Cautare




, Contributor

Bani și Investiţii |
|

Studiu: Cât de des fac românii economii

Aproximativ 55% dintre clienții instituțiilor financiare nebancare din țară sunt chibzuiți cu cheltuielile zilnice și aproape 7 din 10 susțin că dezvoltarea cunoștințelor financiare ar contribui la o mai bună gestionare a bugetului de familie și planificare financiară pe termen lung, conform celui mai recent studiu realizat de GfK la inițiativa International Personal Finance, grupul din care face parte Provident România.    
bani

La ora actuală, 3 din 10 respondenți sunt de părere că reușesc să facă economii în mod regulat pentru viitorul lor și al familiei lor. Dintre ei, mai mult de 50% pun bani deoparte pentru pensii private, 10% au economii la bancă și 6% au realizat investiții pe termen lung cu scopul de a economisi.

Economisirea a devenit principala preocupare a respondenților în momentul în care vor să obțină informații financiare, mai arată studiul. Astfel că, mai mult de 30% dintre participanții la sondaj din țară susțin că un nivel mai ridicat de educație financiar i-ar putea ajuta să își crească economiile, cât timp circa un sfert dintre aceștia spun că ar putea să-și gestioneze mai bine cheltuielile zilnice și bugetul lunar de familie.

În același timp, în jur de 21% dintre respondenți s-au arătat interesați să-și dezvolte cunoștințele financiare pentru a putea face investiții pe termen lung, la bursă sau în impobiliare.

„Românii și-au schimbat obiceiurile financiare în ultimii ani, devenind tot mai atenți cu cheltuielile zilnice și mai interesați să-și optimizeze finanțele personale pentru a economisi și investi pentru viitor. Mai mult, observăm că educația financiară a devenit o prioritate, ceea ce reconfirmă strategia noastră de a susține, încă din 2008, programe ample menite să îmbunătățească nivelul de cunoștințe de gestionare și planificare a bugetului”, a declarat Viktor Boczán, directorul general al Provident Financial România.

La nivel european, 4 din 10 respondenți sunt interesați să acumuleze cunoștințe financiare pentru a-și optimiza veniturile și cheltuielile lunare. Cercetarea GfK face parte dintr-o inițiativă desfășurată în rândul clienților grupului britanic IPF în toate cele opt țări în care acesta este prezent (România, Bulgaria, Cehia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Mexic), cu scopul de a identifica percepțiile consumatorilor asupra climatului socio-economic, comportamentul lor de economisire și creditare și principalele lor preocupări.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion total de 8.040 de clienți din cele 8 țări în care este prezent grupul britanic, dintre care 1.034 din România.

Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,6 milioane de clienţi în șapte ţări din Europa Centrală şi de Est – Bulgaria, Cehia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii