Lecții pentru 2021 – Radu Florescu (Centrade|Cheil South East Europe): „Am învățat să ne adaptăm rapid, să ne asumăm riscuri pe parcurs și să ne confruntăm cu problemele din mers”

Radu Florescu, CEO Centrade|Cheil South East Europe Forbes: Cum apreciați într-un singur cuvânt evoluția companiei/grupului pe care o/îl conduceți în anul 2020? Acum, la final de an, cum arată realizările în raport cu obiectivele de la începutul anului? Cum a influențat pandemia afacerea pe care o conduceți? Dar domeniul în care activați? Radu Florescu: Pentru dicționarul …

Mihai Ghyka, consultant marketing și comunicare: „Anul acesta am învățat că nimic nu este în puterea noastră și că oricât de puternice ar fi instituțiile, legile, democrația, sunt lucruri care scapă de sub controlul nostru, al umanității, în astfel de momente”

„Consider că, întotdeauna avem ce învăța chiar și din situațiile mai puțin favorabile. Personal, anul acesta am învățat că nimic nu este în puterea noastră și că oricât de puternice ar fi instituțiile, legile, democrația, sunt lucruri care scapă de sub controlul nostru, al umanității, în astfel de momente. S-a vorbit mult despre posibilitatea declanșării …

Topul agențiilor care furnizează servicii de publicitate – anul 2019

„Forbes România” a monitorizat 48 de firme care furnizează servicii de creație publicitară și strategie de marketing, unele dintre acestea având și componenta de media și comunicare digitală. Conform bilanțurilor financiare apărute recent la Ministerul Finanțelor Publice, prelucrate de „Forbes România” la cursul mediu BNR de 4,74 lei/euro, a rezultat o cifră de afaceri totală …

Agenția Graffiti PR preia comunicarea pentru Epson in Romania

Alina Silvestru, Channel Marketing Coordinator Epson România și Bulgaria: „Epson România se află într-o fază de dezvoltare accelerată și consolidare a businessului pe piața locală, iar pentru a ne atinge aceste obiective avem nevoie de un partener cu expertiză solidă în comunicare corporate și de brand. Graffiti PR ne-a convins atât cu experiența de comunicare pentru …

Primele rezultate ale transformării digitale ale Publicis Groupe România

Transformarea a fost intensă pe parcursul ultimelor 18 luni, a implicat direct întreaga echipă de management și a vizat trei zone: Achiziția de date Dezvoltarea de instrumente proprii de raportare și analiză Recrutarea și pregătirea de specialiști în tech și data. Un demers continuu este reconstruirea culturii de muncă, cu focus pe date la toate …

Agenția BDR Associates a lansat platforma de discuție #SolitarDarSolidar, #NotTogetherNotAlone

Inițiativa este motivată de intenția de a reuni profesioniștii din România și din alte piețe, care sunt nevoiți să lucreze de acasă în această perioadă, într-un demers inspirațional și motivant pentru menținerea activităților în curs, dar și a spiritului creativ și inovator, transformând izolarea într-o oportunitate de comunicare. Toți cei care doresc să se alăture campaniei …

Veronica Savanciuc (Lowe Group): „Statul trebuie să adopte rapid măsuri fiscale care să dea o gură de oxigen companiilor”

Veronica Savanciuc, Președinte & CEO, Lowe Group Forbes: Ce decizii de business a luat compania dvs. de la izbucnirea epidemiei de coronavirus? Veronica Savanciuc: De săptămâna trecută, Lowe Group lucrează de acasă. Echipele noastre sunt pe deplin operaționale, avem toate căile de comunicare deschise și procedurile activate, astfel încât să asigurăm consultanța și serviciile de care …

Telekom România: „Avem încredere că autoritățile europene și naționale vor lua măsurile necesare pentru sprijinirea mediului de afaceri”

Forbes: Ce decizii de business a luat compania dvs de la izbucnirea epidemiei de coronavirus? Telekom România: Telekom Romania acționează responsabil și adoptă măsuri proactive pentru a-și proteja angajații, clienții și partenerii. Compania a simplificat programul Work from Home, astfel încât angajații al căror tip de activitate și structura echipei o permit, să lucreze de …

Tereza Tranakas (Oxygen): „Brandurile sunt in standby și comunică cu multă grijă în această perioadă”

Tereza Tranakas, Managing Partner Oxygen Forbes: În ce măsură epidemia de coronavirus va afecta industria de marketing și publicitate din România până la jumătatea acestui an? Tereza Tranakas: Cu toții vom fi afectați. Economia locală și globală vor fi afectate. Implicit, repercusiunile se vor resimți în industria de marketing și publicitate în Romania și peste …

Radu Florescu (Centrade|Cheil): „Nu există nicio îndoială că virusul are un efect asupra sectorului de marketing”

Radu Florescu, CEO Centrade|Cheil South East Europe Forbes: În ce măsură epidemia de coronavirus va afecta industria de marketing și publicitate din România până la jumătatea acestui an? Radu Florescu:  Nu există nicio îndoială că virusul ​​are un efect asupra sectorului de marketing. Deja observăm faptul că spoturile TV încep să atragă oamenii din ce în …