FacebookTwitterLinkedIn

Compozitoare, actriță și cântăreață, Demi Lovato a cumpărat cu șapte milioane de dolari o proprietate în Studio City, un cartier rezidențial exclusivist, pe placul familiilor cu copii din Los Angeles. Pe lângă posibilitatea de a revinde rapid în câștig, Demi Lovato a fost probabil atrasă de baia matrimonială, sala de fitness și curtea cu piscină.


Având exteriorul văruit în gri grafit și crem, clădirea este construită în stilul fermelor moderne și are toate dotările pe care și le doresc celebritățile care organizează petreceri cu invitați numeroși: o bucătărie cu electrocasnice premium, lift, sală de cinema insonorizată și un lounge cu bar.




Vila are o suprafață de aproape 800 de metri pătrați, șase dormitoare și nouă băi și este înconjurată de o grădină bine îngrijită de 1500 de metri pătrați. Oaspeții se pot relaxa pe terase sau la piscină, iar masa poate fi pregătită în bucătăria exterioară complet utilată.

La interior, senzația de spațiu și luminozitate este oferită de tavanele înalte și ferestrele cu dimensiuni generoase. Parterul este un open space cu podele din lemn masiv, care include o cameră familială, zona de servire a mesei și încă o încăpere cu acces în curtea din spate. Toate aceste spații pot fi separate cu ajutorul unor uși culisante din sticlă.


Casa este un smart home ale cărei facilități – lumină, încălzire, sonorizare, sistem de securitate – pot fi controlate din smartphone sau de pe tabletă.

Spectaculosul dormitor matrimonial domină etajul: decorat în culori neutre, apartamentul are o baie superbă, un dressing uriaș și șemineu.



Demi Lovato a debutat la 10 ani, în serialul pentru copii Barney and Friends, și a devenit cunoscută datorită filmului muzical Camp Rock. Astăzi, în vârstă de 28 de ani, Demi Lovato este una dintre cele mai bine vândute artiste: are șase albume muzicale lansate și a primit două nominalizări la premiile Grammy.