Eticheta: Theresa May
Știre publicată pe 24/05/2019

Theresa May și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al Marii Britanii
Theresa May a anunțat, vineri, că va demisiona din funcția de prim-ministru al Marii Britanii începând cu data de 7 iunie, în contextul crizei generate de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Știre publicată pe 16/01/2019

Parlamentul britanic a respins acordul privind Brexitul încheiat de premierul Theresa May cu liderii UE
Parlamentul britanic a respins marţi seara, cu doar 73 de zile înaintea Brexitului, singurul plan în vederea unei ieşiri ordonate din Uniunea Europeană (UE), informează News.ro. Acordul a fost respins cu 432 la 202 voturi. În Parlamentul britanic urmează să fie iniţiată o moţiune de cenzură împotriva Guvernului May.

Știre publicată pe 14/03/2018

Relațiile diplomatice dintre Londra și Moscova s-au deteriorat brusc din cauza expulzării a 23 de diplomați ruși care au termen o săptămână să părăsească Regatul Unit
Premierul britanic Theresa May a anunțat, într-un discurs ținut în parlament, că va expulza 23 de diplomați ruși. May a precizat că este cel mai mare număr de expulzări din ultimii 30 de ani.

Știre publicată pe 19/06/2017

Un potențial atac terorist la Londra: un mort şi opt răniţi, după ce o maşină a lovit un grup de pietoni la moscheea Finsbury Park
O persoană a murit şi alte opt au fost rănite după ce o maşină a lovit un grup de pietoni în apropiere de moscheea Finsbury Park din Londra, a anunţat Poliţia, informează NEWS.RO. Poliţia tratează incidentul drept un „potenţial atac terorist”, a anunţat premierul britanic Theresa May.

Știre publicată pe 09/06/2017

Rezultate oficiale: Conservatorii britanici au pierdut majoritatea absolută în Parlamentul de la Londra
Partidul Conservator britanic al premierului Theresa May a pierdut majoritatea absolută în Parlamentul de la Londra, în urma alegerilor legislative anticipate desfășurate joi, conform rezultatelor oficiale anunțate vineri, transmit AFP și Reuters, informează Agerpres.

Știre publicată pe 23/05/2017

Explozie pe Manchester Arena, după un concert. Bilanțul provizoriu: 19 morți și 50 de răniți
O explozie care a avut loc la Manchester Arena, după un concert al Arianei Grande, a provocat moartea a 19 persoane şi rănirea altor 50, anunţă BBC, conform NEWS.RO. Incidentul este tratat de poliţie ca un atentat terorist.

Știre publicată pe 19/04/2017

Parlamentul Marii Britanii a votat: alegeri anticipate pe 8 iunie
Parlamentul Marii Britanii a aprobat organizarea de alegeri anticipate pe 8 iunie, prin votul de miercuri, din Camera Comunelor, relatează BBC News, conform NEWS.RO.

Știre publicată pe 18/04/2017

Anunțul-surpriză al premierului Marii Britanii: alegeri anticipate pe 8 iunie!
Premierul britanic Theresa May a anunțat marți că a decis convocarea de alegeri generale anticipate pentru data de 8 iunie, informează Reuters și EFE, conform AGERPRES.

- 1
- 2
Ediția tipărită a revistei
Cele mai citite
- Medicii de familie nu îi vor mai înscrie pentru vaccinare pe bolnavii cronici+32564 vizualizări
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+49585 vizualizări
- Medicament care anihiliează COVID-19 în 48 de ore+44777 vizualizări
- Indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav vor fi finanțate în proporție de 90% de la bugetul de stat+2709 vizualizări
- John Cotterell, CEO Endava: "Chiar dacă putem menține virusul sub control cu ajutorul unui vaccin, tendințele de business, nivelul recesiunii și dinamica economică pe care pandemia a declanșat-o vor continua și în 2021"+2087 vizualizări
- Prof.dr. Adrian Streinu Cercel: „Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor”+1766 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+153675 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+10187 vizualizări
- Lidl se extinde cu un nou magazin în orașul Băicoi+1550 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+73798 vizualizări
- Tranzacție record la început de an. Carrefour a prelungit contractul de închiriere pentru spațiul de circa 85.000 mp din parcul industrial P3 Bucharest A1+1430 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+171009 vizualizări
- Benjamin de Rothschild, moștenitorul imperiului bancar Rothschild, a încetat din viață+1154 vizualizări
- Noul Rolls-Royce Ghost a ajuns în România+947 vizualizări
- Nicolae Popa, co-owner Various Brands & GRID: „Cea mai importantă lecție de business este de departe comunicarea și vânzarea omnichannel”+1068 vizualizări
- Dezvoltatorul imobiliar Impact investește aproape 700.000 de euro în construirea unei grădinițe în ansamblul rezidențial Boreal Plus+1310 vizualizări
- Regiunea Madrid va suspenda temporar vaccinarea anti-Covid a angajaților din sistemul de sănătate+679 vizualizări
- Platforma pentru programarea online la vaccinare anti-COVID este funcţională+627 vizualizări
- Schimbări majore în conducerea Garanti Bank România. Ufuk Tandoğan, actualul CEO, se retrage din funcție+614 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+93507 vizualizări
- Compania de tech Life Is Hard intenționează să achiziționeze 100% din pachetul de acțiuni al Innobyte+597 vizualizări
- Colliers International: Top 10 predicții pentru piața imobiliară din România în 2021+602 vizualizări
- Cine este Anna Sorokin, impostoarea a cărei poveste va fi ecranizată de Netflix+592 vizualizări
- Philip Morris International l-a numit pe Daniel Cuevas în funcția de director general pentru România+542 vizualizări
- De mâine încep lucrările la noua stație de metrou construită pe șoseaua Berceni+539 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+47965 vizualizări
- Infectarea cu coronavirus poate fi depistată de ceasurile inteligente+545 vizualizări
- Miliardarul Bill Gates a primit prima doză de vaccin anti-Covid+535 vizualizări
- Mihai Boldijar, Director General Bosch România: "Anul acesta ne-a dovedit că oamenii sunt cei care pun toate mecanismele în mișcare"+699 vizualizări
- Marea Britanie: Efectele post-Brexit încep să se resimtă la rafturile cu produse alimentare+526 vizualizări
- Năsui: Românii fac salariul aproape jumi-juma cu statul+512 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+18551 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+39381 vizualizări
- Organizația Mondială a Sănătății este împotriva pașapoartelor de vaccinare+971 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+48078 vizualizări
- Mar-a-Lago, „Casa Albă de Iarnă” a lui Donald Trump+455 vizualizări
- Dragoș Constantinescu este noul președinte al Asociației Berarii României+431 vizualizări
- Joe Biden promite să semneze câteva ordine executive chiar în prima sa zi de mandat+418 vizualizări
- Dragoș Zamfirescu, Fondator Clinica Zetta: "Efectele pandemiei au fost un tsunami care mi-au arătat cât de vulnerabili suntem și cât de multe lucruri sunt de făcut mai bine în businessul nostru"+474 vizualizări
- Dispare săptămâna de lucru de 5 zile?+402 vizualizări
- Kaufland inaugurează un nou magazin în Târgu Neamț+386 vizualizări
- Expert în securitate națională și antiterorism: „Puteți utiliza în continuare Whatsapp modificând 3 setări primordiale destinate securității contului”+1431 vizualizări
- Bernie Sanders a scos la vânzare pe site-ul său hanorace imprimate cu imaginea care a amuzat internauții. Toți banii strânși vor fi donați+357 vizualizări
- Cum arată și ce preț va avea Dacia Spring, model 100% electric cu o autonomie de 225 km+7403 vizualizări
- BNR: Top 10 cele mai puternice bănci din România în anul 2019+15934 vizualizări
- Costin Borc, Director SNEF pentru ţările din estul Europei: "Contextul pandemiei a arătat o solidaritate între colaboratorii noștri și ne-a dat ocazia să vedem cine sunt adevărații lideri printre ei"+372 vizualizări
- A nu schimba furnizorul de energie înseamnă a accepta o sclavie tradițională de frica libertății+5792 vizualizări
- Şeful statului major al armatei spaniole a demisionat după ce s-a aflat că a fost vaccinat pentru COVID-19 înainte să aibă acest drept+287 vizualizări
- Televiziunea Prima TV a ieșit din must-carry în 2021+258 vizualizări
- Retailerul Altex donează patru hectare de teren autorităților locale pentru edificarea unui spital în Piatra Neamț+252 vizualizări