Cautare




, Contributor

Marketer și scriitor

Opinii |
|

Suntem generația hashtag Colectiv

S-a făcut un an de la tragedia din clubul Colectiv și tot atât de când un hashtag din Social Media a scos mii de tineri în stradă. După ei, părinții și bunicii lor. Miile de distribuiri de pe Facebook au ieșit din barometrul de statistică virtuală: peste 100.000 de oameni aveau să ocupe străzile României în noiembrie 2015 în semn de solidaritate și protest deopotrivă. Azi ne-au mai rămas un hashtag și o piață a Universității, ce facem cu ele?
 aboneaza-te
hashtag_colectiv

Povestea Colectiv este povestea noastră, iar #colectiv, hashtagul maturizării civice a unei generații. Și în același timp, al meu. Este povestea pierderii inocenței, televizată și larg documentată în Social Media și pe www.

Generația fără războaie, cum au numit-o mulți, și-a dus, iată, primul ei război, unul în care oamenii au murit înainte ca războiul însuși să înceapă. Și ce n-a înțeles partea de Internet a unora e că, pentru mulți dintre noi — sau cel puțin pentru mine, #colectiv a fost cu atât mai brutal cu cât s-a întâmplat într-unul dintre avanposturile tinereții noastre și a lovit, la unison, prieteni apropiați și cunoștințe.

Undeva, ar trebui să existe un www paralel, un Internet care nu are legătură cu realitatea imediată și în care oamenii nu cred că versurile unei melodii provoacă incendii. Un www care înlocuiește viața așa cum e ea și în care nu se întâmplă nimic rău. Dar Internetul nostru nu uită, ci memorează totul întocmai: în primele zece zile de la tragedie, #colectiv a fost menționat de peste 50.000 de ori, înregistrând circa 500.000.000 de impresii. Tragedia va dura până la sfârșitul Internetului și este fidel consemnată de o pagină de Wikipedia care citează 230 de surse.

Acestea sunt statisticile traumei noastre, găzduite de avanpostul virtual al tinereții unei generații, Internetul. Partea mea de www consemnează și ea: în noaptea de 30 spre 31 octombrie, eram la un concert de rock electronic într-un club din București. Eu și mulți alții. Fix în secunda în care frica îți paralizează creierul, cluburile Control și Colectiv sună la fel, devin unul și același.

După ce am aflat de incendiu, am plecat spre Colectiv pentru că trei prieteni, care se aflau acolo, nu-mi răspundeau la apeluri. Refuz să documentez acum ce am simțit și, mai ales, ce am văzut în acea noapte. Sau ce a urmat. După cinci ore în care nu am reușit să dau decât de unul dintre ei, dimineața mea a început cu un mesaj care răspundea zecilor de mesaje și apeluri primite: „Sunt bine, nu am fost în Colectiv”.

Tot statistic vorbind, am mai trimis atâtea mesaje pentru a răspunde la o întrebare doar după Bacalaureat. Am dat, la fel ca generația mea, al doilea examen al maturității, doar că de data asta, am fost mai atent la ce se întâmplă în jurul meu. Și poate pentru prima dată, am dat din picioare și mâini pentru niște nedreptăți care nu m-au privit doar pe mine.

Generația mea a construit o pagină de Wikipedia, în timp real, pentru generația următoare, un hashtag care a scos în stradă oameni din toată țara. Și cam atât. Pentru că lucrurile au rămas la fel din punctul în care trebuiau preluate de cei pe care am încercat să-i responsabilizăm: spitalele sunt la fel cum le-am lăsat anul trecut, iar cluburile, încă irespirabile și înghesuite, capcane ale morții în adevăratul sens al cuvântului.

Doar #colectiv a mai rămas trending chiar și la un an după. A devenit universal utilizabil: pentru corupție și nedreptăți sociale în general. Pentru mine și alți oameni de marketing, un studiu de caz pe care-l vom face în tăcere.

În rest, Internetul nostru continuă să se plângă la fel de mult, iar singura care nu a fost vreodată trending este acțiunea, ceva pe care să ne bazăm și în viața reală de zi cu zi, în stradă, spitale sau în cluburi. Dar încă mai avem un hashtag și o piață a Universității, ce facem cu ele?

CARTE DE VIZITĂ

Laurențiu Ion este Nordic Digital Marketing Strategist la IBM și predă Digital Marketing la Universitatea Alternativă. A publicat două volume de versuri, „Destulă pace pentru un război” (Humanitas, 2010) și „Nouăzeci și unu” (Tracus Arte, 2014). În 2014, a fondat revista de literatură și fotografie SUBCAPITOL, ce promovează tinerii artiști.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii