Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

Studiu Techno Office: Companiile investesc chiar și 350 euro/mp în amenajarea birourilor

Din 2014 încoace, companiile din România sunt dispuse să aloce bugete mai mari pentru amenajarea spațiilor de birouri, ajungând chiar și la 350 euro pe metru pătrat, potrivit Techno Office, unul dintre jucătorii pe  piaţa locală de furnizori de soluții complete pentru amenajarea spațiilor de birouri.
techno office

„Cu toate că bugetele din ultimii ani au cunoscut o scădere considerabilă, începând cu anul 2014 am început să resimțim curajul companiilor din România și o creștere treptată a sumelor dedicate amenajării spațiilor de birouri”, a declarat Iuliana Carata, General Manager Techno Office.

Îîn ultimul an, costul mediu pentru amenajarea unui spaţiu de birou s-a situat între 80 euro/ metru pătrat şi 350 euro/ metru pătrat, în funcţie de tipul de produse alese, mai estimează Techno Office.

„În ceea ce privește cele mai mari sume alocate pentru amenajarea spaţiilor de birouri, companiile din industria farmaceutică, IT&C și cea de servicii financiare se află în topul celor care nu fac compromisuri legate de bugetele investite”, a mai spus Iuliana Carata.

Totodată, Techno Office remarcă faptul că în spațiile în care se investesc bugete semnificative, se acordă o atenție specială zonelor de management, sălilor de conferință, zonelor de receptie şi de lounge, atât din punct de vedere al suprafețelor pe care se desfăşoară, cât și al finisajelor și sistemelor audio-video integrate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii