
Potrivit acestora, MIS-A, sindromul inflamator multisistemic este unul dintre acestea și se manifestă în rândul adulților cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani, în timp ce la copii se vorbește despre apariția unui sindrom inflamator rar – MIS-C, notează CNN, citată de Digi24.
Un număr foarte mare de pacienți au avut inflamații extreme pe tot corpul, iar organele, cum ar fi inima, ficatul și rinichii, dar nu și plămânii, le-au fost afectate, a explicat echipa Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.
Specialiștii susțin că majoritatea pacienților la care s-au manifestat aceste simptome aparțineau grupurilor minoritare entice sau rasiale.