Eticheta: Radu Dumitrescu
Știre publicată acum 2 luni

Studiu Deloitte: Criza COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar în Europa Centrală și de Est
Criza generată de COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar din Europa Centrală și de Est (ECE) în următorii ani, în condițiile în care băncile mici riscă să nu treacă cu bine peste provocările legate de profitabilitate și de capital, conform celei mai recente ediții a studiului Deloitte CEE Banking M&A, efectuat în 16 țări, inclusiv România.

Știre publicată acum 3 luni

Analiză Deloitte: Activitatea de fuziuni și achiziții s-a menținut la un nivel semnificativ în 2020, în pofida contextului general fără precedent
Piața de fuziuni și achiziții (mergers & acquisitions – M&A) a numărat 91 de tranzacții în România în 2020, comparativ cu 110, în 2019. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieței, inclusiv tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 3,7-4,3 miliarde de euro în 2020 (față de o valoare între 4 și 4,4 miliarde de euro în 2019), în timp ce tranzacțiile a căror valoare a fost comunicată au totalizat 1,5 miliarde de euro (față de 1,7 miliarde de euro în 2019).

Știre publicată acum 8 luni

Studiu Deloitte: Creditarea și-ar putea reveni în 2021 cu ajutorul unor măsuri de sprijin din partea autorităților de reglementare în domeniu
Băncile din Europa Centrală și de Est se așteaptă la o revigorare a activității de creditare în 2021, cu ajutorul unor măsuri de sprijin în acest sens din partea autorităților de reglementare în domeniu, după ce în 2020 aceasta a scăzut semnificativ față de anul anterior, conform unui studiu privind impactul COVID-19 asupra sectorului bancar din ECE, efectuat de Deloitte în 12 țări din regiune, inclusiv România.

Știre publicată acum 10 luni

Studiu Deloitte: Fondurile de capital privat din Europa Centrală ating cel mai scăzut nivel de încredere de la criza financiară, însă manifestă mai mult optimism decât în 2008
Fondurile de capital privat din Europa Centrală au atins cel mai scăzut nivel de încredere de la criza financiară globală, în contextul pandemiei de COVID-19, dar profesioniștii în domeniu sunt mai optimiști decât în timpul crizei din 2008, conform celei mai recente ediții a Deloitte CE Private Equity Confidence Survey.

Știre publicată acum 11 luni

Deloitte România a asistat Grupul TeraPlast în vânzarea diviziei de oțel către grupul irlandez Kingspan
Deloitte România a asistat Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, în vânzarea diviziei de oțel către grupul irlandez Kingspan, lider global în industria materialelor de termoizolare și de anvelopare a clădirilor, care era deja prezent în România.

Știre publicată pe 22/06/2020

Deloitte România l-a desemnat pe Radu Dumitrescu Partener Coordonator Servicii de Consultanță Financiară
Deloitte România l-a desemnat pe Radu Dumitrescu Partener Coordonator al practicii de Consultanță Financiară, începând din luna iunie 2020. În noul său rol, Radu Dumitrescu coordonează echipele de servicii de suport în tranzacții și de reorganizare, de consultanță în fuziuni și achiziții, de investigare a fraudelor, precum și de evaluare economică și modelare financiară.

Știre publicată pe 24/03/2020

Radu Dumitrescu, proprietar Stadio Hospitality Concepts: Ne-ar fi ajutat dacă șomajul tehnic ar fi fost plătit direct angajatului de către stat, pentru că sunt mulți angajatori a căror activitate este suspendată și nu au suficienți bani în conturi pentru plata șomajului tehnic
Radu Dumitrescu, proprietarul Stadio Hospitality Concepts, grup care include restaurante NOR, 18 Lounge, Bistro Cișmigiu, Stadio și Social 1, afirmă că ar fi fost de ajutor ca șomajul tehnic să fie plătit angajatului direct de către stat.

Știre publicată pe 22/05/2018

Deloitte România și Reff & Asociații au asistat MAS în achiziția Militari Shopping Center. „Timpul a fost crucial în cadrul acestei tranzacții”
Deloitte România și Reff și Asociații, membră Deloitte Legal în România, au asistat MAS Real Estate (prin intermediul unei subsidiare a PKM Investments S.á.r.l.) în achiziția Militari Shopping Center de la Atrium European Real Estate, o tranzacție în valoare de 95 de milioane de euro, care este în linie cu strategia grupului de a investi pe piețele europene extinse.
Alina Botezatu, StaffȘtire publicată pe 01/03/2018

