Eticheta: Neculai Mihai
Știre publicată pe 03/12/2019

Forbes 30 pentru RO30 – Fan Courier: Felix Pătrăşcanu, Neculai Mihai și Adrian Mihai
Anul acesta, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la Revoluție, am decis să realizăm o listă a celor mai importante personalități de business care au marcat economia românească – „Forbes România 30 pentru RO30”.

Știre publicată pe 10/11/2016

Sus, tot mai sus
O idee potrivită la momentul potrivit, combinată cu îndrăzneala unor tineri antreprenori. Așa a început povestea FAN Courier.
Senica Micu, ContributorȘtire publicată pe 16/04/2014

FAN Courier a făcut investiţii de 6 mil euro în 2013
Investiţiile din acest an vor fi făcute în tehnologie şi servicii noi, după ce firma va deschide o linie directă şi către Germania.

Știre publicată pe 01/11/2013

Business prin forțe proprii
Premiul special „prin forțe proprii” le-a fost acordat în cadrul Galei Forbes fondatorilor Fan Courier.
Paula Csatlos, ContributorȘtire publicată pe 16/01/2013

Cum a evoluat Fan Courier în 15 ani de existență?
15.000 de clienți, o flotă complexă de 1.500 de vehicule și afaceri de 15 ori mai mari, lider al pieței de curierat de mai bine de șapte ani. Acestea sunt cifrele care ar putea rezuma cel mai bine povestea companiei de curierat rapid Fan Courier și a celor trei fondatori ai săi.
Oana Coşman, ContributorȘtire publicată pe 11/12/2012

Fan Courier, business de aproape un sfert de miliard de lei
Fan Courier, cel mai mare jucător de pe piața locală de curierat rapid, se aproprie în acest an de un rulaj de un sfert de miliard de lei.
Oana Coşman, ContributorȘtire publicată pe 01/10/2010

Adrian şi Neculai Mihai
Avere: 54-55 milioane de euro Reşedinţă: Bucureşti Domeniu: curierat rapid
Oana Coşman, ContributorEdiția tipărită a revistei
Cele mai citite
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+78492 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+170822 vizualizări
- Bucharest Properties REIT a finalizat faza a doua a proiectului Vitan Estates, în urma unei investiții de 10 mil. euro+4487 vizualizări
- Cercetătorii de la Universitatea din Galați au inventat o rețetă de ciocolată fără zahăr+1811 vizualizări
- Ce trebuie să ştii atunci când achiziţionezi o saltea?+1648 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+22617 vizualizări
- Bucureştiul intră în scenariul roşu, după ce rata de incidenţă COVID a urcat la 3,05+1426 vizualizări
- Forbes 30 pentru RO30 - Dragoș Petrescu+8021 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+81913 vizualizări
- CA Immo prelungește contractul de închiriere pentru birourile Sony din Bucharest Business Park+989 vizualizări
- Vaccinarea populației ar putea deveni obligatorie în România+6873 vizualizări
- Dan Șucu - 500 Miliardari Ediția 2011+6523 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+176463 vizualizări
- Un start-up IT, înființat de un român alături de un co-fondator din Germania, a atras o finanțare de un milion de euro+659 vizualizări
- De astazi, romanii vor putea plati cu criptomoneda eGold prin intermediul Netopia Payments+1377 vizualizări
- Cristina Bâtlan și familia - 500 Miliardari Ediția 2011+9227 vizualizări
- Platforma foodpanda încheie un parteneriat cu farmaciile Help Net+697 vizualizări
- Cornel Amariei, CEO .lumen - Empowering the Blind: „2021 este anul .lumen“+559 vizualizări
- Electricitatea necesară extragerii Bitcoinului este mai mare decât a unor țări întregi+2193 vizualizări
- CFR Călători a introdus un nou tren pe ruta Constanța - București+597 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+97242 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+21389 vizualizări
- Zona Primăverii: Penthouse excepțional de vânzare+444 vizualizări
- Unicornul românesc Elrond va introduce criptomoneda Bitcoin în aplicația sa de plăți+431 vizualizări
- Primăria Bucureștiului a depus la Ministerul Fondurilor Europene proiecte în valoare de 7 miliarde de euro+432 vizualizări
- O clădire victoriană, mutată pe străzile din San Francisco+416 vizualizări
- Sibiu: Solaris livrează 9 autobuze electrice. Valoarea contractului depășește 23 milioane de lei fără TVA+406 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+50551 vizualizări
- Libertatea de a-ți alege energia vine împreună cu responsabilitatea unei decizii bazată pe informare și mult mai mult curaj+2053 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+41983 vizualizări
- Raed Arafat: „Către sfârșitul anului am putea să ajungem la o situație mult mai bună decât a fost până acum”+340 vizualizări
- Joe Biden: „SUA nu acceptă şi nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea”+1929 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+49947 vizualizări
- OMV Petrom: Investiție de 1,5 milioane de euro la Petrobrazi pentru creșterea eficienței sistemului de iluminat+451 vizualizări
- Prof.dr. Adrian Streinu Cercel: „Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor”+2166 vizualizări
- Despre mitul „super-răspândirii” virusului la plajă și transmiterea comunitară Covid-19 în aer liber+312 vizualizări
- Tunelul iubirii care a fost+1735 vizualizări
- Organizația Mondială a Sănătății avertizează aeroporturile și punctele de trecere a frontierei să nu solicite călătorilor adeverințe de vaccinare anti-COVID+279 vizualizări
- (P) 360 Think Tank organizează în premieră „Women in Data Science by Stanford University”, proiect dedicat femeilor din România care activează în domeniul tech+274 vizualizări
- Fabrica Ford de la Craiova își suspendă activitatea pentru opt zile+963 vizualizări
- CEO-ul Goldman Sachs: „Telemunca nu reprezintă noul normal. Este o aberație pe care o vom corecta cât mai curând posibil”+1419 vizualizări
- 10 calitați care te duc spre succes+21441 vizualizări
- COVID-19: Texasul renunță la obligativitatea purtării măștii și redeschide total magazinele și restaurantele+253 vizualizări
- Top 10 țări cu cele mai mari rezerve de aur din lume+4381 vizualizări
- 7 cele mai bune practici de îngrijire a tenului din ultimii ani+245 vizualizări
- Miliardarul francez Olivier Dassault a murit într-un accident de elicopter+257 vizualizări
- Volkswagen vrea să transforme fabrica de automobile Seat de lângă Barcelona într-o unitate de producţie de automobile electrice+241 vizualizări
- Curs valutar BNR, 4 martie 2021. Euro a atins un nou record istoric+231 vizualizări
- Primele şase porţi biometrice din România sunt operaţionale la Aeroportul „Henri Coandă”+227 vizualizări
- După 30 de ani, Stefanel părăsește România. Toate magazinele de fashion se vor închide+1608 vizualizări