Așadar: când ești într-un oraș mare și ai un ipad sau un laptop purtate vizibil, când vorbești la telefon și, eventual, arăţi din gesturi ferme că te grăbești, atunci ești tratat cu mare respect. Îndrăznesc să spun că poate cu mai mare respect ești tratat când ceri „a table for one“ fiind femeie, în contextul de mai sus. Ești, așadar, mare manageriţă sau femeie de afaceri; prin urmare, tot respectul și, iată, poftiţi masa cu vedere la parc sau la mare…
Dacă însă ai o carte sau chiar nimic în mână și se întâmplă să fii într-un oraș de „vacanță“, tratamentul pe care îl primești variază. Începe însă la fel – cu un zâmbet și cu o ridicătură fină de sprânceană. Cu presupuneri pe care le poţi citi clar pe faţa chelnerului. Acestea sunt momente pe care eu le preţuiesc enorm, pentru că sunt printre puţinele în care am certitudinea că pot citi gândurile oamenilor.
Apoi, cazurile pot fi așa: 1. ești compătimită implicit și fin, tratată fiind cu respectul omului care este singur; 2. este compătimit „el“, că nu se bucură de compania unei doamne atât de distinse sau de frumoase și, implicit, se poate citi întrebarea „what’s wrong with him?!“ sau 3. ţi se oferă un drink gratis.
Reperele acestea le am din multele mele călătorii în jurul lumii. Este la fel în oricare ţară, în oricare religie, în oricare climat: femeia singură la restaurant este un mare semn de întrebare și un mare magnet. Gândim atât de puternic în „pereche“, în orice cultură ne-am află, încât nici nu ne dăm seama când judecăm și clasificăm. Când începem să inventăm poveștile oamenilor pe care îi vedem singuri în jurul nostru și pe care îi credem singuri și în jurul lor, în timpul lor adevărat, care nu este cel pe care îl vedem noi acolo, la restaurantul în care ne permitem să îi judecăm.
Adevărul din spatele gândurilor și privirilor „evaluatoare“ este că aceia care cer „a table for one“ au un mister puternic, un magnet care ne stârnește atenţia. Curajul, alegerea, sinceritatea, necompromisul: toate acestea sunt neverbalizate, însă aproape scrise în aura cu care femeia aceea intră și cere masa pentru o persoană. Am în jurul meu multe femei singure, prin alegerea lor conștientă. Sunt femei pe care le admir până la cer și înapoi, de la care mulţi bărbaţi învaţă. De la care învaţă și cupluri. De la care copiii își aleg modele de comportament vertical și care, pe orizontal, au relaţiile bine delimitate în respect și putere.
Citește și Atenţia la detalii atunci când creștem oamenii din jurul nostru
Trăitul în vria din jur, ca femeie singură, este un lucru compătimit în ţările conservatoare și lăudat în restul ţărilor. Cu niciuna din aceste două extreme nu rezonez. Pentru că alegerea valorilor vieţii și a cailor pe care mergem nu are de-a face cu evaluarea „bine-râu“; însă doar cei care fac alegerea conștient știu asta. Ceilalţi – majoritatea – categorisim gratuit.
Raţiunea observaţiei mele pe această temă are la bază un alt factor puternic discriminator: ţinuta. Dacă, de exemplu, într-un restaurant top class din Dubai intră o femeie îmbrăcată în burka (o singură dată am văzut asta) și cere o masă pentru o persoană, este tratată cu mare, mare atenţie și respect. O americancă îmbrăcată elegant, cerând o masă pentru o singură persoană, este privită cu respectul acela atent-suspicios. Despre ce este vorba aici? Despre pedigri? Despre femeie singură la masa sau femeie îmbrăcată după anumite prejudecaţi și aflată singură la masă?…
În atât de multe clișee de tratament ne aflăm, încât nici nu mai știm care sunt cele mai dureroase.
Spun „dureroase“ gândindu-mă la valorile cu care își trăiesc zilele cei care judecă; pentru cei judecaţi – pentru cele judecate, mai precis – starea aceasta de fapt este amuzantă și confirmatoare a faptului că alegerea vine cu dezavantajele ei, dar că acestea sunt atât de mici în comparaţie cu conștientizarea faptului că la fiecare pas avem o infinitate de posibilităţi și cu libertatea de a alege, încât la finalul prânzului rămâne amintirea încă a unei zile în care ne-am amuzat.
