Cautare




, Contributor

ForbesCars |
|

SUV-ul Levante, vântul schimbării de la Maserati

Producătorul auto italian a lansat la Salonul Auto de la Geneva primul SUV al mărcii. Care sunt așteptările Maserati de la Levante?
Levante 1

Modelul Levante, lansat de Maserati la a 86-a ediția a Salonului Auto de la Geneva, este primul SUV din istoria de 100 de ani a producătorului auto italian. Motivele sunt clare: piața SUV este într-o creștere continuă, iar eficiența acestui tip de automobil, din punctul de vedere al vânzărilor, este deja demonstrat de succesul Porsche Cayenne.

”Piața SUV crește mult și credem că Levante va acoperi 50% din vânzările Maserati la nivel global. Levante ne va aduce cu siguranță clienți noi, estimăm că 80-90% dintre cei care-l vor achiziționa vor fi astfel de cumpărători. La nivel mondial, cea mai bună piață pentru Levante va fi China, în timp ce în Europa va fi o competiție între Regatul Unit al Marii Britanii, Italia și Germania”, spune Giulio Pastore, general manager Maserati Europe.

Citește și: Vânzările Auto Italia au crescut cu 38% în 2015

Legat de tipologia clienților, Giulio Pastore spune că Levante se adresează oamenilor de afaceri cu vârsta în jur de 45 de ani, cu familie. ”Global, femeile vor avea un impact mare, însă în Europa acesta se va simți mai ales la nivelul de influență în privința deciziei de achiziție. Statisticile noastre arată că la volan vor fi, în Europa, în procent de 90% bărbați și 10% femei. În China va fi diferit, vor fi mai multe femei”, explică Giulio Pastore.

Vântul schimbării

Numele SUV-ului Maserati, Levante, este inspirat de vântul mediteranean omonim, un curent de aer cald ce poate trece în orice moment de la briză la o forță irezistibilă a naturii. Centrat în jurul a trei elemente principale – design ,exclusivitate și performanță – Maserati Levante păstrează stilul italian prin care marca s-a făcut remarcată de-a lungul vremii. Interiorul a fost creat folosind materiale precum pielea sau mătasea Ermenegildo Zegna, fabricată în Trivero.

GALERIE FOTO și TEST: Renault Kadjar

Noul SUV Maserati este construit pe arhitectura Quattroporte și Ghibli, rafinată pentru a îndeplini cerințele de pe acest segment.Tehnologia prezentă pe noul model oferă maniabilitate crescută atât pe șosea, cât și off-road: suspensie cu două brațe pe axa față și multi-link în spate, combinată cu amortizare controlată electronic; patru amortizoare pneumatice De altfel, această posibilitate de a regla înălțimea mașinii este folositoare atât în condiții off-road, cât și în cazul condusului sportiv, stimulat atunci când garda la sol este setată pe cea mai joasă poziție.

Din punct de vedere al motorizării, Levante poate fi echipat cu motoare de trei litri pe benzină V6 Twin-Turbo care dezvoltă 350 sau 430 de cai-putere sau cu un motor diesel de trei litri și 275 de cai-putere. Indiferent de varianta de motorizare aleasă, Levante este echipat cu sistemul de tracțiune integral Q4 , cutie automată cu 8 viteze și sistem Start&Stop.

Citește și: Ford EcoSport, înapoi la simplitate

Modelul Levante S (430 CP) ajunge de la 0 la 100 de kilometric pe oră în 5,2 secunde; atinge o viteză maximă de 264 de kilometric pe oră și consumă 10,9 litri la suta de kilometri. Pentru cealaltă motroziare pe benzină (Levante, 350 CP) cifrele sunt: de la 0 la 100 km/h în 6 secunde, viteză maximă de 251 km/h și consum de 10,7 l/100km. Modelul echipat cu motor diesel ajunge de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde, are o viteză maximă de 230 km/h și consumă 7,2 l/100 km.

Asistența în condus cuprinde, printre altele, ”adaptive cruise control” cu funcția Start&Stop, avertizare în caz de pericol de coliziune, sistem automat de asistență la frânare și avertizare de ieșire necontrolată de pe banda de circulație, avetizare pentru unghiul mort.

Prețul de listă anunțat în cadrul lansării de la Salonul Auto de la Geneva, valabil pentru piața elvețiană, este de 75.900 de franci elevețieni (aproximativ 70.000 de euro). Modelul Levante este produs într-o zonă modernizată a fabricii Mirafiori din Torino; primele mașini au ieșit deja de pe linia de asamblare și lansarea pe piață este plănuită pentru această primăvară în Europa, urmată de piețele din restul lumii.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii