Cautare

Eticheta: Bobby Paunescu

Știre publicată pe 16/11/2015

„Orizont”, un thriller 100% românesc, va avea premiera mondială la festivalul de la Tallinn (Estonia)

Cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crișan (foto), „Orizont”, va avea premiera mondială, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul Tallin Black Nights Film Festival (13-29 Noiembrie 2015).

Petre Barbu Petre Barbu, Contributor

Știre publicată pe 20/10/2015

Un grup de investitori din care face parte și Bobby Păunescu a cumpărat Studiourile MediaPro de la CME

Central European Media Enterprises (CME) a vândut Studiourile MediaPro din Buftea unui grup de investitori, format din producători de film din Statele Unite ale Americii şi România, între aceştia numărându-se şi regizorul Bobby Păunescu, informează MEDIAFAX.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată pe 25/01/2013

Aventurile Patriciei pe covorul roșu – se naște o nouă stea?

Patricia Poslușnic, interpreta rolului principal din filmul „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie”, are, la doar nouă ani, o experiență consistentă. Anul trecut, de pildă, a avut ocazia să joace alături de faimosul actor american Kevin Costner, într-un rol episodic, în miniseria „Hatfields&McCoys”, filmată în România.

Andrei Panait Andrei Panait, Contributor

Știre publicată pe 01/10/2010

Bobby si Razvan Păunescu

Avere: 300 milioane de euro Reşedinţă: Bucureşti Domenii: Media, energie, imobiliare

Dana Banzea, Contributor