FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit Danielei Popescu, retail services leader NielsenIQ, din totalul pieței de FMCG (Fast Mover Consumer Goods – bunuri de consum cu mișcare rapidă n.r.) , 53% reprezintă produsele alimentare, 17% băuturile non-alcoolice, 15% cele alcoolice și 15% medicamentele.

„Anul trecut, băuturile alcoolice au crescut în toate canalele, inclusiv în benzinării. Ne-am întrebat ce se va întâmpla cu aceste vânzări când vom putea ieși din casă, când vom putea merge la restaurant, dar vedem ca ele au continuat să crească cu 9% în acest an”, a punctat Daniela Popescu, care a ținut să precizeze că această creștere are loc și pe fondul unei promovări intensive, 30% din vânzările de băuturi alcoolice având loc în cadrul unei promoții.

O altă categorie care a înregistrat majorări semnificative în perioada pandemică este cea a produselor destinate animalelor de companie, majorare justificată de faptul că anul trecut multe persoane au adoptat animale de companie.

„Si în valoare, și în volum, piața de FMCG a crescut cu 3,4% în acest an, față de anul trecut, și cu 18,9% față de 2019. Este o creștere foarte mare”, a mai completat Daniela Popescu.

În ceea ce privește produsele electronice și cele destinate bebelușilor, peste 60% din consumatori au recunoscut că își fac cumpărăturile exclusiv în zona online, la finalul lui 2020, se arată în raportul NielsenIQ.

Totodată, datele cercetării demonstrează că vânzările online de produse destinate bebelușilor au continuat să crească anul acesta cu 37%.