Cautare




, Staff

Media şi entertainment |
|

Studiu Ibis Hotels: 1 Decembrie scumpește de 4 ori cazarea în Alba Iulia și umple aproape toate hotelurile și pensiunile pe o rază de 100 km

Ceremoniile de 1 Decembrie de la Alba Iulia vor atrage un număr atât de mare de români încât toate hotelurile din zonă sunt rezervate aproape integral cu un an înainte, iar camerele rămase disponibile în oraș se vând acum de patru ori mai scump decât în mod obișnuit, arată un stdudiu realizat de Ibis Continental Hotels.
Alba Iulia shutterstock_511078489

Turiștii care nu au mai găsit camere în zonă și nici nu sunt dispuși să plătească sume exorbitante pe o noapte de cazare au rezervat și vor umple aproape toate pensiunile și hotelurile pe o rază de 100 de kilometri în jurul orașului Alba Iulia.

Orașul are o capacitate de cazare de numai 43 de unități, care însumează 723 de camere, respectiv 1.433 de locuri de cazare. În imediata apropiere, turiștii au avut ca variante de cazare Sebeș, cu încă 991 de locuri, precum și Blaj și Aiud, cu o capacitate și mai mică.

În acest context, locurile de cazare din județul Alba au fost rezervate pentru minivacanța de 1 Decembrie cu mai bine de un an în urmă, iar puținele locuri rămase libere au ajuns să fie puse în vânzare cu tarife de patru ori mai mari comparativ cu un weekend obișnuit.

Cazările în județele învecinate vor fi o variantă, dar aceasta doar cu acceptarea unui parcurs dificil în ziua de 1 decembrie, când autoritățile din Alba Iulia pregătesc mai multe zone de parcare în afara orașului de unde, cu autocare sau pe jos, lumea se va îndrepta spre Piața Unirii.

“Acest lucru face, însă, ca Sibiul, Clujul, Deva, chiar și Sighișoara sau orice alt oraș aflat la cel mult 100 de kilometri de Alba Iulia să devină o opțiune de cazare pentru acele zile. Hotelurile din Sibiu, spre exemplu, au oferte speciale prin care reușesc să atragă turiștii de 1 decembrie, iar asta face ca deja ele sa fie rezervate aproape în totalitate”, a declarat Călin Ile, directorul general al Ibis Continental Hotels.

În paralel, și alte orașe din țară organizează evenimente pentru a marca Centenarul. Se așteaptă, spre exemplu, ca Bucureștiul să aibă și el manifestări speciale care să atragă turiști veniti să vadă parada militară și poate chiar noua catedrală, care pare că va avea primele ceremonii de deschidere cu această ocazie.

“În astfel de momente se vede cât de importanta ar fi o infrastructură rutieră funcționala pentru a susține și dezvolta și alte sectoare ale economiei, cum ar fi turismul”,  a afirmat Călin Ile.

România se bazează încă pe turistul autohton, care aduce 75% din încasările din turism la nivel național, fiind singura țară din Europa de Est cu balanță deficitară în turism, mai arată studiul.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii