Cautare




, Contributor

Travel |
|

Studiu: Care sunt plajele preferate ale românilor

Cu toate că nu petrec decât maxim 4 ore pe zi la plajă, acesta este elementul decisiv în alegerea unei vacanțe.
plaja Lefkada

„De două sezoane încoace, românii cheltuie în medie între 300 și 350 de euro pe persoană pe un sejur de șapte zile pe litoral în străinătate, sejur pe care îl aleg în funcție de plaje. Optează pentru cele late și cu nisip fin, poate datorită obișnuinței cu plajele din România, și doresc ca ele să fie bine dotate cu șezlonguri, umbrele și baruri. Totodată, cele mai bine vândute hoteluri sunt cele situate pe plajă sau care au shuttle bus asigurat către plajă. Acesta este factorul decisiv în funcție de care românii aleg un hotel, dar nu singurul. Cei mai mulți aleg hotelurile situate în stațiuni, nu la periferia acestora. Caută de obicei locații unde să găsească taverne, magazine, centre de închiriere scutere/ATV etc”, a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Plajele preferate ale românilor, potrivit datelor Christian Tour, sunt:

1.         Navagio – Insula Zakynthos

Una dintre destinaţiile de top ale amatorilor de turism este fără doar şi poate Plaja Navagio, situată pe coasta de vest a insulei, unde poate fi admirată misterioasa epavă a contrabandiştilor.

2.         Porto Katsiki – Insula Lefkada

Plaja Porto Katsiki este locul perfect pentru a te bucura de frumuseţea naturii. Aceasta se află la 40 de kilometri de oraşul Lefkada şi este înconjurată de stânci impresionante. La plajă se ajunge coborând 80 de trepte sau cu barca din satele Vassiliki şi Nydri.

3.         Koukounaries – Insula Skiathos

Plaja Koukounaries. Presărată cu păduri de pin ce înconjoară o lagună considerată rezervație naturală, plaja a fost declarată cea mai frumoasă plajă din Grecia

4.         Canal d’Amour – Insula Corfu

Conform legendelor locale, îndrăgostiții care traversează înot canalul, ce se aseamănă pe alocuri cu o peșteră, nu se vor despărți niciodată, iar cei care se scaldă în apele canalului când acesta e umbrit vor fi mereu norocoși în dragoste.

5.         Elafonisi – Insula Creta

Superba plajă situată vizavi de insula Elafonisi este una dintre cele mai frumoase din Creta. Un petic de plajă, în formă de semilună, cu nisip fin auriu şi roz şi apă turcoaz puţin adâncă, este un adevărat colţ de rai.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii