FacebookTwitterLinkedIn

Sarcinile zilnice, precum citirea email-urilor și formularea răspunsurilor sau căutarea de informații prin corespondeță, pot îngreuna în anumite situații desfășurarea activităților angajaților. Din cauza lipsei unor mecanisme care să ajute la atingerea unui grad de eficacitate cât mai ridicat la locul de muncă rezultă costuri considerabile pentru companii, care însă pot fi eliminate prin utilizarea unor platforme colaborative, mai arată studiul citat.

Platformele colaborative sunt soluții software care asigură utilizatorilor posibilitatea de a comunica în timp real cu membrii echipei, de a distribui în cadrul grupului documente, imagini sau video-uri, asigurând astfel posibilitatea de a accesa rapid și eficient informațiile necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu.

Utilizarea unor asemenea platforme are scopul de a stimula inovația în rândul angajaților și de a crește eficiența acestora printr-un magangement mai facil al informațiilor și al fluxurilor de lucru în procesele de business.

În cadrul companiilor unde comunicarea între angajați se realizează prin canale multiple și diferite, situație care poate încetini desfășurarea proceselor de lucru, există soluții care vin să contracareze efectele negative care ar putea apărea în desfășurarea proceselor de business.

„Companiile ar trebui să ofere experiențe unitare de lucru, prin integrarea puternică a aplicațiilor colaborative în sistemele și procesele existente. Abilitatea de a conecta angajați, parteneri, furnizori și clienți pentru a transmite informații în timp real stă la baza diferențierii în mediul concurențial”, a spus Vanessa Thompson, Director de Cercetare, Enterprise Social Networks and Collaborative Technologies, IDC Research.

Colaborarea este foarte importantă în special în cadrul liniilor de business care se confruntă cu anumite provocări specifice.

Iată mai jos cum platformele colaborative de tip social media pot răspunde provocărilor specifice pe care le au aceste linii de business, potrivit studiului:

•Pentru departamentul de resurse umane: accelerează procesul de integrare a echipei, oferind proaspeților angajați recomandări privind persoane relevante, content și training; filtrează inteligent atât informațiile în legătură cu programele de training și dezvoltare adecvate, cât și informațiile detaliate în legătură cu managementul personalului.

•Pentru serviciul de relații cu clienții: facilitează un dialog deschis și transparent cu clienții pe tot parcursul relației acestora cu firma respectivă.

•Pentru departamentul de marketing: conectează echipele de marketing cu date de la consumatori, clienți, parteneri și furnizori pentru a ajuta la reducerea costurilor de marketing și la diminuarea timpului de răspuns.

•Pentru departamentul de vânzări: conectează echipele interne din cadrul companiei, asigurând rezolvarea rapidă a problemelor, pentru accelerarea ciclurilor de vânzări și îmbunătățirea calității interacțiunii cu clienții, păstrând în același timp costurile semnificativ reduse.