Bucharest Real Estate Club: În zona Barbu Văcărescu – Pipera se fac investiții de 1 miliard de euro

Globalworth, cel mai mare proprietar de spații de birouri din România, a anunțat de curând că a achiziționat pentru 16 milioane de euro două terenuri în apropierea proiectelor sale Globalworth Plaza & Green Court. Globalworth intenționează să dezvolte aici două proiecte de birouri, în suprafață de 40.000 de metri pătrați, cu lobby neconvenţional, un acoperiş …

Reff & Asociații a asistat NEPI Rockcastle în preluarea unui nou centru comercial la Sibiu, o tranzacție de 21 de milioane de euro

Reff & Asociații a fost implicată în toate etapele tranzacției, începând cu analiza juridică, structurare, negociere, semnarea și finalizarea achiziției. „A fost un proiect complex, care a implicat avocați din echipele noastre de drept imobiliar și din cea de drept societar și comercial. Suntem încântați de faptul ca am reușit, încă o dată, să ne …

BRD – Groupe Societe Generale și ING România au intermediat listarea tehnică la BVB a emisiunii de obligațiuni a NEPI Rockcastle

Oferta primară s-a efectuat pe Irish Stock Exchange, în noiembrie 2017, de către un consorțiu format din ING, JP Morgan și Societe Generale. Obligațiunile NEPI au fost emise în 23 noiembrie 2017, cu un cupon de 1,75%, cu scadență în 2024. „Suntem bucuroși că banca noastră intermediază alături de BRD această listare tehnică, la scurt …

NEPI Rockcastle a inaugurat prima fază a extensiei Shopping City Galați, o investiție de 30 de milioane de euro

Început în martie anul acesta, acest proiect a atras o investiție de aproximativ 30 de milioane de euro. Extensia adaugă 21.000 de metri pătrați la suprafața existentă de 27.000 de metri pătrați, astfel că centrul comercial a ajuns să cuprindă peste 50 de spații comerciale. Noul centru comercial este dispus pe două niveluri, cel de-al doilea, …

NEPI Rockcastle a finalizat o investiție de 37 mil. euro într-un ansamblu de birouri aflat lângă Guvern

Investiția totală în acest proiect, amplasat în Piața Victoriei, la intersecția Bulevardului Aviatorilor cu strada Paris, s-a ridicat la aproximativ 37 milioane de euro. Ansamblul reprezintă o îmbinare între arhitectura veche și cea modernă, fiind compus din recent restaurata Vilă Oromolu, o clădire de birouri cu design avangardist și o piațetă deschisă publicului larg. Vila …

NEPI a finalizat fuziunea cu Rockcastle. Noua companie, listată pe bursa din Amsterdam și din Johannesburg

Această fuziune are efecte începând cu 11 iulie 2017, primul anunț fiind făcut în 14 decembrie 2016. Cea mai mare companie imobiliară din CEE: NEPI fuzionează cu Rockcastle, într-o capitalizarea cumulată de 5,6 miliarde euro Noua companie formată, NEPI Rockcastle Plc (NEPI Rockcastle), a preluat dreptul de proprietate a întregii activități a NEPI și a …