Cautare

Eticheta: emoție

Știre publicată acum 11 luni

Bine-ați venit în caruselul emoțiilor!

Starea emoțională a românilor este mai polarizantă ca niciodată. În perioada COVID-19, am urcat și-am coborât ca alpiniștii cei mai pricepuți pe scara emoțiilor și procesul va continua până la finalul anului*.

Alexandra Caciur Alexandra Caciur, Contributor

Știre publicată pe 16/04/2015

De ce gătim? Pentru că iubim şi pentru că ne simţim iubiţi!

Vegeta îşi schimbă comunicarea de brand printr-o campanie de promovare în online. Vegeta, cel mai cunoscut brand al companiei croate Podravka, urmăreşte să se apropie de segmentul consumatorilor tineri din România, în condiţiile în care o mare parte a clienţilor săi este una matură, având în vedere tradiţia acestui brand.

Petre Barbu, Contributor