Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Studiu GfK: În ciuda crizei din Grecia, consumatorii români se așteaptă în continuare la o creștere economică pozitivă în România

Negocierile îndelungate între Grecia și creditorii săi au influențat în mod clar starea de spirit a consumatorilor din majoritatea țărilor europene în al doilea trimestru al acestui an, arată rezultatele GfK Climatul de consum pentru Europa din 15 țări europene.
GfK Climat de Consum_Asteptari venituri

Criza din Grecia a influențat în mod semnificativ starea de spirit a consumatorilor europeni în al doilea trimestru al acestui an, iar previziunile economice în multe țări stagnează sau au scăzut ca rezultat al acestei situații.

La momentul studiului, care a fost realizat în primele două săptămâni ale lunii iunie, negocierile între Grecia și creditorii săi deveniseră din ce în ce mai critice. Prin urmare, punctul culminant atins pentru moment – eșecul provizoriu al tentativelor de negociere, închiderea băncilor grecești, referendumul precum și noile negocieri, aparent de succes – nu se reflectă în acest studiu.

Se presupune că starea de spirit a locuitorilor din Europa, în special a celor din cadrul Uniunii monetare, se poate deteriora și mai mult în timpul verii. Acest lucru se aplică în special unor țări precum Germania, Italia, Franța și Spania, care fie suportă o mare parte din datoriile Greciei, fie se confruntă cu o situație economică dificilă.

Evoluția previziunilor privind veniturile, precum și tendința de cumpărare, variază în rândul țărilor. Influențele specifice țărilor în al doilea trimestru au fost mai puternice aici decât efectele posibile ale ieșirii Greciei din Uniunea monetară europeană.

Cu toate acestea, GfK Climatul de consum a crescut cu 1 punct în total din luna martie, până la 10,8 puncte pentru al doilea trimestru.

Vezi și Rodos prin ochii turiștilor străini!

GfK Climat de Consum_Asteptari starea economiei

Ușoară stagnare a euforiei economice în România

Consumatorii români se așteaptă în continuare la o creștere economică pozitivă. Cu toate că previziunile economice au scăzut cu 1,1 puncte până la nivelul actual de 21,3 puncte în al doilea trimestru, s-a înregistrat un câștig important de aproape 32 de puncte în comparație cu luna iunie 2014.

În conformitate cu condițiile economice favorabile, românii se așteaptă în continuare la o creștere ușoară a salariilor. Perspectivele economice au înregistrat 18,5 puncte în luna iunie.

Cu toate acestea, standardul de viață în țările din Europa de Est continuă să rămână foarte scăzut. Veniturile sunt suficiente doar pentru a permite angajaților să își plătească nevoile zilnice.

Prin urmare, nu este nicio surpriză că tendința de cumpărare rămâne în intervalul negativ cu -11,5 puncte, cu toate că a crescut cu 4,7 puncte în al doilea trimestru. Achizițiile majore continuă să rămână aproape imposibile pentru majoritatea românilor.

GfK Climat de Consum_Dorinta de Cumparare

Rezultatele GfK Climatul de consum Europa sunt preluate din studiul cu privire la consum realizat în numele Comisiei Europene în toate țările Uniunii Europene. Aproximativ 40.000 de persoane participă lunar la studiu în cele 15 de țări. Acești respondenți sunt reprezentativi pentru populația adultă a Uniunii Europene.

Citește Bilanțurile Financiare ale companiilor de sondare a opiniei publice și de cercetare de piață!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii