Corneliu Bodea (Adrem), Mihaela Mitroi (Global Tax Advise), Dragoș Bonea (Delta Studio), Ciprian Dascălu (BCR), despre cum s-a schimbat și cum va continua să se schimbe economia țării

Autoritățile au avut o reacție bună pentru a ajuta economia să treacă de șocul generat de restricțiile impuse pentru combaterea pandemiei, multe dintre măsuri fiind inspirate de cele adoptate de alte state membre ale Uniunii Europene. Problema a fost reprezentată de implementarea acestora în opinia Mihaelei Mitroi, Managing Partner Global Tax Advise. „Acest ajutor care …

Forbes CEE Forum 2020, Corneliu Bodea (Adrem): „Economia ca știință este o subramură a psihologiei”

Corneliu Bodea, CEO Adrem, a fost speaker în cadrul evenimentului Forbes CEE Forum 2020. Iată care au fost principalele sale declarații: „Nu sunt singurul care consideră că economia ca știință este o subramură a psihologiei, a sociologiei, iar acest lucru trebuie luat tot mai în serios de către actorii economici. Într-adevăr certitudinea sau lipsa ei …

Corneliu Bodea, CEO Adrem: „Eu aș schimba totul”

„Criza economică va avea ca baza o criză a consumului, generată de lipsa de confort și încredere a consumatorului în viitor. Asta va duce la o depresiune economică care nu va avea ca bază inflația în prima ei fază. Ea va fi caracterizată de deflație, ceea ce va pune o problemă extrem de mare statelor …

Corneliu Bodea, CEO Adrem: Pentru economia românească, riscurile sunt majore în lipsa asigurării unor împrumuturi care pot acoperi deficitele și schemele de suport

Forbes România: Ce decizii de business a luat compania dumneavoastră de la izbucnirea epidemiei de coronavirus? – Protejarea angajaților prin măsurile recomandate de protecție atât a celor din activitatea de birou, cât și a celor din activitatea de teren; – Înființarea a unei celule de criză pentru monitorizarea eventualelor expuneri la riscul de îmbolnăvire și …

Lideri vs manageri

Liderii reprezintă componenta esenţială care generează transformări la nivel comunitar, consideră Corneliu Bodea, CEO al Adrem. „Există o carte numită “Liderii mănâncă ultimii”. Ei bine, aceasta este una din diferenţele dintre lider şi manager. Liderilor le pasă în primul rând de oameni, pe când managerii sunt orientaţi spre procese. Liderii au ca principală preocupare oamenii. …

Corneliu Bodea redevine CEO al Adrem

Începând cu luna mai, Adrem reprezintă 3 companii specializate în produse, soluții și servicii dedicate domeniului energetic, cu portofolii structurate pe 3 linii de business. Compania Adrem Automation devine Adrem Engineering. Aceasta dezvoltă și implementează soluții complete pentru infrastructura energetică, de la lucrări complexe de antreprenoriat general, la echipamente dezvoltate în cadrul companiei, având ca …

Care sunt cele mai ”verzi” companii din România?

Revista ”Forbes România” a premiat ieri, 25 noiembrie, în cadrul evenimentului Forbes Green Awards, cele mai ”verzi” 14 companii și organizații din România. Prin premiile acordate, au fost recunoscute meritele companiilor și organizațiilor care au constientizat și implementat nevoia unei abordari curate si sanatoase, la propriu și la figurat, de a face business. Partenerii evenimentului …

Antreprenor cu energie

Pentru Corneliu Bodea, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), „energia este un domeniu fundamental pentru orice dezvoltare economică”. Antreprenor cu ștate vechi, Corneliu Bodea s-a alăturat, în anii ’90, fratelui său Adrian, de profesie fizician, care fondase în 1992 compania Adrem Invest. Numele companiei provine de la un cuvânt latinesc – „Adrem” înseamnă „precizie”. AFLĂ …

Cap compas spre corporație

Anul trecut a fost al șaselea consecutiv de creștere pentru afacerile fraților Adrian și Corneliu Bodea. Companiile deținute de cei doi atât în România, cât și în alte țări de pe mapamond (SUA, Elveția, China) au înregistrat, cumulat, o cifră de afaceri de 60 de milioane de euro, de șase ori mai mult față de …

”Ne vom retrage din UE? O să spunem că nu ne place?”

Corneliu Bodea, antrepenor român – deține, alături de Adrian Bodea, fratele său, grupul de companii ABBC – și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că România ar trebui să-și reprezinte mult mai bine interesele economice în cadrul Uniunii Europene, mai ales în condițiile actualei situații europene și globale. ”Una dintre deficiențele politicii economice în …