NASA desfășoară prima misiune de testare a devierii traiectoriei unui asteroid

Potrivit specialiștilor NASA asteroidul vizat iese mult în afara centurii şi este mai apropiat de Pământ. Asteroidul este alcătuit, de fapt, din doi asteroizi, unul mai mare şi unul mai mic, cel mic gravitând ca o lună în jurul asteroidului mai mare. Testul NASA presupune ca sonda spaţială să lovească suprafaţa asteoridului mai mic, pentru …

NASA și Agenția Spațială Europeană vor încerca să devieze un asteroid

Misiunea NASA DART (Double Asteroid Redirection Test) va decola la scurt timp după data de 24 noiembrie anul acesta, iar nava spațială va ajunge la sistemul de asteroizi Didymos, aflat la 11 milioane de kilometri de Pământ, aproximativ un an mai târziu. Odată ajunsă acolo, naveta va încerca să devieze o stâncă mai mică ce orbitează …