FacebookTwitterLinkedIn

 

 

Elena Pavel, owner & founder Sweeteria

Când și cum a luat naștere afacerea Sweeteria?

Sweeteria este o companie românească care a început, din fonduri proprii, dezvoltarea unor game de dulciuri „de-a gata”, înlocuind zahărul cu îndulcitori naturali și realizând rețetele cu grijă, fără aditivi, arome artificiale, conservanți, coloranți – adică fără compromisuri.

Ideea investiției a venit din două direcții: statisticile îngrijorătoare ale Federației Internaționale de Diabet din România și lipsa unor game de produse care să incorporeze îndulcitori naturali – în România – din cauza lipsei de tehnologi și utilaje, dar și a experienței producătorilor români în acest domeniu.

Conform datelor publicate de Ministerul Sănătății din România, erau înregistrate la nivelul anului 2011 un număr de 796.803 (67% urban) persoane cu diabet zaharat, dintre acestea 2651 (61% urban) fiind copii.  Valoarea incidenței era de aproximativ 64.000 de cazuri noi pe an, iar incidența diabetului juvenil era estimată la 262 cazuri noi pe an (2010). În 2015 Ministerul Sănătății indica numărul persoanelor cu diabet aflate în evidențe 999.192 și numărul de persoane diagnosticate în cursul anului 2015 a fost de 73740 (202 cazuri noi pe zi). Conform CNAS între 2006 și 2016 numărul persoanelor pentru care s-au decontat tratamente pentru diabet s-a dublat iar costurile au crescut de 6 ori, România fiind declarată cel mai mare consumator de zahăr al Europei, depășind 30 kg/locuitor/an, dublu față de consumul unui european.

Ce aduce nou Sweeteria pe piața de dulciuri din România?

Ce face Sweeteria în prezent – adaptarea rețetelor de dulciuri cu zahăr la noul trend de îndulcitori naturali, păstrând rețete cu ingrediente naturale – este ceea ce făcea cofetăria „tradițională” în anii 1940 – și anume pionierat.

În România, piața de îndulcitori (și dulciuri care să-i incorporeze) este undeva la 5%, față de Europa, unde există rafturi cu dulciuri realizate 50% cu zahăr și 50% cu îndulcitori.

Am dezvoltat gama de produse Sweeteria plecând de la cel mai cunoscut îndulcitor de pe piața românească (îndulcitorul pe baza de Stevia Rebaudiana și eritritol, obținut din porumb), dar în prezent lucrăm la game de dul
ciuri realizate și cu alți îndulcitori naturali. Ne mândrim cu prima ciocolată și prima cremă tartinabila cu ciocolată, ambele fără zahăr adăugat, produse în România.

Sweeteria oferă, astăzi, o gamă largă de produse, gândite pentru nevoile de peste zi ale întregii familii, de la mic dejunuri bogate în fibre, nutrienți și vitamine, până la gustări rapide și delicioase; de la tartinabile variate, până la dulciuri gata pregătite să îți umple buzunarul și să te însoțească la drum; de la deserturi, prăjituri și torturi gata preparate, până la produse ce pot deveni ingrediente în propriile deserturi.

Pe ce mizați în rețetă pentru a păstra echilibrul între gustos și sănătos?

Cofetăria este chimie (alimentară), așadar provocarea a fost una deloc ușoară. Ne-am propus să înlocuim zahărul cu îndulcitori naturali, păstrând restul materiilor prime naturale, de la masa de ciocolată premium și pudrele de fruct liofilizat, până la aromele naturale folosite. Rezultatele s-au lăsat așteptate, tehnologii Sweeteria lucrând, pentru o rețetă de batoane de exemplu, chiar și șase luni. Motivul este simplu: îndulcitorii naturali au proprietăți fizico-chimice total diferite față de zahăr. Altfel spus, nu este suficient să scoatem zahărul dintr-o rețetă clasică și să adăugăm un îndulcitor în locul lui.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat de când ai pornit acest business?

Cea mai mare provocare a fost legată de lipsa de informare a românilor. Lucrurile sunt, însă, diferite astăzi: dacă acum nouă ani Stevia Rebaudiana era confundată cu stevia folosită de bunica pentru ciorbă, astăzi oricine știe despre proprietățile miraculoase (incluzând aici zero calorii și zero indice glicemic) ale acestei plante.

O altă provocare a fost legată de educație și schimbarea obiceiurilor – nu întâmplător ocupăm loc fruntaș în incidența cazurilor de diabet, la nivel european. Învățam însă, împreună, că citirea atentă a etichetelor alimentelor cumpărate și o alimentație echilibrată aduc doar beneficii și previn multe probleme de sănătate.

Cum ați făcut față pandemiei și cu ce lecții rămâneți?

În 2020/2021, Sweeteria s-a orientat mai mult către online (unde erau deja majoritatea clienților noștri), reușind să întărească legăturile cu aceștia. Am avut, în acest sens, și sprijinul unor prieteni din blogosfera românească, cărora le mulțumim încă o dată pentru încredere.

O altă întâlnire fericită a reprezentat-o cea cu Chefii asociației ACEEA. Am devenit membru în Asociația Culturală Euro Est Alternativ, iar împreună  cu Chef Radu Zarnescu și alți membri, am creat proiectul ”Broșura Chefilor”, un proiect prin care am arătat profesioniștilor cum pot folosi îndulcitorii naturali în preparatele lor de bucătărie și în deserturile de bucătărie. De asemenea, am participat la elaborarea ”Manualului de Educație Gastronomică”, inițiat de Dr. Iulia Drăguț. Credem foarte mult în demersul educativ, care este esențial în devenirea profesională și, implicit, personală. Împreună cu oameni frumoși, iubitori de bine, am reușit să ”creștem” și să facem multe lucruri în afara obișnuitelor modalități de promovare ale produselor.

Am învățat să avem răbdare și să ne adaptăm cerințelor – în schimbare galopantă – clienților și magazinelor partenere.  Vestea bună este că  această perioadă a adus conștientizarea necesității păstrării sănătății, prin urmare alegeri mai atente la nivelul alimentației.

Ca brand, ce calități v-au ajutat în a reuși?

Dacă am enumerat deja, mai sus, punctele forte ca fiind îndulcitorii naturali, ingredientele atent selecționate și rețetele muncite și degustate de propriii noștri copii, am vrea să răspundem la această întrebare cu premiul de excelență în design câștigat la Wolda, Tokyo, unde au fost înscrise 307 proiecte din 46 țări. Vom răspunde și cu un mesaj primit zilele trecute de la o clientă: „Sunteți minunați! Atenți la toate detaliile – de la gust la prezentare – o echipă minunată. Mulțumesc pentru produse!”

Ce planuri aveți pentru viitor?

Așa cum ne-am obișnuit deja clienții, vom oferi în continuare dulciuri fără zahăr adăugat de aceeași calitate și ne vom lărgi portofoliul cu produse din ciocolată, dar și din gamele iubite de cei care fac sport (cu calorii reduse și adaos de proteine). Ne dorim să ajungem în mai multe magazine, pentru a fi cât mai aproape de cei care ne iubesc produsele – și pentru asta avem răbdare și perseverență, pentru că știm sigur că se va întâmpla în viitorul apropiat.