FacebookTwitterLinkedIn

Cea mai scumpă vacanță de anul trecut, un revelion în Maldive, a fost cumpărată de un cuplu de români de la agenția din Băneasa Shopping City și a costat 84.000 de euro.

În medie, o familie de români alocă pentru o vacanță suma de 1.500 euro. Astfel, turiștii din Moldova cheltuiesc, în medie, 1.100 euro pe familie pentru o vacanță, cei din sudul țării 1.400 euro, iar cei din Transilvania 1.500 euro.

Potrivit unui studiu realizat de analiștii TUI TravelCenter pe baza datelor centralizate de la cele 80 de agenții din țară, cel mai mare buget pentru o vacanță a unei familii cu un copil este alocat de turiștii din nordul Bucureștiului. Aceștia dispun, în medie, de aproximativ 3.000 de euro pentru o singură vacanță.

În medie, o familie de bucureșteni alocă pentru o vacanță suma de 1.500 euro. După bugetul alocat pentru o vacanță, turiștii din Capitală sunt urmați de cei din Constanța, Sibiu și Iași. În funcție de suma medie disponibilă pentru o vacanță în familie, topul județelor arată astfel:

Bucuresti & Ilfov: 1.700 euro/vacanță/familie, Cluj: 1.600 euro, Constanța: 1.500 euro, Timișoara: 1.450 euro, Sibiu: 1.350 euro, Iași: 1.300 euro

Destinațiile preferate în funcție de regiune

Analiza prețului mediu al pachetelor turistice cumpărate de o familie în diverse zone din București, unde TUI TravelCenter are un număr de 12 agenții, demonstrează obiceiuri diferite de consum. Astfel, o familie care alege să achiziționeze pachete turistice de la agenția din Băneasa Shopping City plătește, în medie, pe o vacanță aproximativ 3.000 de euro. Pachetul mediu cumpărat de la București Sun Plaza Mall costă 2.000 de euro, de la București Mega Mall și ParkLake Mall – 1.800 euro, de la București Vitan Mall – 1.700 euro și de la București Afi Cotroceni -1.600 euro.

La agenția Băneasa Shopping City, în topul vânzărilor pachetele se regăsesc destinații exotice precum Maldive, Thailanda, Mexic sau Republica Dominicană, unde se dorește cazarea la hoteluri de cinci sau șase stele. Destinațiile preferate de cei ce cumpără vacanțe de la celelate agenții din Capitală sunt cele din ofertele charter în Turcia, Spania și Grecia, la hoteluri de trei-patru stele.

O segmentare a cererii se observă și în ceea ce privește destinațiile preferate ale românilor din diferite regiuni ale țării. Astfel, turiștii din vest preferă într-o măsură mai mare decât cei din restul țării destinații estivale precum Muntenegru, Italia si Croația. Aceasta deoarece sunt mai aproape de orașele de reședință, accentul punându-se pe vacanțele individuale (transport cu autoturismul propriu).

Tendințe de consum

Totuși, per ansamblu, destinațiile preferate ale ardelenilor sunt cele clasice, respectiv Turcia – Antalya, Grecia – Creta și Dubai, la care se adaugă destinațiile exotice precum Mexicul.

Clujul, Bucureștiul, Timișoara și Constanța se remarcă prin numărul mare de clienți care cumpără de la TUI TravelCenter mai mult de o vacanță pe an.

La București se cer din ce în ce mai mult vacanțe exotice în destinații din ce în ce mai îndepărtate: Bora-Bora, Patagonia, Noua Zeelandă, cu experiențe din ce în ce mai provocatoare sau neobișnuite.

Iașiul preferă destinațiile clasice precum charterele în Turcia, Grecia și Spania și vacanțele all inclusive în Bulgaria. Constănțenii aleg destinații charter precum Spania – Tenerife și vacanțele exotice în Punta Cana și Thailanda.

TUI TravelCenter a finalizat anul 2017 cu o creştere de 30% a cifrei de vânzări, ajungând la nivelul de 100 milioane de euro, volum care o propulsează și în acest an ca cea mai mare agenție de turism din România. Pentru acest an, TUI TravelCenter și-a bugetat o creștere de 12% a vânzărilor.