Părinții și soția lui Bogdan Olteanu, audiați la DNA

Părinții lui Bogdan Olteanu împreună cu fosta soție a acestuia au fost citați de procurorii DNA pentru a fi audiați în dosarul în care, potrivit procurorilor, Bogdan Olteanu în calitate de președinte al Camerei Deputaților, în perioada iulie- noiembrie 2008, ar fi cerut și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro …

Judecătorii au prelungit arestul preventiv pentru Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al BNR, cu încă 30 de zile

Avocatul fostului viceguvernator BNR a anunţat că a atacat deja decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Constantin Durgheu, avocatul lui Bogdan Olteanu, a spus: „S-a dispus prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile. Am formulat contestaţie. Urmează să vedem motivele care au stat la baza acestei decizii. După ce vom vedea încheierea …

Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR, acuzat de DNA pentru că a primit șpagă un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut joi noaptea de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu. Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. — Liviu Mihaiu). Dar sursele …