Condițiile de călătorie în Marea Britanie se simplifică începând de astăzi

Marea Britanie menţine doar lista roşie, restul ţărilor sunt tratate la fel, însă se face o distincţie majoră între persoanele vaccinate complet şi cele imunizate parțial sau deloc. România se află în acest moment în grupa țărilor fără restricții de călătorie, transmite Rador. Astfel, persoanele vaccinate nu mai trebuie să facă testul înainte de îmbarcare, iar …

Telespectatorii Discovery Channel pot călători în toate colțurile lumii, printr-o grilă specială de programe

„Aducem lumea la tine” este mesajul pe care Discovery Channel îl transmite telespectatorilor, printr-o organizare specială a grilei de programe: un bloc de trei ore cu emisiuni de aventură și supraviețuire, urmat de conținut dedicat călătoriilor, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 13:40, cu programe speciale în weekend. Trenuri în Alaska (Luni …

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a anunțat că va fi primul turist în jurul Lunii, împreună cu câțiva artiști cărora le-a plătit locurile în racheta construită de SpaceX

Anunţul a fost făcut luni de Elon Musk, fondatorul SpaceX, la sediul companiei din Los Angeles, într-o uzină în care se fabrică, în prezent, o rachetă la fiecare 14 zile. Data prevăzută a călătoriei este anul 2023. „Voi invita şase sau opt artişti din lumea întreagă să mi se alăture în această misiune către Lună”, …

Metrorex a lansat în dezbatere un proiect în care sunt introduse noi cartele de călătorie, printre care un abonament anual de 720 lei

Proiectuil, lansat marţi în dezbatere, menţine tarifele pentru cartelele actuale: 5 lei petru cartela cu două călătorii 20 lei pentru cartela cu 10 călătorii 70 lei pentru abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii, 25 lei pentru abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii 8 lei pentru abonament de o zi. Documentul introduce cinci noi …

A crescut numărul românilor cu vârste între 24 și 45 de ani care călătoresc cu interese de afaceri

Numărul românilor care călătoresc pentru afaceri este în creștere, potrivit rezultatelor celui mai recent Studiu Național de Audiență (SNA) FOCUS realizat de BRAT. Astfel, în anul 2014, 15% dintre români călătoresc pentru afaceri față de doar 10% în 2006. Cei care circulă în interes de afaceri sunt în general bărbații – 70% –, față de …

Cum putem schimba lumea în care trăim?

Dar este acest lucru posibil? Lumea, în sine, vrea să fie schimbată? Eu am crescut cu ideea că lumea în care trăim este minunată, este perfectă și ne oferă toate oportunitățile de care avem nevoie. Că noi suntem cei care trebuie să o îngrijim, să o susținem și să o promovăm, ca pe bunul cel …

Europenii aleg să îşi petreacă vacanţa în locurile pe care le cunosc deja

Numărul de 1,14 miliarde de călători,care se estimează ca vor rămâne în ţară, arată faptul că europenii aleg să meargă în locuri cunoscute când vine vorba de petrecerea timpului liber, mai arată MasterCard. Franţa conduce în topul naţiunilor în care călătorii preferă să se odihnească şi să se relaxeze în propria ţară decât în afara …

326 de zile cu soare

Într-o duminică după-amiază, cu uşa larg deschisă spre stradă, un bătrân cipriot din Limassol îşi bea tihnit cafeaua. Alături, pe o măsuţă, se află un pachet de ţigări şi un ziar. Câteva străzi mai departe, adânc în inima oraşului-port aflat în Golful Akrotiri, alţi cinci localnici şi-au scos scaunele în faţa casei şi, cu nelipsita …