Cautare




, Contributor

Contributor

Orologerie de lux |
|

Submariner – Etalonul rezistenței la apă

La lansarea oficială de la Basel, din anul 1954, a fost promovat drept „prietenul scufundătorilor”. Nu după multă vreme însă, avea să devină prieten cu James Bond, Ernesto „Che” Guevara, Fidel Castro și Steve McQueen. Astăzi, Submariner arată aproape la fel ca odinioară și rămâne în continuare un exemplu de eleganţă în lumea sporturilor.
Oyster Perpetual Submariner

Brandul își datorează succesul, printre altele, invenţiilor care au schimbat peisajul orologeriei moderne. Hans Wilsdorf și compania sa – Montres Rolex SA, fondată în Geneva – au inventat, de pildă, rotorul și carcasa rezistentă la apă. Spui rezistent la apă și… aparent totul devine limpede. Și totuși, multe dintre lucrurile pe care astăzi le considerăm banale erau de neimaginat cu numai 90 de ani în urmă. La vremea respectivă, nu era nevoie decât de două picături de apă ca să ajungi cu ceasul la atelierul ceasornicarului, pentru eliminarea condensului. Rolex a fost primul brand care a sărit în ajutorul clienţilor săi, în 1927, atunci când a lansat un model Oyster rezistent la apă, cu o carcasă specială care proteja mecanismul împotriva pătrunderii prafului sau a umezelii (cererea de eliberare a brevetului pentru această carcasă a fost depusă la data de 18 octombrie 1926).

Așadar, dacă Rolex nu ar fi reușit să facă faţă provocării în ceea ce privește rezistenţa la apă, multe modele – printre care și Submariner – probabil nu ar fi fost create nici până în zilele noastre.

Ideea unui ceas pentru scufundători a fost emisă de René-Paul Jeanneret, angajat oficial de Rolex ca director responsabil de relaţiile cu publicul, dar foarte implicat, în același timp, în activităţi care ţineau de dezvoltarea noilor modele. Perioada în care Jeanneret a lucrat la Rolex (1950-1960) a fost cea mai creativă perioadă a brandului din toate timpurile. În viaţa particulară, Jeanneret era un activ pasionat de sporturi, fascinat de aventurile prietenului său Jacques-Yves Cousteau în domeniul scufundărilor. El i-a sugerat lui Hans Wilsdorf să introducă anumite elemente noi, în special la ceasurile sport. La începutul anilor ’50, Jeanneret a fost cel care i-a prezentat pentru prima oară proprietarului Rolex conceptul unui ceas sport potrivit pentru diverse discipline sportive – în special pentru scufundări.

Prietenul scufundătorilor

În dezvoltarea primului model de ceas dedicat scufundătorilor, Rolex a valorificat cunoștinţele practice ale multor profesioniști, inclusiv pe cele ale deja amintitului René-Paul Jeanneret; acesta a sugerat o nouă formă a carcasei, modificări la cadran, dar și o lunetă rotativă bidirecţională suplimentară.

Primele exemplare, realizate spre sfârșitul anului 1953, nu au fost proiectate de la zero. Ele s-au bazat pe modelul existent Turn-O-Graph, care a suferit unele modificări (de pildă, la cadran și la coroană). Pentru a scoate în evidenţă faptul că acest model este conceput special pentru scufundători, el a primit numele Submariner, iar rezistenţa sa la apă a fost testată de scufundătorii de la Submarine Research Institute din Cannes, din Cannes, în octombrie 1953, în Marea Mediterană.

Modelul Submariner a fost lansat oficial câteva luni mai târziu, în 1954, la expoziţia de la Basel. La momentul respectiv, Rolex promova modelul Explorer ca model sport, Turn-O-Graph ca model business și Submariner ca model pentru scufundători, așa cum scria, de altfel, cât se poate de clar, pe o plăcuţă: „Submariner – prietenul scufundătorilor”.

Rezistent la apă până la 100 m, Submariner avea o carcasă de 36 mm, un cadran negru mat, indicatoare orare mărite, cifre acoperite cu o substanţă luminiscentă, un triunghi în dreptul orei 12, un ac orar (la momentul acela fără „emblema Mercedes”) și minutar fosforescente, dar și un punct fosforescent pe secundar. Pe luneta rotativă era o scală a minutelor, pe care punctul zero era marcat cu o săgeată îndreptată către cadran și ornată cu un punct de orientare fosforescent în centru. Primele exemplare nu erau încă dotate cu protecţia pentru coroană caracteristică modelului și nu aveau inscripţia „Submariner” gravată pe cadran (Rolex a introdus-o ceva mai târziu, spre sfârșitul anului 1954).

Primul Submariner arăta diferit faţă de modelele de ceasuri pentru scufundători ale acelei epoci, cele mai multe dintre ele create pentru armată. Spre deosebire de acestea, modelul Rolex a fost conceput iniţial ca ceas pentru „civili”, chiar dacă ulterior avea să fie comandat frecvent de armate din diverse ţări.

În 1954, Rolex a ieșit la rampă cu trei versiuni Submariner. Prima dintre acestea, referinţa nr. 6200, amintea de versiunea originală, din 1953, cu carcasa masivă specifică, dar cu o rezistenţă la apă îmbunătăţită, de până la 200 m, și cu o coroană voluminoasă. Modelul era acţionat de calibrul automat A.296. Cea de-a doua versiune, 6204, avea o carcasă mai plată și o coroană ceva mai mică. Iniţial, versiunea 6204 era rezistentă la apă până la 100 m, dar curând s-a luat decizia că rezistenţa trebuie să fie crescută până la 180 m. Cea de-a treia versiune, referinţa nr. 6205, era rezistentă la apă până la 100 m (și funcţiona pe baza calibrului automat A.260). Emblema Mercedes de pe acul orar, caracteristică acestui model, a început să fie utilizată încă din 1954.

Contrar speculaţiilor, aceasta nu avea nimic de-a face cu celebrul brand auto, în ciuda faptului că, încă din 1935, H. Wilsdorf călătorea – sau, mai bine zis, era transportat de șoferul personal – în automobile Mercedes (toate încercările reprezentanţilor Rolls-Royce de a-l convinge să schimbe marca de automobile s-au lovit de fiecare dată de un refuz categoric). Aspectul acului orar a fost dictat, în principal, de raţiuni de ordin practic: pentru a asigura o vizibilitate optimă pe întuneric, acul a fost ornat cu un punct mare, împărţit în trei zone care să poată fi acoperite cu o cantitate mai mare de substanţă fosforescentă decât acul orar însuși (dacă zona acoperită cu substanţă ar fi fost prea mare, masa de substanţă uscată ar fi putut să se exfolieze; de aceea, substanţa a fost distribuită în trei zone).

Modificări constante

Brandul Rolex este celebru pentru faptul că nu face modificări revoluţionare, preferând, în schimb, să perfecţioneze soluţiile existente. Acest principiu i s-a aplicat în special colecţiei Submariner. În 1955, au fost schimbate numerele de referinţă ale tuturor versiunilor: ref. nr. 6204 a devenit ref. nr. 6538, iar ref. nr. 6205 a devenit ref. nr. 6536 (disponibilă, de asemenea, și cu cronometru certificat, respectiv ref. nr. 6536/1). Versiunea 6536 cu cronometru certificat funcţiona pe baza calibrului 1030. Ambele aveau un mecanism nou (calibrul 1030, creat în 1950) și o coroană mai mare. În același an, marina britanică a comandat ceasuri Submariner, iar modelele furnizate au fost identificate cu numărul de referinţă 6538.

Ulterior, britanicii aveau să comande modelul Submariner de mai multe ori, inclusiv versiunea 5513, cu ace mai groase (fără emblema Mercedes pe acul orar), cu un T înconjurat de un cerc, vizibil în secţiunea centrală – această versiune a devenit ulterior modelul oficial al Armatei Britanice. În 1956, au fost operate două modificări de ordin cosmetic: punctul fosforescent de pe secundar a fost eliminat, iar pe luneta rotativă a fost adăugată o scală a minutelor pentru primele 15 minute. În versiunea 6536, a fost introdus un triunghi roșu pe lunetă în dreptul orei 12 (poziţia zero). Rolex a lansat, de asemenea, o serie 6538, comandată de armata canadiană, însă cu excepţia numărului de identificare marcat pe inelul capacului, această versiune nu era cu nimic diferită de modelele „civile”.

