Cautare

Eticheta: siria

Știre publicată pe 14/04/2018

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat obiective militare din Siria

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţa mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână, informează News.ro.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 19/12/2017

În 2017, au murit 65 de jurnaliști în lume, cei mai mulți în Siria și Mexic

Şaizeci şi cinci de jurnalişti au fost ucişi în lume în 2017, dintre care cincizeci profesionişti, şapte bloggeri şi opt „colaboratori mass-media”, potrivit bilanţului anual publicat marţi de Reporteri fără Frontiere (RSF), informează AGERPRES.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 07/07/2017

VIDEO – Reuniune istorică la Hamburg: Donald Trump și Vladimir Putin se vor întâlni față în față pentru prima dată

Summitul G20, care reunește la Hamburg lideri ai principalelor economii ale lumii și ai puterilor emergente, a început vineri cu o reuniune care se concentrează pe terorismul internațional, informează AGERPRES. În același timp, pe străzile orașului din nordul Germaniei s-au înregistrat noi confruntări între forțele de ordine și protestatari care se opun globalizării.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 24/04/2017

Demisie la vârful grupului LafargeHolcim din cauza unor afaceri în Siria

Directorul general al LafargeHolcim, Eric Olsen, a demisionat din cauza unei investigaţii referitoare la plăţile făcute de companie în Siria, pentru continuarea activităţii unei fabrici de ciment, fonduri care ar fi ajuns la organizaţia Stat Islamic, transmite Bloomberg, conform NEWS.RO.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 07/04/2017

SUA au atacat Siria cu 60 de rachete de croazieră de tip Tomahawk, în noaptea de joi spre vineri

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 09/02/2017

Încrederea consumatorilor europeni a crescut și n-a fost afectată de războiul din Siria, alegerile din SUA sau amenințările teroriste din Europa

Încrederea consumatorilor europeni a trecut printr-o creștere semnificativă în al patrulea trimestru din 2016. Climatul de consum GfK pentru cele 28 de țări UE a crescut până la 17,9 puncte în decembrie, fiind cea mai valoare de după ianuarie 2008. Indicatorii individuali – estimările economice și cele cu privire la venituri, cât și tendința de a cumpăra – nu s-au dezvoltat în mod uniform.

Petre Barbu Petre Barbu, Contributor

Știre publicată pe 20/04/2016

Dorința de cumpărare a românilor atins nivelul maxim din septembrie 2008

În primul trimestru al anului 2016, războiul din Siria (ca sursă a crizei refugiaților), amenințarea teroristă din Europa, posibilitatea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și continuarea recesiunii din marile țări în curs de dezvoltare au afectat climatul de consum și, în special, așteptările economice și speranțele de creștere a veniturilor consumatorilor europeni.

Petre Barbu Petre Barbu, Contributor

Știre publicată pe 24/11/2015

Armata turcă a doborât un avion militar rus. NATO solicită o reuniune de urgenţă

Un avion de război a fost doborât marţi de aviaţia turcă la graniţa dintre Turcia şi Siria, după ce a încălcat spațiul aerian fără autorizație. Avionul ar aparține Rusiei, conform Reuters.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 18/09/2015

„Siria” Europei

Azi-noapte, pe la trei, m-am întors din Europa de Vest unde am fost la târgul dedicat industriei de televiziune și comunicații IBC Amsterdam și la târgul auto IAA din Frankfurt - că tot era pe drumul de întoarcere. Am condus peste 4.000 de kilometri și Dumnezeul șoferilor a avut grijă de mine de m-am întors cu bine.

Mihai Pavelescu Mihai Pavelescu, Contributor