FacebookTwitterLinkedIn

În identificarea jucătorilor cu probleme, studiul a folosit criterii utilizate la nivel internațional, care au fost definite de psihologi specializaţi în tratarea problemelor de joc. Conform datelor rezultate, incidența jucătorilor cu problemeîn rândul românilor de peste 18 ani este de 0,6%, respectiv 98.000 de indivizi.

“Poate părea o cifră spectaculoasă cea de 98.000 de români care manifestă probleme cu jocurile de noroc. Ea trebuie însă raportată, în orice context, la totalul indivizilor de peste 18 ani. Aceasta ne dă o măsură reală asupra a cât de permeabilă este, de fapt, societatea românească la tentaţia de a exagera cu practicarea jocurilor de noroc”, a declaratDoru Gheorghiu, Director Executiv al Romanian Bookmakers, Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România.

Citește și: Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel URBAN – august 2016

Jocul cu frecvenţă rară

Astfel, 25% dintre bărbaţii români (peste 18 ani) au jucat măcar o dată jocuri de noroc în ultimul an. Femeile care au încercat jocurile de noroc în ultimul an sunt mult mai puţine: 7% din totalul femeilor de peste 18 ani.

Jucătorii ocazionali, respectiv cei care au declarat că au practicat cel puţin o dată un joc de noroc în ultimul an, se regăsesc într-o mai mare măsură în oraşele mici, cu până în 30.000 locuitori (urbanul mic), unde posibilităţile de distracţie de orice tip sunt mai limitate.

Jocul cu frecvenţă ridicată

Jucătorii care practică unul dintre jocurile de noroc cu frecvenţă cel puţin săptămânală sunt preponderent bărbaţi tineri, necăsătoriţi, din mediul urban, cu educaţie medie şi cu un venit mediu pe gospodărie de aproximativ 2,500 lei. 32% dintre jucătorii ce practică jocuri de noroc cu frecvenţă săptămânală au între 18 şi 24 ani.

În general, jucătorii cu frecvenţă săptămânală joacă/ pariază pentru distracţie şi pentru a câştiga bani. Întrebaţi care sunt motivele de joc, 87% au declarat că se simt bine atunci când joacă, în timp ce 74% au afirmat că joacă/ pariază şi pentru a câştiga bani.

Studiul “Pariurile și Jocurile de noroc în România” a fost realizat de GfK România pentru Asociaţia “ROMSLOT” şi “Romanian Bookmakers” – Patronatul organizatorilor de Pariuri din Romania, culegerea datelor fiind realizată în perioada 25 iulie – 16 august 2016, pe un eşantion reprezentativ naţional +18 ani, metoda de culegere a datelor fiind interviuri faţă în faţă, realizate în gospodăria respondentului, completate împreună cu un operator GfK, asistat de tabletă.