Crăciunul reprezintă în mod tradițional momentul pentru a dărui, arată un raport ING International Survey – Christmas 2016 privind cheltuielile de Crăciun, realizat pe un eșantion de 13.500 de persoane din 14 ţări din Europa, Statele Unite și Australia. Rezultatele evidențiază că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să dăm mulți bani pe cadouri, deoarece cheltuielile mari nu aduc neapărat satisfacție celor ce le primesc.
„Deși tot mai mulți planifică în avans și economisesc special pentru Crăciun, există încă persoane ce se îndatorează de dragul familiei și al prietenilor care, un an mai târziu, nici nu își mai amintesc ce cadouri au primit. Consumatorii ar trebui să se gândească la efectele pe termen lung ale cheltuielilor, înainte de a ceda presiunii și a achiziționa cadouri scumpe, care s-ar putea să rămână nefolosite”, a declarat Ian Bright, Senior Economist ING Group.
În medie, cinci din zece români (53%) se simt obligați să cheltuie bani de Crăciun, cu 11% mai mult decât media europeană. La acest capitol suntem depășiți doar de Spania, unde procentul ajunge la 57%. Această presiune socială se simte cel mai puțin în Olanda, care înregistrează un procent de numai 20%.
În Europa, șapte din zece persoane sunt de părere că sărbătorile de Crăciun se concentrează din ce în ce mai mult pe cheltuirea banilor. De asemenea, diverse evenimente comerciale, precum Black Friday, contribuie la presiunea pe care mulți o simt, încurajând oamenii să cumpere cadouri care nu vor fi neapărat apreciate.
Societatea contribuie la presiunile pe care consumatorii le simt, conform rezultatelor ING International Survey – Christmas 2016. Astfel, mai mult de doi din cinci respondenți (42%) admit că se simt obligați să cheltuie bani pentru sărbătorile de Crăciun. Din cauza diferențelor culturale, unele țări simt o presiune semnificativ mai mică decât media, ca de exemplu Belgia și Olanda.
De asemenea, din studiu reiese că aproape unul din șapte europeni (15%) a primit anul trecut cel puțin un cadou pe care nu și-l dorea, nu i-a plăcut sau nu l-a folosit. Adică, au existat cel puţin 81 milioane de cadouri nedorite, fiecare cu o valoare medie de aproximativ 45 de euro. La nivel european, românii (cu 27%) se află pe locul trei în topul celor ce nu au apreciat cadourile primite, pe locul întâi fiind Marea Britanie (29%), urmată îndeaproape de Italia (28%).
În timp ce anul trecut aproximativ 3,7 miliarde de euro au fost cheltuiți pe cadouri neapreciate, cumpărăturile de Crăciun au adus datorii pentru unul din zece europeni. În această privinţă, România se află în fruntea clasamentului european cu 19%, aproape de două ori mai mult decât media europeană (10%).
Cu toate acestea, europenii au început să își planifice mai bine cheltuielile de sărbători, două din cinci persoane (41%), mărturisind că economisesc înainte de Crăciun, față de numai 33% în 2015. Acest lucru indică faptul că oamenii încep să ia decizii financiare mai înţelepte.