Cautare




, Contributor

Antreprenori |
|

Studiu EY: Psihologia antreprenorului român este dominată de lipsuri

Aspectele legate de fiscalizare și birocrație sunt printre cele mai importante probleme cu care se confruntă antreprenorii, la ora actuală, pe plan local, se arată în studiul EY Antreprenorii vorbesc - Barometrul antreprenoriatului românesc 2015.
Antreprenor

Mai precis, la întrebarea cu răspuns deschis „care considerați că este cel mai important obstacol în începerea și dezvoltarea unei afaceri în România?”, cei mai mulți antreprenori români indică aspecte de natură fiscală: impredictibilitatea reglementărilor, sistemul complicat de fiscalizare și reglementare și nivelul ridicat al taxelor.

Adjectivele „excesiv” și „stufos” apar în calificarea legislației fiscale românești, birocrației și a controalelor diverselor agenții și autorități, în timp ce alți antreprenori indică existența unei “legislații neatractive”.

Toate aceste aspecte legate de birocrație sunt însumate de unii antreprenori respondenți sub un singur cuvânt: “statul”, în timp ce alții nu sunt mulțumiți de atitudinea autorităților fiscale, locale sau centrale față de contribuabili.

Potrivit studiului, lipsurile marchează psihologia antreprenorului român, de la lipsa predictibilității fiscale, lipsa resurselor umane calificate, la lipsa de viziune a politicilor publice, a resurselor financiare sau educației antreprenoriale.

În urma clasamentului realizat anual de Banca Mondială, Doing Business 2015, mediul legislativ s-a îmbunătățit în țară pentru firmele mici și mijlocii. Astfel, România se plasează pe locul 48 din 189 de țări analizate în privinţa uşurinţei de a desfăşura afaceri în mediul privat, în urcare de pe locul 73 în 2014. Analiza este valabilă pentru cel mai mare oraș din fiecare țară analizată, respectiv București, pentru România.

În ciuda urcării în topul Băncii Mondiale, antreprenorii indică pentru autorități nevoia stringentă de concentrare asupra sistemului fiscal pentru a ajuta la dezvoltarea antreprenoriatului din România prin măsuri ca reducerea costurilor administrative și de conformitate a companiilor cu reglementările în vigoare, simplificarea complexității legislației, mai ales pentru companiile mici, cu resurse reduse, și scăderea poverii fiscale, mai ales pentru start-up-uri.

Printre măsurile punctuale sugerate de antreprenori în domeniul fiscalității și birocrației se află, într-o ordine aleatoare:
• Colectarea fiscală mai bună
• Facilități fiscale pentru start-up-uri
• Cod fiscal care să nu se modifice timp de 5 ani
• Simplificarea contabilității pentru IMM-uri
• Reducerea numărului controalelor fiscale
• Adoptarea unei legi a antreprenoriatului
• Corelarea prevederilor dintre diversele acte normative
• Funcționarii din administrația de stat să fie sancționați în cazul obstrucționării activității antreprenorilor
• Un birou unic pentru înființarea firmelor, e-government
• Reducerea TVA-ului

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii