni s-au confruntat cu dificultăți financiare personale, arată un sondaj comandat de Parlamentul European, informează RFI România. În general, respondenții din Ungaria, Bulgaria, Grecia, Italia și Spania au întâmpinat cele mai serioase probleme financiare, în timp ce respondenții din Danemarca, Olanda, Suedia, Finlanda și Austria au raportat cele mai puține probleme.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 4 luni

Înmatricularile de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 76,3% în aprilie 2020 față de aceeași perioadă a anului 2019

Înmatricularile de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 76,3% în aprilie 2020 față de aprilie 2019, atingându-se un nivel de 270.682 unități, conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și ACEA.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 4 luni

Franța și Germania propun ca Uniunea Europeană să aloce 500 de miliarde de euro pentru relansarea economică a Europei

O inițiativă fără precedent a Uniunii Europene a fost propusă luni de Franța și Germania pentru relansarea economică a Europei: sunt prevăzute fonduri de sprijin de 500 de miliarde de euro, care să fie acoperite de viitorul buget comunitar pentru perioada 2021-2027, informează Radio România Actualități.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 5 luni

Uniunea Europeană va acorda împrumuturi în valoare de 3 miliarde de euro pentru zece ţări vecine şi partenere

Parlamentul UE a aprobat vineri suma de 3 miliarde de euro, sub formă de împrumuturi, pentru a ajuta țările vecinie și partenere ale UE să facă față impactului COVID-19.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 5 luni

Guvernul Italiei permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale UE începând cu 3 iunie

Guvernul Italiei a aprobat vineri noaptea un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie, informează Agerpres, conform Reuters şi dpa.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 5 luni

UE recomandă redeschiderea granițelor

Uniunea Europeană a recomandat ieri redeschiderea granițelor din interiorul UE și reluarea călătoriilor, în încercarea de a ajuta sectorul de turism, în apropierea vacanței de vară.

Forbes România Forbes România, Staff