FacebookTwitterLinkedIn

Creşterea puternică a pieţei locale a reflectat şi evoluţia la nivel internaţional, activitatea globală de fuziuni şi achiziţii depăşind. în 2015, recordul istoric anterior, stabilit în 2007. La nivel internaţional, în topul celor mai dinamice sectoare s-au aflat energia, sectorul medical și farmaceutic şi sectorul bunurilor de larg consum.

Radu Stoicoviciu

„Se estimează că anul acesta economiile dezvoltate din grupul G7 vor înregistra cea mai ridicată rată de creştere a PIB de după 2010, iar acest lucru se va traduce fără îndoială şi la nivelul pieţei de fuziuni şi achiziţii”, a declarat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Tranzacţii și Consultanţă pentru Management, PwC România.

În România, în 2015, cele mai multe tranzacţii s-au realizat în sectorul producţiei industriale şi în cel imobiliar, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 26 de milioane de euro, activitatea de fuziuni şi achiziţii continuând să fie dominată de tranzacţii mici şi medii.

„Optimismul pieței este în creștere, într-un context economic favorabil. Mă gândesc în special la prognozele de creştere ale PIB-ului României în 2016. De asemenea, anul 2016 a început promiţător, după ce au fost anunţate mai multe tranzacţii mari precum vânzarea Albalact, a Băncii Carpatica sau a McDonald’s România, astfel încât ne așteptăm ca tendința de creștere a pieței de fuziuni și achiziții să continue în 2016”, a precizat Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias, coordonator al echipei de consultanță fiscală și juridică în tranzacții.

PwC, una dintre principalele  firme locale de consultanță, a efectuat tranzacţii de peste 1,3 miliarde de euro în intervalul 2007-2015. În ultimul an, PwC a fost implicată în mai multe dintre tranzacțiile semnificative: CRH, care a achiziționat Lafarge Romania, tranzacția prin care Țiriac Holding a vândut acțiunile deținute în Unicredit Țiriac Bank, precum și în tranzacția prin care MidEuropa a achiziționat Regina Maria de la Advent. D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România, cu 35 de avocați specializați în furnizarea de asistență juridică în diverse domenii societăților și grupurilor de societăți.