Eticheta: IFN
Știre publicată acum 11 luni

ASF a aprobat noi măsuri cu privire la piețele financiare nebancare supravegheate
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat în cadrul ședinței de azi, 1 iulie, noi măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private.

Știre publicată pe 13/05/2020

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat azi noi măsuri privind IFN-urile
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat azi noi măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private.

Știre publicată pe 11/05/2020

Noi măsuri au fost aprobate în cadrul primei ședințe a CNSM din acest an
Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) a avut prima ședință din acest an, în data de 8 mai. În cadrul întrunirii au fost analizate aspecte care vizează politica macroprudențială și riscul sistemic.

Știre publicată pe 04/04/2019

CSALB: Cererile de negociere cu băncile au crescut cu 60% în primele trei luni ale anului
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a anunțat că aproape 500 români s-au adresat centrului în primele trei luni ale acestui an, pentru identificarea de soluții amiabile în relația cu băncile și IFN-urile, în creștere cu 60% față de același trimestru al anului precedent.

Știre publicată pe 02/11/2017

Studiu Novel și Provident: Șapte din zece români intervievați consideră că prezența multinaționalelor în România contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei locale
Șapte din zece români consideră că prezența companiilor multinaționale în România este importantă, arată un studiu realizat de compania de cercetare de piață Novel Research pentru Provident Financial România.
Alina Botezatu, StaffȘtire publicată pe 26/06/2017

Românii au început să se împrumute de la IFN-uri pentru casă și mașină, nu doar pentru electrocasnice
Românii au început să se împrumute de la IFN-uri, ca să-şi renoveze casa sau să-şi cumpere o maşină, indiferent dacă este nouă sau second hand, mai puțin pentru electrocasnice, susține reprezentanul unui IFN, citat de Mediafax.

Știre publicată pe 09/03/2017

Numărul persoanelor fizice cu restanțe la bănci și IFN-uri a ajuns aproape la 649.000, în ianuarie
Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut cu 13.029, la 648.873, în ianuarie, față de nivelul din decembrie, fiind a treia lună consecutivă de creștere, arată datele Băncii Naționale a României, potrivit Agerpres.

Știre publicată pe 24/05/2016

Alexandru Coita (Ganes): „Subvenția la hectar în România este de aproximativ 50% din media Europei de Vest”
Creditele bancare obținute de fermierii români vizează îm majoritate capitalul de lucru și mai puțin investițiile și dezvoltarea fermelor, a precizat Alexandru Coita, director de strategie la Bursa Română de Mărfuri și Managing Partner la firma de consultanță Ganes, în cadrul evenimentului „Conference on Agriculture”, organizat de „Forbes România”.

Știre publicată pe 10/03/2014

Piața de factoring a scăzut cu 6% anul trecut
Piața de factoring a atins un nivel de 2,72 miliarde de euro în 2013, în scădere cu aproximativ 5-6 procente față de de 2012, potrivit Asociaţiei Române de Factoring (ARF).

