Eticheta: joburi
Știre publicată acum 9 luni

Cernat (C.E.): Aproximativ 2 milioane de joburi din România depind de exporturile directe şi indirecte extra-UE
În România, un număr de 1,5 – 2 milioane de joburi depind de exporturile directe și indirecte extra-UE, iar criza provocată de pandemia de coronavirus ar putea să elimine 10% dintre acestea. Este concluzia oferită de către Lucian Cernat, negociator-şef în materie de norme industriale non-tarifare şi achiziţii publice internaţionale, Direcţia Generală Comerţ, Comisia Europeană, notează Agerpres.

Știre publicată acum 11 luni

BestJobs: 38% mai multe aplicări la joburi în iulie. IT-iștii au fost printre cei mai activi
Românii au aplicat tot mai mult pentru joburi noi în iulie, numărul CV-urilor depuse crescând cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu peste 20% față de luna iunie a acestui an.

Știre publicată pe 20/05/2020

Noua Zeelandă – Săptămâna de lucru de 4 zile după pandemie
Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a declarat că guvernul va lua în considerare implementarea unui nou program de lucru, de 4 zile pe săptămână, dar și a unor noi măsuri cu privire la flexibilitatea muncii.

Știre publicată pe 05/05/2020

BestJobs: Ofertele pentru joburi remote au crescut cu 60%
Pentru două luni consecutive, cele mai multe căutări pe platforma de recrutare BestJobs au fost pentru joburi remote sau work from home, cu un volum total de jumătate de milion de căutări, înregistrând o creștere cu aproximativ 40% față de martie 2020.
Alexandra Scarlat, ContributorȘtire publicată pe 20/02/2020

Previziuni EXE Software: Cum se fidelizează oamenii într-un domeniu al migrației și care sunt cele mai populare job-uri din IT
Pentru 2020, compania EXE Software a conturat o serie de previziuni în ceea ce privește segmentul HR din IT-ul românesc.

Știre publicată pe 20/01/2020

BestJobs: Schimbarea locului de muncă în 2020 este în topul priorităților pentru cei mai mulți români, după familie și sănătate
Șase din zece angajați spun că schimbarea locului de muncă este printre primele trei cele mai importante priorități pentru acest an. Comparativ, la începutul anului trecut, doar patru din zece angajați români se declarau nemulțumiți de situația lor profesională și luau în calcul găsirea unui nou job. Astfel, schimbarea jobului, familia şi sănătatea sunt principalele priorități ale angajaților români în acest an.

Știre publicată pe 17/01/2020

eJobs: Topul celor mai căutate joburi în 2019
Cele mai căutate locuri de muncă în anul 2019 au fost cele de şoferi, contabili şi economişti, potrivit unei analize realizate de platforma de recrutare eJobs.ro.

Știre publicată pe 09/01/2020

Sute de joburi îi așteaptă pe români în Spania, Germania și Olanda! Cu ce salarii atractive sunt așteptați
Operatorii economici din Spaţiul Economic European (SEE) oferă un număr de 403 locuri de muncă. Cele mai multe job-uri sunt în Spania şi Germania, informează Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Știre publicată pe 03/09/2019

BestJobs: Unde au dorit românii să se angajeze în luna august
Cele mai căutate domenii sunt financiar - contabilitate, transport, inginerie, medical & pharma și IT.

Ediția tipărită a revistei
Cele mai citite
- Bucharest Properties REIT a finalizat faza a doua a proiectului Vitan Estates, în urma unei investiții de 10 mil. euro+4011 vizualizări
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+75086 vizualizări
- Linia ferată Bucureşti - Craiova va fi modernizată cu fonduri europene+2710 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+168052 vizualizări
- Electricitatea necesară extragerii Bitcoinului este mai mare decât a unor țări întregi+2116 vizualizări
- MINET, investiție de 6,5 milioane de euro într-o linie nouă de producție+2347 vizualizări
- Joe Biden: „SUA nu acceptă şi nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea”+1855 vizualizări
- Un incident aviatic ușor a avut loc la Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii+1779 vizualizări
- Programările pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech se reiau de sâmbătă+1481 vizualizări
- După 30 de ani, Stefanel părăsește România. Toate magazinele de fashion se vor închide+1443 vizualizări
- „Vindem mărțisoare. Construim un teatru” este prima etapă a campaniei de strângere de fonduri pentru construcția unui teatru independent+3046 vizualizări
- CEO-ul Goldman Sachs: „Telemunca nu reprezintă noul normal. Este o aberație pe care o vom corecta cât mai curând posibil”+1202 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+21479 vizualizări
- eMAG construiește un hub logistic la Joița+993 vizualizări
- De astazi, romanii vor putea plati cu criptomoneda eGold prin intermediul Netopia Payments+994 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+81066 vizualizări
- Frontiera de vest a României este asaltată de migranți care solicită azil în România+889 vizualizări
- Málaga, primul oraș european cu autobuze (aproape) autonome+874 vizualizări
- Cercetătorii de la Universitatea din Galați au inventat o rețetă de ciocolată fără zahăr+757 vizualizări
- Fabrica Ford de la Craiova își suspendă activitatea pentru opt zile+697 vizualizări
- 24 februarie - Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români+677 vizualizări
- Dan Șucu - 500 Miliardari Ediția 2011+5593 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+175882 vizualizări
- #MomsGiveaway Forbes Kids celebrează feminitatea prin emoții și speranță!+930 vizualizări
- Andrei Muraru, consilier prezidențial, va fi numit ambasador în Statele Unite ale Americii+453 vizualizări
- OMV Petrom: Investiție de 1,5 milioane de euro la Petrobrazi pentru creșterea eficienței sistemului de iluminat+450 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+96817 vizualizări
- Robert Zicman, copilul supradotat al României! Este inclus în 1% cei mai inteligenți oameni din lume+6522 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+20993 vizualizări
- Oana Vodă, avocat, expert în achiziții publice al Comisiei Europene, al Băncii Mondiale și Băncii Europene pentru Investiții: „Pandemia este o ocazie bună pentru a reitera rolul pe care achizițiile publice îl joacă în economia procesului de redresare”+429 vizualizări
- Hyundai recheamă în service peste 80.000 de mașini electrice pentru înlocuirea bateriilor+399 vizualizări
- Braşovul intră în scenariul roşu+408 vizualizări
- Szabolcs Nemes, Partener Roland Berger: „Timpul investit în discuții 1 la 1, fie cu colegii, fie cu partenerii noștri – a fost cea mai bună investiție”+383 vizualizări
- Forbes 30 pentru RO30 - Dragoș Petrescu+6579 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+50213 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+41707 vizualizări
- Infecția cu coronavirus duce la o imunitate comparabilă cu un vaccin anti COVID-19+345 vizualizări
- De ce se luptă în instanță doi dintre cei mai bogați oameni din lume?+385 vizualizări
- Libertatea de a-ți alege energia vine împreună cu responsabilitatea unei decizii bazată pe informare și mult mai mult curaj+1736 vizualizări
- Raed Arafat: „Către sfârșitul anului am putea să ajungem la o situație mult mai bună decât a fost până acum”+335 vizualizări
- O clădire victoriană, mutată pe străzile din San Francisco+330 vizualizări
- România ocupă locul șapte în topul mondial al vaccinării anti-COVID-19+316 vizualizări
- Joe Biden a revocat interdicțiile de viză impuse de Donald Trump pentru solicitanții de green cards şi lucrătorii străini temporari+318 vizualizări
- Top 10 țări cu cele mai mari rezerve de aur din lume+4168 vizualizări
- Vaccinarea populației ar putea deveni obligatorie în România+6273 vizualizări
- Despre mitul „super-răspândirii” virusului la plajă și transmiterea comunitară Covid-19 în aer liber+312 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+49675 vizualizări
- Statele Unite au aprobat autorizaţia de urgenţă pentru vaccinul companiei Johnson & Johnson împotriva COVID-19+310 vizualizări
- 10 calitați care te duc spre succes+21236 vizualizări
- Consiliul General al Bucureștiului a decis suspendarea pentru un an a PUZ-urilor din cinci sectoare+309 vizualizări