Deloitte: Schimbările legate de fiscalitate și implementarea GDPR vor influența piața de credite neperformante din România, în 2018, așteptându-se o scădere, în prima parte a anului
Schimbările legate de fiscalitate și de implementarea GDPR (Directivei privind protecția datelor) sunt principalii factori care vor influența piața de credite neperformante (non-performing loans, NPL) din România, în 2018, potrivit unui analize a Deloitte.
Alina Botezatu, Staff- 1
- 2
Ediția tipărită a revistei
Cele mai citite
- Bucharest Properties REIT a finalizat faza a doua a proiectului Vitan Estates, în urma unei investiții de 10 mil. euro+4217 vizualizări
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+75134 vizualizări
- Linia ferată Bucureşti - Craiova va fi modernizată cu fonduri europene+2712 vizualizări
- Electricitatea necesară extragerii Bitcoinului este mai mare decât a unor țări întregi+2119 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+168100 vizualizări
- MINET, investiție de 6,5 milioane de euro într-o linie nouă de producție+2347 vizualizări
- Joe Biden: „SUA nu acceptă şi nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea”+1872 vizualizări
- Programările pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech se reiau de sâmbătă+1482 vizualizări
- După 30 de ani, Stefanel părăsește România. Toate magazinele de fashion se vor închide+1447 vizualizări
- „Vindem mărțisoare. Construim un teatru” este prima etapă a campaniei de strângere de fonduri pentru construcția unui teatru independent+3046 vizualizări
- CEO-ul Goldman Sachs: „Telemunca nu reprezintă noul normal. Este o aberație pe care o vom corecta cât mai curând posibil”+1211 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+21492 vizualizări
- De astazi, romanii vor putea plati cu criptomoneda eGold prin intermediul Netopia Payments+1019 vizualizări
- eMAG construiește un hub logistic la Joița+993 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+81067 vizualizări
- Frontiera de vest a României este asaltată de migranți care solicită azil în România+889 vizualizări
- Málaga, primul oraș european cu autobuze (aproape) autonome+875 vizualizări
- Cercetătorii de la Universitatea din Galați au inventat o rețetă de ciocolată fără zahăr+766 vizualizări
- Fabrica Ford de la Craiova își suspendă activitatea pentru opt zile+698 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+175898 vizualizări
- #MomsGiveaway Forbes Kids celebrează feminitatea prin emoții și speranță!+930 vizualizări
- Andrei Muraru, consilier prezidențial, va fi numit ambasador în Statele Unite ale Americii+454 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+96822 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+20999 vizualizări
- Oana Vodă, avocat, expert în achiziții publice al Comisiei Europene, al Băncii Mondiale și Băncii Europene pentru Investiții: „Pandemia este o ocazie bună pentru a reitera rolul pe care achizițiile publice îl joacă în economia procesului de redresare”+429 vizualizări
- Hyundai recheamă în service peste 80.000 de mașini electrice pentru înlocuirea bateriilor+399 vizualizări
- Un incident aviatic ușor a avut loc la Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii+1780 vizualizări
- Braşovul intră în scenariul roşu+408 vizualizări
- Szabolcs Nemes, Partener Roland Berger: „Timpul investit în discuții 1 la 1, fie cu colegii, fie cu partenerii noștri – a fost cea mai bună investiție”+385 vizualizări
- Forbes 30 pentru RO30 - Dragoș Petrescu+6581 vizualizări
- Infecția cu coronavirus duce la o imunitate comparabilă cu un vaccin anti COVID-19+346 vizualizări
- De ce se luptă în instanță doi dintre cei mai bogați oameni din lume?+385 vizualizări
- O clădire victoriană, mutată pe străzile din San Francisco+344 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+50218 vizualizări
- Raed Arafat: „Către sfârșitul anului am putea să ajungem la o situație mult mai bună decât a fost până acum”+337 vizualizări
- Vaccinarea populației ar putea deveni obligatorie în România+6286 vizualizări
- OMV Petrom: Investiție de 1,5 milioane de euro la Petrobrazi pentru creșterea eficienței sistemului de iluminat+451 vizualizări
- România ocupă locul șapte în topul mondial al vaccinării anti-COVID-19+320 vizualizări
- Joe Biden a revocat interdicțiile de viză impuse de Donald Trump pentru solicitanții de green cards şi lucrătorii străini temporari+318 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+41723 vizualizări
- Despre mitul „super-răspândirii” virusului la plajă și transmiterea comunitară Covid-19 în aer liber+312 vizualizări
- Libertatea de a-ți alege energia vine împreună cu responsabilitatea unei decizii bazată pe informare și mult mai mult curaj+1748 vizualizări
- Consiliul General al Bucureștiului a decis suspendarea pentru un an a PUZ-urilor din cinci sectoare+310 vizualizări
- Statele Unite au aprobat autorizaţia de urgenţă pentru vaccinul companiei Johnson & Johnson împotriva COVID-19+310 vizualizări
- Cristina Bâtlan și familia - 500 Miliardari Ediția 2011+8606 vizualizări
- Liviu Drăgan - 500 Miliardari Ediția 2011+1937 vizualizări
- Gala Forbes România Best Office Buildings – The New Way of Life & Work i-a premiat pe cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piața românească+284 vizualizări
- Cele 1.400 de aeronave pe care Airbus le-a vândut în ultimii doi ani vor emite peste un miliard de tone de dioxid de carbon+280 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+49677 vizualizări
- Armata turcă a doborât un avion militar rus. NATO solicită o reuniune de urgenţă +760 vizualizări