Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

IT |
|

Studiu: Peste jumătate din companii nu știu cum să răspundă la scenarii neprevăzute

Atacurile cibernetice asupra infrastructurilor informatice din companii s-au intensificat în ultimele trei luni, însă mai mult de jumătate din companii nu au un plan de răspuns la împrejurări neprevăzute, precum pandemia COVID-19, arată un studiu global al Bitdefender, publicat luni, 22 iunie.  
 aboneaza-te
securitate cibernetica

Acest studiu a fost realizat în luna mai 2020 prin chestionar online şi e-mail de către Saphio Research pentru Bitdefender și se bazează pe opinia specialiștilor IT. A fost stabilit un eşantion reprezentativ de 6.700 de profesionişti din securitate informatică din companii cu peste 10.000 de angajaţi şi activitate în SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Germania, Franţa, Italia, Spania, Danemarca şi Suedia, informează Agerpres.

Angajaţii din departamentele de securitate IT admit că trebuie să facă schimbări strategice pe termen scurt, însă 81% dintre aceştia spun că pandemia le va schimba inclusiv pe termen lung modul în care funcţionează afacerile.

Respondenţii la cercetarea Bitdefender afirmă că, în acest an, sunt în creştere atacurile prin înşelăciune de tip ransomware – cu 31% faţă de perioada similară din 2019, şi de blocare a serviciilor online (+36%).

Unul din trei responsabili de securitate informatică se declară îngrijorat şi de implicaţiile viitoare ale fenomenului work-from-home la scară globală, iar în acest context susţin că angajaţii sunt mai relaxaţi când vine vorba despre măsuri de securitate IT doar pentru că lucrează de acasă şi au iluzia siguranţei propriului cămin.

În plus, mulți angajaţi nu respectă protocolul impus de companie şi nu sesizează echipelor IT când apar activităţi suspecte. De aceea, 33% spun că riscul ca angajaţii să devină victime ale unor capcane întinse de criminalii informatici este cât se poate de real, iar 31% cred că o neglijenţă a angajaţilor ar putea duce chiar la scurgeri de date din companie.

Printre potenţialele riscuri specifice lucratului de acasă:

  • folosirea unor reţele de internet prost securizate (menţionată de 40%), 
  • accesul unui alt membru al familiei la dispozitivul angajatului (38%), 
  • dar şi folosirea simultană a serviciilor de mesagerie în scop personal şi de business (37%).

 

Conform respondenţilor, domeniile pe care hackerii au pus cel mai adesea ţinta sunt: 

  1. serviciile financiar-bancare (43%), 
  2. serviciile medicale, inclusiv telemedicina (34%), 
  3. sectorul public (29%), 
  4. comerţul (22%), 
  5. energia (20%) 
  6. şi educaţia (18%).

Totodată, 77% dintre responsabilii cu securitatea IT se plâng de lipsa bugetelor destinate protecţiei infrastructurii, mai ales în sănătate.

“Deşi numărul angajaţilor care muncesc de acasă a crescut semnificativ, doar unul din cinci specialişti în securitate IT spune că firma le pune la dispoziţie soluţii de tip VPN. Doar 20% au oferit angajaţilor ghiduri cuprinzătoare despre bune practici de securitate pentru munca remote sau aplicaţii verificate în prealabil ca fiind sigure pentru activităţi de birou. 14% au investit suplimentar în soluţii de securitate, 12% au cumpărat asigurări de risc pentru atacuri informatice, ceea ce indică faptul că schimbările sunt încă în curs de derulare.

În acelaşi timp, pandemia a reprezentat o bună oportunitate de a învăţa cum pot fi abordate noile tipare de lucru ale angajaţilor şi cum pot fi gestionate evenimente impredictibile. Astfel, unul din trei respondenţi spune că organizaţia va pune pe viitor la dispoziţie în regim non-stop echipe de asistenţă IT pentru angajaţi şi va creşte numărul cursurilor de securitate adresate angajaţilor. 

23% vor avea relaţii de colaborare mai apropiate cu conducerea firmei pentru definirea politicilor de securitate informatică, iar o pondere similară o ocupă cei care iau în calcul externalizarea serviciilor de securitate IT”, se mai arată în cercetarea de specialitate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii