FacebookTwitterLinkedIn

Un tablou de Adrian Ghenie va fi scos la vânzare pe platforma de licitații Lavacow aparținând Artmark, la finalul lunii martie. Este pentru prima oară când o licitație organizată de o casă românească va vinde o lucrare de Ghenie. Aceasta este “Autoportret cu lauri”, evaluată la 6.000-9.000 de euro și are un preț de pornire de 5.000 de euro. Adrian Ghenie este un artist contemporan, născut în Baia Mare, care a devenit celebru în toată lumea după ce, anul trecut, tablouri de-ale sale au fost vândute cu milioane de euro la licitații Sotheby’s. A fost cel mai bine vândut tânăr artist contemporan din lume în 2014, potrivit artnet.com.

In luna iunie 2014, Casa de Licitații Sotheby’s a vândut lucrarea “The Fake Rotko” cu suma de 1.8 milioane de euro. Platforma Lavacow este o subsidiară a Artmark Holding.

Citește mai multe despre Adrian Ghenie