Cautare




, Contributor

Partener Platypus Group

Opinii |
|

Sudul nu-i ca Nordul

Lorand_Balint.JPG
Eu: E 9,45, nu au venit, hai să mergem! Finn: Unde? Eu: Plajă? Finn: Cum să mergem la plajă? Și cursul meu de fotografie?

Eu: Nu a venit nici măcar unul dintre cursanții care trebuiau să fie aici la ora 9.00 așa că după 45 de minute cred că putem deja concluziona că nu mai vine nimeni, așa că, hai la plajă!

Finn: Nu se poate așa ceva, hai să-i căutăm!

Eu: Cum adică să-i căutăm?

Finn: Păi o luăm pe străzile astea și eu cred că-i recunosc pe unii dintre ei dacă sunt pe stradă. Îi mai și întrebăm pe cei pe care îi întâlnim pe stradă și om’ găsi doi trei dintre ei!

Eu: Dar suntem în favelă, habar nu avem portugheză – ne rătăcim pe aici și dăm de belele. Am fost aici la ora 9? Am fost. Am așteptat până la 9,45? Am așteptat. Noi ne-am făcut treaba, dacă oamenii aceștia nu vin – ce putem face noi? Le zicem celor de la Iko Poran și îi aduc ei mâine.

Fin: Nici nu se pune problema! Hai să-i căutăm!

Și am plecat prin favelă să căutăm cursanții. Nu am găsit niciunul, dar am interacționat cu o serie de copii și bătrâni cărora colegul Finn le-a arătat pe loc cum funcționează o cameră foto, cum să gândească o încadratură decentă. Totul în limbajul semnelor care îi amuza teribil pe interlocutorii nostri. Dupa două ore plecam către distracțiile noastre.

Câteva zile mai târziu, seara târziu, în casa voluntarilor, dialog cu Sorin (Sorin Psatta – Integrated Communication Director BBDO România).

Sorin: Lasă-l pe Finn al tău! Nu-mi venea să cred. Îmi venea să o dau eu pe ușă afară.

Eu: Nici chiar așa.

Sorin: Îți zic, dupa prima oră era clar că nu o să vină nimeni la cursul ei de germană. Și fata a stat cuminte în scaun  timp de 6 ore, așteptând că poate, poate o să vină.

Eu: Uau. Pe vremea asta? În Rio?

Sorin: Crezi că nu i-am zis? Pe vremea asta superbă, cu toate lucrurile care se întâmplă în jur, tu stai închisă aici când e clar că nu vine nimeni?

Eu: Și nu a venit nimeni?

Sorin: Nici măcar unul în trecere. Dar nemțoaica nu a plecat până când nu a venit momentul în care i s-a terminat oficial programul.

Eu: Nebunie curată!

Când am completat formularele de voluntariat, la rubrica „ce știi să faci” nu am bifat decât marketing așa că am lucrat cu leaderii Iko Poran (ONG-ul partener) pe strategia și planul lor de marketing.

Super inspirație din partea mea pentru că făcând marketing, în efortul de a înțelege în detalii ceea ce fac voluntarii și cum reacționează localnicii la ceea ce se întâmplă, am avut oportunitatea să merg cu restul voluntarilor în proiectele lor răspândite în favelele din tot orașul.

Mă trezeam dimineața și întrebam în stânga și în dreapta prin casa voluntarilor ce program are fiecare și mă lipeam de cel care mă inspira în acel moment.

Imensa majoritate a voluntarilor Iko Poran au vârste între 18 și 24 ani (eu și Sorin am cam stricat media de vârstă) și sunt veniți în special din Europa, SUA și Australia. Vin să învețe lucruri, să descopere alte culturi și alți oameni și să și facă un bine în timpul acesta.

Am interacționat cel mai mult cu tineri veniți din Germania, Anglia, Australia, Canada, SUA, Franța, Spania, Grecia și am putut să-i observ atât în timpul liber, cât și la muncă. Dacă în timpul liber tinerii se comportau cam la fel, am constatat o mare și revelatoare deosebire între ei când vine vorba despre atitudinea față de muncă: fiecare dintre ei venise și să facă un bine celor care au nevoie. Fiecare dintre ei se trezea disciplinat dimineața în casa voluntarilor, lua tramvaiul, apoi autobuzul, apoi metroul sau alt autobuz pentru ca, 45-60 de minute mai târziu, să ajungă la intrarea în favela unde-și avea proiectul. Mergea apoi pe jos prin cartiere faimoase pentru lucruri nu foarte încurajatoare pentru ca apoi să muncească și să livreze ceea ce promisese că livrează.

Totuși, am observat ceva fundamental diferit între francezi, greci, români, brazilieni, spanioli și germani, englezi, americani – un detaliu care poate explica multe dintre diferențele dintre „Nord” și „Sud”: atitudinea față de situațiile în care lucrurile nu erau exact cum ar fi trebuit să fie.

Pentru anglo-saxoni nu exista așa ceva și ar fi făcut orice le stătea în putere pentru a  pune lucrurile în ordinea firească, pentru a-i aduce pe copii la cursuri chiar dacă aceștia nu se omorau să vină. Am venit aici cu o treabă, trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a o face!

Pentru latino–meridionali, să nu vină copiii la cursuri era o super chestie. Stăteam cu ei și, după 20-25 de minute, începeam să ne rugăm să nu cumva să apară vreunul în următoarele minute pentru ca astfel să putem să facem alte lucruri prin Rio: Noi am venit aici, am vrut să ne facem treaba, nu s-a putut astăzi, asta e. Revenim mâine. Hai că viața e superbă!

Toți, dar absolut toți, s-au ținut disciplinat de treabă și au făcut lucruri frumoase cât au stat pe acolo. Și totuși am convingerea că, dacă cineva ar fi analizat rezultatele finale ale diferiților voluntari, s-ar fi simțit diferențe semnificative între cele două grupuri. Multiplicate la sute de ani și milioane de oameni, ar putea explica diferențele dintre Nord si Sud.

P.S. În timp ce eram la Rio a venit în vizită Președintele SUA Barak Obama. Am discutat între noi să mergem în piața centrală să-i ascultăm discursul și așteptam momentul cu interes (chiar și colegul Finn – conservator convins, partizan total al Republicanilor din SUA). Cu două zile înainte de eveniment, presa braziliană a anunțat anularea discursului public și mutarea sa în Teatrul Național pe motive de securitate. Zic eu: asta este, n-a fost să fie! Câteva ore mai târziu, îi descopăr pe prietenii mei britanici discutând aprins dacă au primit răspuns la cererea lor: au scris la ambasadă, spunându-le că sunt voluntari în Rio și că ar fi onorați să primească  invitații la eveniment.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii