
Suedia a avut o abordare mult mai relaxată a pandemiei de Covid-19. A ținut deschise școlile, restaurantele și afacerile mici și s-a bazat pe respectarea voluntară a distanței sociale.
Cifrele oficiale arată că economia țării a scăzut cu doar 0,3% în primele trei luni ale anului 2020, o scădere mult mai mică decât previziunile băncii centrale – Riksbank -, și aproape nesemnificativă față de restul țărilor din Europa.
Suedia a interzis doar adunările mai mari de 50 de persoane, comparativ cu Marea Britanie, care a restricționat întâlnirile a mai mult de două persoane. Până în prezent, Suedia a înregistrat peste 23.000 de cazuri de Covid-19 și 2.854 de decese – mult mai multe decât vecinii scandinavi – deși datele oferite de autoritățile medicale în ceea ce privește contrulul ratei de infectare arată o situație similară Danemarcei, țară care a impus carantina.
Estimările rapide au arătat că exporturile Suediei au contribuit la creșterea economică, deși investițiile în scădere o trag înapoi. Cu toate acestea, economiștii au avertizat că este puțin probabil ca națiunea să iasă bine în trimestrul actual, deoarece cifrele arată că producția Suediei a avut, luna trecută, cea mai rapidă scădere din 2009.
Olle Holmgren, expert al băncii suedeze SEB, a declarat că economia ar putea scădea cu până la 14 procente în al doilea trimestru și cu aproape 7 procente la nivelul lui 2020.
Sven Jari Stehn, un economist al băncii de investiții Goldman Sachs, consideră că rata de infectare mai mică este posibil să reflecte o capacitate de testare mai redusă, în timp ce factorii demografici și asistența medicală pot explica rata de deces.
„În opinia noastră, experiența suedeză nu poate fi extrapolată pentru a încuraja o redeschidere rapidă în nicio altă țară.”
FOTO: Profimedia