Referinţa 6538, cu o coroană voluminoasă și curea NATO, a fost purtată, de pildă, de Sean Connery în filmul din 1962 „Doctor No” – primul din seria James Bond (în total, modelul Submariner a apărut în patru filme cu Agentul 007).

Ca să revenim la modificări: protecţia pentru coroană a fost adăugată abia în anul 1959. Tot atunci, diametrul carcasei a fost mărit, ajungând la 40 mm. Inscripţia „Superlative Chronometer, Officially Certified” a fost, de asemenea, gravată pe cadran, pe lunetă fiind adăugată o scală a minutelor de 0-15 minute, pentru a ajuta la măsurarea cât mai precisă a timpului pe durata scufundărilor. Modificările ulterioare au fost mai degrabă de ordin cosmetic. Abia în 1966, odată cu lansarea noului calibru 1575, versiunea 1680 a primit contoarul de dată și inscripţia cu roșu Submariner pe cadran (utilizată până în 1973). La momentul respectiv, geamul era confecţionat din plexiglas. Modelul avea deja lupa caracteristică peste fereastra de dată. Au circulat multe legende care explicau modul în care lui Hans Wilsdorf i-a venit ideea de a o folosi. Aparent, răspunsul este cât se poate de simplu: se pare că ideile cele mai bune îi veneau în timpul activităţilor zilnice pe care le desfășura în baia proprie. Petrecea mult timp acolo, până la două ore în fiecare zi. Și tot acolo s-a gândit pentru prima dată că o lupă pusă peste fereastra de dată ar ajuta-o pe soţia lui, a cărei vedere era foarte slabă, să citească data mai ușor; sugestia lui a fost ulterior preluată și implementată de proiectanţii brandului.

Spre sfârșitul anilor ’60 – mai exact, în 1969 –, Submariner a primit în dar o carcasă aurie, mai elegantă (ref. nr. 16618). Zece ani mai târziu, plexiglasul a fost înlocuit cu geamul din cristal safir, ceea ce a contribuit la îmbunătăţirea rezistenţei la apă a carcasei – până la 300 m adâncime. Luneta rotativă unidirecţională a apărut abia în 1981. De ce a durat atât de mult? Răspunsul este simplu: în 1952, Blancpain a patentat o lunetă rotativă unidirecţională pentru modelul propriu Fifty Fathoms. Astfel, această caracteristică a fost protejată prin drepturi de autor, ceea ce i-a împiedicat pe alţi producători – printre care și Rolex – să o introducă la modelele proprii. Calitatea execuţiei lunetei Rolex este ireproșabilă: când se rotește, scala se potrivește perfect cu scala minutelor de pe cadran, iar sunetul lunetei rotative amintește de cel al încuietorilor celor mai performante seifuri.

O versiune interesantă a modelului Submariner a fost prezentată cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a modelului, în 2003. Aceasta avea o lunetă de culoare verde și un cadran ușor modificat (cu indicatoare orare mărite). Asemenea versiunilor contemporane, funcţiona pe baza calibrului 3135 (mecanism care este utilizat din 1988 încoace și încă funcţionează perfect, cu ușoare modificări efectuate periodic). Admiratorii brandului îl numesc Submariner LV, iar aceia care se gândesc instantaneu la acronimul Louis Vuitton se înșală. LV este acronimul pentru „lunette vert”, traducerea franţuzească pentru „lunetă verde”, și astfel caracteristica este inclusă în denumirea modelului: 16610LV.

În anii care au urmat, Rolex a prezentat diverse versiuni coloristice ale modelului Submariner, îmbunătăţind, totodată, anumite elemente. De pildă, în 2010, luneta din aluminiu a fost înlocuită cu o lunetă ceramică, mai rezistentă la zgârieturi. Închizătoarea brăţării (de tip Glidelock) a devenit mai masivă, fiind folosită ca mecanism de extensie pentru ajustarea lungimii brăţării. De asemenea, garnitura de etanșare a coroanei a suferit îmbunătăţiri (coroana Triplock folosită în prezent are nu mai puţin de cinci garnituri!)

La scufundări cu Trieste

Submariner a fost mai mult decât un simplu ceas pentru scufundători purtat cu plăcere și de oamenii de afaceri. Originalul din 1953, realizat din oţel, cu cadran fosforescent și coroană pe filet, a fost conceput special pentru o expediţie în timpul căreia a coborât până la adâncimea-record de 3.131,8 m. Aceasta se întâmpla în septembrie 1953. Ceasul a fost montat pe carcasa a batiscafului FNRS-2, comandat de profesorul August Piccard și de fiul său, Jacques.

Câţiva ani mai târziu, la data de 23 ianuarie 1960, batiscaful Trieste își începea cea de-a 65-a misiune în adâncime. Destinaţia sa era Challenger Deep – punctul cel mai adânc al Gropii Marianelor (situat la 10.916 m sub nivelul mării). Echipajul, alcătuit din Jacques Picard și ofițerulDon Walsh din Marina SUA, a coborât până pe fundul Gropii Marianelor. De asemenea, modelul Deep Sea Special, cu un mecanism de serie și o carcasă prototip, cu geam gros, bombat, a ajuns la adâncimea de 10.916 m, atașat la carcasa a batiscafului. Când batiscaful a ieșit la suprafaţă, s-a constatat că, deși fusese supus la o presiune de o tonă de apă pe cm2, ceasul nu avea nici măcar o picătură de apă în interior, iar mecanismul indica ora cu precizie. Așa cum se întâmplase anterior cu actul de curaj – intens promovat – al lui Mercedes Gleitze (prima femeie britanică ce traversase înot Canalul Mânecii), și acest record a fost intens exploatat de Rolex în scopuri de marketing.

Rolex și Comex

În anii ’50, când a crescut cererea de ţiţei, au început forajele în largul coastelor și a fost solicitat ajutorul scufundătorilor, care urmau să ia parte la operaţiuni. Cei mai mulţi dintre scufundătorii vremii coborau până la o adâncime de 5-30 m, folosind echipament convenţional de scufundare cu aer comprimat. Cu toate acestea, cele mai multe companii petroliere au considerat că nu este suficient. Ele îi constrângeau pe scufundători să coboare la adâncimi mai mari decât maxima de 60 m permisă la vremea respectivă. Acest lucru avea, de regulă, consecinţe fatale. În vremurile în care scufundarea la adâncimi mari era, practic, imposibilă, un inginer francez pe nume Henri-Germain Delauze, cu o experienţă vastă în domeniul scufundărilor (începuse să facă scufundări în timpul serviciului militar, după care lucrase pentru producători de echipamente pentru scufundare), a înfiinţat în anul 1961 o companie – Compagnie Maritime d’Expertise, cunoscută mai bine sub denumirea Comex. Comex era producător de echipamente de profil tot mai avansate și, în același timp, furnizor specializat de soluţii de lucru la mare adâncime. Scufundătorii angajaţi la companie participau la multe misiuni subacvatice, coborând pe fundul mărilor și oceanelor și lucrând la adâncimi de până la 500 m. În activitatea lor, încă din anii ’60, foloseau ceasuri Rolex – mai exact, modelul Submariner 5513.

Când au început să coboare la adâncimi mai mari, a apărut o problemă cu amestecul de respirat. Iniţial, ei folosiseră un amestec de la un furnizor din SUA, dar, începând din anii ’70, cei de la Comex au lansat amestecurile proprii și au elaborat tabele de decompresie, luând în calcul, de această dată, adâncimile la care lucrau propriii angajaţi. În 1974, Comex avea deja 30 de contracte semnate pentru munca la adâncimi de până la 180 m, de la Marea Nordului până în Brazilia. Revenind la ceasuri: atunci când scufundătorii Comex au început să folosească noile amestecuri de respirat cu hidrogen și/sau heliu, condiţiile lor de lucru s-au schimbat, iar ceasurile pe care le folosiseră până atunci cu succes nu le mai erau de niciun folos. De ce? În clopotul de scufundare, moleculele de heliu penetrau în carcasă pe la garnituri și prin plexiglas. După ce își terminau treaba sub apă, scufundătorii reveneau într-un mediu cu presiune normală mai curând decât era eliminat heliul din carcasă, iar presiunea pozitivă rezultată era suficientă pentru a face geamul ceasului să sară din locașul lui.

Pentru a rezolva această problemă, Comex le-a cerut celor de la Rolex să proiecteze un model nou. În 1967, cei de la Rolex au solicitat patentarea noii lor soluţii: o supapă de evacuare a heliului, care să ajute la evacuarea gazului nociv acumulat în interiorul carcasei. Iniţial, supapa de heliu avea să fie folosită la modelele modificate Submariner ref. nr. 5513 sau 5514, create special pentru Comex (și care nu erau destinate comerţului cu amănuntul). Cadranele acestor ceasuri erau gravate cu logo-ul Comex, iar inelul capacului carcasei avea, de asemenea, numărul special de identificare (deși unele exemplare 5514 nu aveau logo-ul Comex pe cadran). Dat fiind mediul periculos în care erau folosite ceasurile, Comex le trimitea înapoi la Rolex pentru revizie generală la fiecare șase luni. Cu toate acestea, revizia generală de bază nu era, de regulă, suficientă.

Pe lângă diversele versiuni Submariner, în 1966, Rolex a prezentat o variantă ceva mai „extremă”, și anume Sea-Dweller, cu rezistenţă la apă până la 600 m. Sea-Dweller a fost al doilea ceas folosit de scufundătorii Comex (care au continuat să îl folosească timp de mulţi ani la rând, Rolex vânzând sute de exemplare către Comex). Versiunea sa retail (ref. nr. 1665) a fost lansată pe piaţă în 1967. Sea-Dweller a suferit primele modificări în 1978. Atunci a fost introdus modelul 16600, cu geam din cristal safir și o supapă modernă de evacuare a heliului, datorită căreia ceasul era rezistent la apă până la 1.220 m. De asemenea, a fost utilizat un mecanism nou (calibrul 3035). Ambele versiuni au apărut în cataloagele de până în 1981. Ulterior, a fost păstrată numai versiunea mai rezistentă la condiţii extreme.

La mare adâncime

În 2008, Rolex a luat prin surprindere pe toată lumea cu modelul Sea-Dweller Deepsea, care, cu carcasa lui din oţel, cu diametru de 43 mm, era rezistent la apă până la adâncimea de 3.900 m. Impresionanta rezistenţă la apă a fost obţinută, printre altele, datorită unei carcase cu design special și a geamului din cristal safir cu o grosime de 5,5 mm.

În 2014, a fost lansată o nouă versiune Deepsea – Deepsea D-Blue Dial Edition; aceasta avea un cadran superb colorat, cu nuanţe de albastru care se transformau treptat în negru. Această versiune a fost creată pentru a aminti de expediţia din 2012 în Groapa Marianelor, la care a participat, de asemenea, și celebrul regizor american James Cameron. Lansarea modelului a coincis cu premiera noului film al lui Cameron – „Deepsea Challenge 3D”. Inscripţia Deepsea cu verde fosforescent era o aluzie directă la culoarea bărcii lui J. Cameron. În afară de asta, Deepsea avea aceleași caracteristici ca și versiunea precedentă – rezistenţă la apă până la 3.900 m, o supapă de evacuare a heliului, o lunetă rotativă unidirecţională și calibrul automat 3135.

În 2018, Rolex a venit cu noi schimbări. De data aceasta, modelul Deepsea avea ac minutar și secundar ușor prelungite (îmbunătăţind lizibilitatea) și, mai presus de orice altceva, un mecanism foarte avansat (calibrul 3235), cu o rezervă de funcţionare de 70 de ore, o rezistenţă îmbunătăţită la câmpuri magnetice și un mecanism cu precizie îmbunătăţită (toleranţă de ±2s pe zi). Submariner, unul dintre cele mai copiate ceasuri din întreaga lume, a avut, de asemenea, o serie de ediţii unice. În prezent, colecţia de bază cuprinde doar modelul Submariner (fără contoar de dată), în carcasă de oţel cu lunetă neagră, Submariner Date (în nu mai puţin de șase versiuni din oţel, aur sau aur alb și Rolesor galben) și Sea-Dweller Deepsea (doar din oţel, cu cadran negru și lunetă ceramică).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii