Derulat în luna iunie, pe baza interviurilor cu 6.000 de consumatori din 12 ţări, studiul arată că, deşi terminalele smartphone au un mare potenţial pentru noi servicii de date, folosirea acestui tip de servicii rămâne scăzută.
Adoptarea rapidă de către consumatori a terminalelor smartphone cu conexiune la internet şi a tabletelor reprezintă una dintre cele mai semnificative tendinţe manifestate în ultimii ani la nivel social, de business şi tehnologic. Utilizatorii de smartphone sunt de două ori mai dispuşi să folosească servicii de date decât deţinătorii de mobile tradiţionale. Cu toate acestea, nici unii nici ceilalţi nu-şi folosesc terminalele la întregul potenţial din pricina neclarităţilor privind tarifele de date şi din cauza lipsei unor explicaţii şi sfaturi adecvate din partea operatorilor privind beneficiile noilor servicii şi în privinţa riscurilor de securitate şi de confidenţialitate a datelor personale.
Căutând o explicaţie pentru reţinerea consumatorilor în a folosi noile funcţionalităţi pentru mobil, studiul a evidenţiat că utilizatorii de smartphone întâmpină dificultăţi majore în înţelegerea relevanţei utilizării unor astfel de servicii. 35% dintre consumatori au declarat că nu au intenţia să folosească browsing-ul web pe mobil şi 34% au spus că nici măcar nu au auzit vreodată de acest serviciu. Pe de altă parte, 63% dintre respondenţi au declarat, de asemenea, că nu au auzit niciodată de social media, în timp ce 46% au spus că nu ştiu de existenţa magazinelor de aplicaţii – app stores – ale operatorilor.
Înţelegerea tarifelor de date pentru mobil rămâne dificilă
Cauza numărul unu pentru care consumatorii ar înceta să mai folosescă serviciile pentru smartphone sau nici nu ar lua în considerare această opţiune este teama de a nu-şi depăşi bugetul de cheltuieli. Din studiu rezultă că 38% dintre consumatori au încetat să mai folosească “browsing-ul web pe mobil”, plăţile de pe mobil la “punctele de vânzare” (32%), “magazinele de aplicaţii ale operatorului” (28%) şi “transferul de bani de pe mobil” (28%) deoarece fie au fost prea îngrijoraţi că vor cheltui prea mult, fie nu au înţeles diversele opţiuni de tarifare.
“Lipsa de înţelegere pe scară largă a tarifelor mobile are un impact dramatic asupra deschiderii clienţilor de a încerca noile servicii pentru mobile. O comunicare clară şi consecventă din partea operatorilor către clienţii lor ar putea ajuta la schimbarea acestei stări de fapt şi i-ar putea determina pe oameni să încerce mai repede noile servicii. Dacă operatorii nu-şi vor schimba modul de comunicare, prin creşterea gradului de transparenţă în tarifare, îmbunătăţirea nivelului de servicii clienţi şi producerea unor mesaje de marketing mai clare, aceştia vor rata avantajul oportunităţilor din prezent”, spune Silvia Tălpeanu, Manager, Assurance Services, Ernst & Young România.
Aproape unul din trei consumatori a declarat fie că tarifele de date şi funcţionalităţile de mobil îi sunt neclare, fie că pur şi simplu nu înţelege diferitele opţiuni dintre care poate alege. Privind în perspectivă, consumatorii mai vârstnici întâmpină cele mai mari probleme în înţelegerea tarifelor: doar 46% din cei cu vârsta cuprinsă între 46 şi 65 de ani au spus că înţeleg tarifele, comparativ cu aproape 70% dintre consumatorii tineri (18-24 de ani).
Consumatorul se simte slab informat în privinţa noilor servicii pentru mobil
46% dintre respondenţi simt fie că furnizorii lor de servicii nu le comunică eficient ofertele de noi servicii, fie nici măcar nu ştiu dacă aceştia o fac sau nu. Aceasta reprezintă o barieră importantă pentru adoptarea noilor servicii – 40% dintre utilizatori spun că ar încerca mai devreme serviciile de plăţi prin mobil dacă ar înţelege mai bine beneficiile acestui serviciu.
Chiar şi în pieţele avansate în înţelegerea şi adoptarea tehnologiei, consumatorii se confruntă cu neclarităţi. În SUA (64%) şi Olanda (52%), majoritatea utilizatorilor nu reuşesc să înţeleagă eficient tarifele de date, ceea ce sugerează că ofertele de servicii de date existente în prezent trebuie regândite. Cu toate acestea, cererea pentru servicii noi este mare – clienţii “pay as you go” (plăteşte din mers) adoptă tot atâtea servicii câte plăţi au de făcut lunar, iar nivelul cheltuielilor angajate de ei în pieţe precum China, Rusia şi Marea Britanie au ajuns să fie la egalitate cu cele ale clienţilor contractuali.
Silvia Tălpeanu conchide: “În general vorbind, studiul arată că terminalele smartphone deschid calea pentru noi servicii destinate telefoanelor mobile, cum ar fi browsing-ul web, social media, e-mail, serviciile de muzică şi video pe mobil. Totuşi, folosirea lor regulată de către deţinătorii de smartphone rămâne scăzută. Deşi utilizatorii de mobile clasice sunt cei mai potrivnici folosirii de servicii de date pe mobil, o mare parte dintre ei s-ar arăta dispuşi să încerce noile servicii dacă ar înţelege mai bine modul de tarifare, ceea ce sugerează că există un potenţial solid la nivelul cererii care poate fi transformat în oportunităţi de creştere pentru furnizorii de telefonie mobilă”.