- 1
- 2
Ediția tipărită a revistei
Cele mai citite
- Medicament care anihiliează COVID-19 în 48 de ore+47408 vizualizări
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+51181 vizualizări
- Medicii de familie nu îi vor mai înscrie pentru vaccinare pe bolnavii cronici+32756 vizualizări
- Indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav vor fi finanțate în proporție de 90% de la bugetul de stat+3054 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+11545 vizualizări
- John Cotterell, CEO Endava: "Chiar dacă putem menține virusul sub control cu ajutorul unui vaccin, tendințele de business, nivelul recesiunii și dinamica economică pe care pandemia a declanșat-o vor continua și în 2021"+2302 vizualizări
- Lidl se extinde cu un nou magazin în orașul Băicoi+1774 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+74296 vizualizări
- Tranzacție record la început de an. Carrefour a prelungit contractul de închiriere pentru spațiul de circa 85.000 mp din parcul industrial P3 Bucharest A1+1442 vizualizări
- Lista completă Forbes 100 Business Heroes+1542 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+154033 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+171334 vizualizări
- Benjamin de Rothschild, moștenitorul imperiului bancar Rothschild, a încetat din viață+1158 vizualizări
- Alina Gamauf este noul Director de Resurse Umane al Carrefour România+976 vizualizări
- Noul Rolls-Royce Ghost a ajuns în România+963 vizualizări
- Locul 14 – Forbes TOP 500, ediția 2020, Michael Schmidt: Vremea investiţiilor+745 vizualizări
- Regiunea Madrid va suspenda temporar vaccinarea anti-Covid a angajaților din sistemul de sănătate+741 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+93713 vizualizări
- Voicu Stoiciu, Managing Director Nagarro România: "Cred că fenomenul general este unul de accelerare a procesului de digital transformation"+661 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+48159 vizualizări
- Bernie Sanders a scos la vânzare pe site-ul său hanorace imprimate cu imaginea care a amuzat internauții. Toți banii strânși vor fi donați+590 vizualizări
- Miliardarul Bill Gates a primit prima doză de vaccin anti-Covid+591 vizualizări
- Năsui: Românii fac salariul aproape jumi-juma cu statul+559 vizualizări
- Marilena Gheorghe, Director Executiv SuperTeach: „România de mâine începe cu profesorii de astăzi”+811 vizualizări
- A nu schimba furnizorul de energie înseamnă a accepta o sclavie tradițională de frica libertății+6059 vizualizări
- Infectarea cu coronavirus poate fi depistată de ceasurile inteligente+546 vizualizări
- Şeful statului major al armatei spaniole a demisionat după ce s-a aflat că a fost vaccinat pentru COVID-19 înainte să aibă acest drept+532 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+18738 vizualizări
- Mar-a-Lago, „Casa Albă de Iarnă” a lui Donald Trump+525 vizualizări
- Philip Morris International l-a numit pe Daniel Cuevas în funcția de director general pentru România+588 vizualizări
- Dezvoltatorul imobiliar Impact investește aproape 700.000 de euro în construirea unei grădinițe în ansamblul rezidențial Boreal Plus+1312 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+39543 vizualizări
- Kaufland inaugurează un nou magazin în Târgu Neamț+439 vizualizări
- Colliers International: Top 10 predicții pentru piața imobiliară din România în 2021+611 vizualizări
- Schimbări majore în conducerea Garanti Bank România. Ufuk Tandoğan, actualul CEO, se retrage din funcție+646 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+48202 vizualizări
- Cum arată și ce preț va avea Dacia Spring, model 100% electric cu o autonomie de 225 km+7534 vizualizări
- Costin Borc, Director SNEF pentru ţările din estul Europei: "Contextul pandemiei a arătat o solidaritate între colaboratorii noștri și ne-a dat ocazia să vedem cine sunt adevărații lideri printre ei"+424 vizualizări
- Dragoș Constantinescu este noul președinte al Asociației Berarii României+454 vizualizări
- Magazinul online al companiei Farmec Cluj-Napoca a înregistrat în 2020 o creştere a vânzărilor cu 80% faţă de 2019+335 vizualizări
- BNR: Top 10 cele mai puternice bănci din România în anul 2019+16047 vizualizări
- Platforma pentru programarea online la vaccinare anti-COVID este funcţională+677 vizualizări
- Locul 14 – Forbes TOP 500, ediția 2020, Ioan Popa: Well made in Romania+321 vizualizări
- Forbes Business Heroes 2020 - Mihai Miron+2055 vizualizări
- Design-Detox: Cea mai populară tendință în amenajări interioare+278 vizualizări
- Nicolae Popa, co-owner Various Brands & GRID: „Cea mai importantă lecție de business este de departe comunicarea și vânzarea omnichannel”+1082 vizualizări
- Moneda Elrond eGold (EGLD) debutează pe eToroX, la scurt timp după anunțul lansării aplicației de plăți internaționale Maiar+4864 vizualizări
- Cine este Anna Sorokin, impostoarea a cărei poveste va fi ecranizată de Netflix+596 vizualizări
- Nadia Vișan: „Am găsit pasiunea acolo unde m-am așteptat mai puțin, caută și tu”+1505 vizualizări
- 10 calitați care te duc spre succes+19973 vizualizări