Eticheta: curs de schimb
Știre publicată acum 9 luni

Orban, despre nivelul record al euro: Sunt perioade în care există o presiune asupra cursului valutar
Premierul Ludovic Orban a făcut declarații cu privire la nivelul record al euro atins luni, precizând că există anumite perioade în care apare o presiune asupra cursului de schimb.

Știre publicată pe 25/06/2018

Membrii CFA România estimează o ușoară depreciere a leului în fața euro, la 4,7046 lei pentru un euro, la finele anului
Aproximativ 90% dintre membrii CFA România care au răspuns pentru Indicatorul de Încredere Macroeconomică din mai anticipează o depreciere a leului, față euro, în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală: valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7046 lei, o creștere de 0,85%, față de nivelul de astăzi, iar pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7603 lei, cu 2%, peste nivelul actual.
Alina Botezatu, StaffȘtire publicată pe 07/02/2018

Guda (Coface): „Avem o economie mai senzitivă la dobânzi mari, decât la un leu slab”
Economia românească este mai senzitivă la dobânzi mari decât la un leu mai slab, astfel încât Banca Națională a României se află în mijlocul unei dileme - dobânzile reduse sau leul puternic, susţine Iancu Guda, Services Director al Coface România.
Alina Botezatu, StaffȘtire publicată pe 07/02/2018

Isărescu despre creșterea ratei dobânzii de politică monetară la 2,25% pe an: „Urmărește să juguleze inflația” și să tempereze majorarea dobânzilor, dar ROBOR-ul va crește, în următoarea perioadă
Banca Națională a României (BNR) a majorat, pentru a doua oară, în acest an, rata dobânzii de politică monetară, de la 2% la 2,25% pe an, încercând să tempereze creșterea inflației, al cărui rimt se așteaptă să accelereze, până de Paști, și, în același timp, creșterea dobânzilor. Totuși, unul dintre efectele pe termen scurt este creșterea indicelui ROBOR, în funcție de care se calculează ratele la creditele în lei, în următoarea perioadă.
Alina Botezatu, StaffȘtire publicată pe 06/02/2018

BNR a aderat la Codul global de conduită pe piața valutară, prin care se angajează să respecte un set de bune practici. Codul este susținut de toate băncile centrale din țările UE
Banca Națională a României a anunțat că, de astăzi, a aderat la Codul global de conduită pe piața valutară, odată cu alte șase state, prin care se angajează să respecte un set de bune practici. Unele dintre statele Uniunii Europe au aderat deja, iar altele sunt pe cale să facă acest lucru, până în mai 2018.
Alina Botezatu, StaffȘtire publicată pe 02/02/2018

Dan Suciu (BNR) despre declarațiile lui Cataramă privind cursul leu/euro: Ar fi absurd ca BNR să susțină un curs care nu este expresia pieței, ar cheltui rezervă valutară inutil, dar este evident că există presiuni semnificative asupra cursului
Referitor la declarațiile făcute de Viorel Cataramă, președintele - director general al Elvila, că, în realitate cursul de schimb leu/euro ar trebui să fie de peste 5 lei, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, a declarat că ar fi absurd ca banca să susțină un curs care nu este expresia pieței, deoarece ar cheltui rezervă valutară inutil, dar este evident că există presiuni semnificative asupra cursului.
Alina Botezatu, StaffȘtire publicată pe 01/02/2018

Cataramă (Elvila): Cursul de schimb leu/euro ar trebui să fie la 5,3 lei – 5,4 lei, dar Banca Naţională îl ţine la un nivel care nu reprezintă realitatea din România
Cursul de schimb leu/euro ar trebui să fie de peste 5 lei/euro, la 5,3 - 5,4 lei, dar Banca Naţională a României îl ţine la un nivel care nu reprezintă realitatea din România, a declarat, joi, Viorel Cataramă, preşedintele - director general al Elvila, în cadrul unui eveniment dedicat listării companiei pe piaţa AeRO.
Alina Botezatu, StaffEdiția tipărită a revistei
Cele mai citite
- Bucharest Properties REIT a finalizat faza a doua a proiectului Vitan Estates, în urma unei investiții de 10 mil. euro+4468 vizualizări
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+75909 vizualizări
- Linia ferată Bucureşti - Craiova va fi modernizată cu fonduri europene+2715 vizualizări
- Electricitatea necesară extragerii Bitcoinului este mai mare decât a unor țări întregi+2128 vizualizări
- Joe Biden: „SUA nu acceptă şi nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea”+1911 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+168367 vizualizări
- După 30 de ani, Stefanel părăsește România. Toate magazinele de fashion se vor închide+1477 vizualizări
- Programările pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech se reiau de sâmbătă+1489 vizualizări
- CEO-ul Goldman Sachs: „Telemunca nu reprezintă noul normal. Este o aberație pe care o vom corecta cât mai curând posibil”+1294 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+21630 vizualizări
- De astazi, romanii vor putea plati cu criptomoneda eGold prin intermediul Netopia Payments+1122 vizualizări
- eMAG construiește un hub logistic la Joița+993 vizualizări
- Cercetătorii de la Universitatea din Galați au inventat o rețetă de ciocolată fără zahăr+995 vizualizări
- Frontiera de vest a României este asaltată de migranți care solicită azil în România+889 vizualizări
- Málaga, primul oraș european cu autobuze (aproape) autonome+877 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+81162 vizualizări
- Fabrica Ford de la Craiova își suspendă activitatea pentru opt zile+847 vizualizări
- Forbes 30 pentru RO30 - Dragoș Petrescu+7283 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+176038 vizualizări
- MINET, investiție de 6,5 milioane de euro într-o linie nouă de producție+2348 vizualizări
- Cristina Bâtlan și familia - 500 Miliardari Ediția 2011+8953 vizualizări
- Dan Șucu - 500 Miliardari Ediția 2011+6011 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+96898 vizualizări
- Andrei Muraru, consilier prezidențial, va fi numit ambasador în Statele Unite ale Americii+455 vizualizări
- Un start-up IT, înființat de un român alături de un co-fondator din Germania, a atras o finanțare de un milion de euro+443 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+21054 vizualizări
- Oana Vodă, avocat, expert în achiziții publice al Comisiei Europene, al Băncii Mondiale și Băncii Europene pentru Investiții: „Pandemia este o ocazie bună pentru a reitera rolul pe care achizițiile publice îl joacă în economia procesului de redresare”+434 vizualizări
- #MomsGiveaway Forbes Kids celebrează feminitatea prin emoții și speranță!+939 vizualizări
- Vaccinarea populației ar putea deveni obligatorie în România+6376 vizualizări
- O clădire victoriană, mutată pe străzile din San Francisco+402 vizualizări
- Un incident aviatic ușor a avut loc la Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii+1780 vizualizări
- Braşovul intră în scenariul roşu+408 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+50276 vizualizări
- Szabolcs Nemes, Partener Roland Berger: „Timpul investit în discuții 1 la 1, fie cu colegii, fie cu partenerii noștri – a fost cea mai bună investiție”+393 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+41778 vizualizări
- Infecția cu coronavirus duce la o imunitate comparabilă cu un vaccin anti COVID-19+350 vizualizări
- De ce se luptă în instanță doi dintre cei mai bogați oameni din lume?+385 vizualizări
- Raed Arafat: „Către sfârșitul anului am putea să ajungem la o situație mult mai bună decât a fost până acum”+338 vizualizări
- România ocupă locul șapte în topul mondial al vaccinării anti-COVID-19+322 vizualizări
- OMV Petrom: Investiție de 1,5 milioane de euro la Petrobrazi pentru creșterea eficienței sistemului de iluminat+451 vizualizări
- Joe Biden a revocat interdicțiile de viză impuse de Donald Trump pentru solicitanții de green cards şi lucrătorii străini temporari+320 vizualizări
- Despre mitul „super-răspândirii” virusului la plajă și transmiterea comunitară Covid-19 în aer liber+312 vizualizări
- Consiliul General al Bucureștiului a decis suspendarea pentru un an a PUZ-urilor din cinci sectoare+312 vizualizări
- Statele Unite au aprobat autorizaţia de urgenţă pentru vaccinul companiei Johnson & Johnson împotriva COVID-19+310 vizualizări
- Libertatea de a-ți alege energia vine împreună cu responsabilitatea unei decizii bazată pe informare și mult mai mult curaj+1804 vizualizări
- Gala Forbes România Best Office Buildings – The New Way of Life & Work i-a premiat pe cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piața românească+291 vizualizări
- Liviu Drăgan - 500 Miliardari Ediția 2011+1939 vizualizări
- Nicolas Sarkozy a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie+293 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+49731 vizualizări
- Cele 1.400 de aeronave pe care Airbus le-a vândut în ultimii doi ani vor emite peste un miliard de tone de dioxid de carbon+280 vizualizări