Cautare

Eticheta: sergiu manea

Știre publicată acum 9 luni

BCR a obținut un profit net de aproape 253 de milioane de lei, în primul trimestru, o creștere de 29%

Banca Comercială Română (BCR), cea mai mare bancă din România, în funcție de active, a obţinut un profit net de 252,7 milioane de lei (54,3 milioane de euro), în primul trimestru al acestui an, o creștere de 28,7%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Alina Botezatu, Staff

Știre publicată pe 28/02/2018

Profitul net al BCR a scăzut cu 36%, în 2017, dar depășește 650 de milioane de lei

Profitul net al Băncii Comerciale Române s-a redus, anul trecut, cu 36%, față de anul anterior, până la 668 de milioane de lei (146,2 milioane de euro), în condițiile în care veniturile din dobânzi și comisioane au scăzut.

Alina Botezatu, Staff

Știre publicată pe 29/11/2017

Actualul șef de Risc al BCR, Bernd Spalt, a fost avansat în cadrul grupului Erste, la Viena, iar în locul acestuia revine Michael Beitz

Bernd Spalt, în prezent Vicepreședinte de Risc al BCR (CRO), va deveni Vicepreședinte de Risc al Erste Bank Austria și, totodată, al patrulea membru al Comitetului Executiv al băncii.

Alina Botezatu, Staff

Știre publicată pe 04/08/2017

Profitul net al BCR s-a înjumătățit în primul semestru, la 305 milioane de lei

Banca Comercială Română a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 305 milioane lei (67,4 milioane de euro), cu 52% sub nivelul din aceași perioadă a anului trecut, de 636 milioane de lei, arată datele ne-auditate şi consolidate ale Grupului Banca Comercială Română.

Alina Botezatu, Staff

Știre publicată pe 04/07/2017

Sergiu Manea, BCR: Două treimi dintre firmele româneşti nu pot trimite bunuri în Europa Occidentală în mai puţin de şase ore. Companii din vestul ţării preferă să importe prin Hamburg

Două treimi dintre companiile româneşti nu pot expedia bunuri în Europa Occidentală în mai puţin de şase ore, chiar şi firmele din vestul ţării preferând să importe prin Hamburg, a declarat, marţi, Sergiu Manea (foto), preşedinte executiv/CEO al BCR, la conferinţa ZF Bankers Summit `17, transmite Mediafax.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 19/06/2017

Anca Rarău, directorul executiv de marketing al BCR, va prelua din luna iulie postul de consilier al președintelui băncii

Începând cu luna iulie a.c., Anca Rarău, directorul de marketing al BCR, va prelua funcția de consilier al președintelui BCR, Sergiu Manea. Odată cu această decizie, la solicitarea sa, Anca Rarău se va muta în Cluj, orașul natal, iar Ionuț Stanimir, directorul de comunicare al băncii, va asigura și coordonarea interimară a direcției marketing.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 19/05/2017

Președintele BCR a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest (Timișoara): „România are nevoie mai mult ca oricând de oameni cu încredere în ei”

Universitatea de Vest din Timișoara i-a acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum președintelui executiv al Băncii Comerciale Române, Sergiu Manea (foto stânga).

Alina Botezatu, Staff

Știre publicată pe 16/05/2017

BCR și Cohn&Jansen JWT au lansat o platformă de comunicare dedicată oamenilor care inspiră încredere

Începând cu luna aprilie, BCR lansează o nouă platformă de comunicare alături de Cohn&Jansen JWT, printr-o campanie dedicată celor care ne dau încredere.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 29/03/2017

Sergiu Manea (BCR): „Este foarte important cum intrăm în aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice”

Sergiu Manea, președintele executiv al Băncii Comerciale Română, a spus că este foarte important cum intrăm în aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice.

Alina Botezatu, Staff