Valoarea tranzacției nu a fost anunțată, acordul fiind condiţionat de aprobarea din partea Consiliului Concurenței, care este aşteptat în următoarele luni.
Supremia, cu sediul în Alba Iulia, România, este lider pe piața de ingrediente alimentare și condimente din România, fiind activă în Europa de Est și Vest, precum şi în Scandinavia.
Bara a înființat în anul 2000 compania, care, anul trecut, a avut vânzări de 52,1 milioane euro, cu peste 300 de angajaţi. În urma achiziţiei, echipa de management va rămâne în cadrul companiei.
„Supremia este o companie mare, care a avut o creştere puternică în ultimii zece ani. Este condusă de o echipă de manageri cu orientare anteprenorială și care a construit un impresionant portofoliu de soluţii funcționale şi mixuri personalizate, având o fabrică modernă în Alba Iulia. De asemenea, compania a dezvoltat un lanţ strategic de aprovizionare şi procesare a condimentelor. Suntem foarte pozitivi cu privire la echipa Supremia şi suntem dornici să începem să lucrăm împreună ca membrii noi ai familiei Solina”, a spus Laurent Weber, CEO Solina Group.
Pentru Solina, achiziția reprezintă încă un pas în strategia sa de expansiune în industria alimentară europeană.
„Acest acord este un pas major pentru noi, în special în Europa de Est, și Supremia va deveni centrul nostru regional. Suntem angajați într-o expansiune în Europa, prin intermediul unei strategii de creștere în toate pieţele majore şi această achiziţie se potriveşte perfect reţelei de centre de servicii de pe continent. Clienţii ambelor grupuri vor beneficia de ceea ce va fi cea mai mare reţea de R&D (cercetare /dezvoltare) și producţie de ingrediente și condimente din Europa”, a subliniat Weber.
Levente Hugo Bara, proprietarul Supremia Grup, a menționat că achiziția va eficientiza procesul de achiziţii, oferind oportunităţi de creștere a businessului pentru furnizorii lor:
„Supremia este astăzi un jucător important pe piața de ingrediente alimentare din Europa și a avut o creştere foarte rapidă, în ultimii 15 ani, bazată pe un sistem de management eficient și eficace, o echipă de management puternic motivată și aderentă valorilor companiei. Am realizat, de curând, că menţinerea unei astfel de direcţii de creștere ca acționar unic este din ce în ce mai dificilă şi am decis, acum un an, găsirea partenerului potrivit pentru Supremia. Solina este cel mai bun partener pentru noi și pentru viitorul organizaţiei noastre, având un potențial de dezvoltare interesant, iar grupul nou format va deveni mai puternic şi un partener mai atractiv pentru clienţii noştri”.
Solina Group deține 14 fabrici de ingrediente alimentare, fiind și un furnizor pentru măcelării şi în piaţa de servicii alimentare. Grupul are sediul Franţa, dar este prezent direct în 17 ţări şi livrează produse în mai mult de 75 de ţări, cu aproximativ 1.200 de angajaţi.