Eticheta: salariul minim brut
Știre publicată pe 19/09/2017

Schimbare radicală: Finanțele vor ca angajații să plătească toate contribuțiile, iar firmele să fie obligate să mențină un anumit nivel al salariului minim
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat, marți, că Guvernul intenționează să emită un act normativ prin care contribuțiile vor fi transferate din sarcina angajatorului în cea a angajatului, iar salariul brut va fi păstrat la un anumit nivel, transmite Agerpres.

Știre publicată pe 22/11/2016

Kaufland crește salariul minim în companie și le acordă angajaților o zi de concediu de odihnă în plus
Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori din România, a anunțat că va crește, de la 1 martie 2017, salariul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine, ajungând până la suma de 2.000 de lei brut, incluzând tichetele de masă. În funcție de vechime, salariul unui lucrător comercial poate ajunge și până la suma de 3.800 de lei brut, care cuprinde sporurile și tichetele de masă.

Ediția tipărită a revistei
Lecții pentru 2021: Ștefan Tudos, Vicepreședinte Genesis Property
Lecții pentru 2021: Sergiu Staicu, director general, Syngenta România
Lecții pentru 2021: Ufuk Tandoğan, CEO Garanti BBVA România
Lecții pentru 2021: Gheorghe Savu, Director Damen Naval România
Lecții pentru 2021: Radu Gorduza, Director General Medicover
Cuprins »
Cele mai citite
- 11 ianuarie - Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc“+4610 vizualizări
- Renault Grup a prezentat un nou model SUV: Dacia Bigster / Cand ar putea apărea pe piață?+4515 vizualizări
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+44488 vizualizări
- Medicii de familie nu îi vor mai înscrie pentru vaccinare pe bolnavii cronici+6123 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+152062 vizualizări
- ANAF are acces de astăzi la toate conturile din bănci. Noua legislație luptă împotriva spălării banilor și finanțării terorismului+2584 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+72361 vizualizări
- Rețeaua PENNY se extinde cu două noi magazine în București și Reghin, județul Mureș+1498 vizualizări
- Massachusetts Mutual Life Insurance Company deschide birouri pe piața din România+1232 vizualizări
- Raymond Kurzweil: „Oamenii vor deveni hibrizi până în 2030”+1157 vizualizări
- Prof.dr. Adrian Streinu Cercel: „Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor”+1238 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+8558 vizualizări
- Expert în securitate națională și antiterorism: „Puteți utiliza în continuare Whatsapp modificând 3 setări primordiale destinate securității contului”+1061 vizualizări
- Paul Drăgan, CEO Mc Donald’s România: „Această criză reprezintă o serie de provocări pentru toate business-urile, iar perseverența, curajul și încrederea că vei reuși sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor”+1174 vizualizări
- Propunere ANRE: Consumatorii casnici de energie electrică pot să încheie contracte pe piața concurențială până pe 30 iunie 2021+1003 vizualizări
- Guvernul pregătește reforma companiilor de stat+1008 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+169834 vizualizări
- Ionuț Leahu, CEO și Fondator Clinicile Dentare Dr.Leahu: "La nivel de business am învățat că trebuie să ai întotdeauna și un plan de rezervă și să fii pregătit chiar și pentru cel mai rău scenariu"+844 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+47433 vizualizări
- Cristian Logofatu, Cofondator Bittnet Group: "Trăim o vreme a abundenței atât la nivel personal, cât și la nivel de societate"+666 vizualizări
- Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Taiwan au amânat demararea campaniei de vaccinare până la sfârşitul lunii februarie+3012 vizualizări
- Cum arată și ce preț va avea Dacia Spring, model 100% electric cu o autonomie de 225 km+7062 vizualizări
- Chronolink deschide al treilea boutique Rolex în București+584 vizualizări
- Președintele Klaus Iohannis a fost vaccinat anti-COVID-19+585 vizualizări
- Producătorul de vaccinuri anti-COVID, Pfizer are o strategie pentru limitarea întârzierilor de livrare+577 vizualizări
- Cristian Popescu, Managing Director SAP: "În mod cert anul 2021 ar trebui să fie anul transformării digitale în sectorul public"+589 vizualizări
- Cristina Bâtlan și familia - 500 Miliardari Ediția 2011+4614 vizualizări
- Dezvoltatorul imobiliar Impact investește aproape 700.000 de euro în construirea unei grădinițe în ansamblul rezidențial Boreal Plus+540 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+18069 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+92915 vizualizări
- Directorul CNAIR: „Nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov”+855 vizualizări
- Organizația Mondială a Sănătății este împotriva pașapoartelor de vaccinare+499 vizualizări
- Iulius pune la dispoziția autorităților gratuit spații pentru campania de vaccinare+453 vizualizări
- Incredibila viață a lui Sheldon Adelson, cel mai mare finanțator al lui Donald Trump+454 vizualizări
- Guvernul pregătește bugetul de stat pentru 2021+411 vizualizări
- Mohammad Murad, investiție de aproximativ 3 milioane de euro în piața de food delivery+404 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+38912 vizualizări
- Olanda a rămas fără Guvern. Premierul Mark Rutte a demisionat+377 vizualizări
- Compania românească Digital Twin anunță începerea proiectului grant pentru capital de lucru +394 vizualizări
- Florin Popescu, Business Unit Director Rockwool Balkans: "În această perioadă orice strategie ar trebui să se concentreze și pe gestionarea riscurilor aduse de pandemie"+360 vizualizări
- Compania Raytheon, amendă de jumătate de milion de dolari pentru comercializarea de produse realizate în România+360 vizualizări
- Plant an App a încheiat cea mai mare campanie de finanțare din istoria SeedBlink: 720.000 de euro+357 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+47612 vizualizări
- Medicover România are un nou director general+475 vizualizări
- Marea Britanie: Efectele post-Brexit încep să se resimtă la rafturile cu produse alimentare+355 vizualizări
- Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Trebuie să avem o cerință medicală care să dovedească faptul că oamenii au fost vaccinați”+323 vizualizări
- 10 calitați care te duc spre succes+19629 vizualizări
- Franciza DAbo Doner intră pe piața din Londra+312 vizualizări
- Joe Biden promite să semneze câteva ordine executive chiar în prima sa zi de mandat+314 vizualizări
- Arabia Saudită lansează proiectul unui oraș ecologic cu „zero mașini, zero drumuri, zero emisii de CO2”+825 vizualizări
Recomandate
Ediția tipărită a revistei
Lecții pentru 2021: Ștefan Tudos, Vicepreședinte Genesis Property
Lecții pentru 2021: Sergiu Staicu, director general, Syngenta România
Lecții pentru 2021: Ufuk Tandoğan, CEO Garanti BBVA România
Lecții pentru 2021: Gheorghe Savu, Director Damen Naval România
Lecții pentru 2021: Radu Gorduza, Director General Medicover
Cuprins »