Cautare




, Contributor

IT |
|

Studenţi, scoateţi un Internet Explorer…

internet-explorer-still-on-top-but-chrome-is-winning-the-browser-war-ea4f7dfabb.jpg
Ce se întâmplă atunci când oamenii din întreaga lume capătă acces la cursurile celor mai renumite universități? Ecuația educației e pe cale să se schimbe fundamental și, odată cu ea, întreaga lume.

E happy hour și, pe terasa din Marais la care m-am așezat, oamenii comandă cocktailuri într-o veselie. Nu și eu. De data asta o să trebuiască să mă mulțumesc cu o cafea în timp ce, aplecată deasupra laptop-ului, urmăresc ultimele prelegeri pe care Kevin Werbach, profesor asociat la Penn University, le-a postat pe internet. În câteva ore va trebui să predau cea de-a doua temă pentru cursul său, iar parcurgerea prelegerilor e esențială înainte să mă apuc de treabă.

Zilele astea, Coursera e unul din cele mai fierbinți start-up-uri din curajoasa lume nouă a educației online.  MOOC-urile – o prescurtare de la Massive Open Online Courses – cum sunt numite start-up-urile educaționale care și-au propus să schimbe fața învățământului superior folosindu-se de puterea digitalulului, au atras în ultimul an sute  de mii de cursanți din întreaga lume care vor să învețe, gratis, de la cei mai buni profesori din întreaga lume. Ceea ce face din Coursera cea mai fierbinte destinație a celor care vor să urmeze un curs universitar online este paleta largă de cursuri pe care le oferă.

Dacă până la jumătatea anului cele mai multe platforme de acest gen aveau în portofoliu doar cursuri din domeniul informaticii, matematicii sau ingineriei, din această toamnă Coursera a început să lucreze cu 10 universități mari din întreaga lume, scoțând pe bandă rulantă mai bine de 100 de cursuri noi, cu subiecte din domenii atât de diverse precum medicina, poezie sau istoria lumii de la 1300 până azi. Subiectele extrem de noi și de fierbinți își găsesc, de asemenea, natural locul și publicul pe asemenea platforme.

De pildă, cursul „Gamification“ pe care îl urmez acum – un subiect nou, care are de-a face cu implementarea principiilor de bază din design-ul de jocuri în domenii atât de diverse precum marketingul sau activismul social – este primul de acest gen predat la vreo universitate din întreaga lume iar profesorul, Kevin Werbach, a ales să îl susțină simultan la Penn University și online, pentru întreaga lume. Nu mai puțin de 76.000 de oameni s-au înscris la acest curs și 13.000 au predat prima temă.

Din când în când – de obicei atunci când un hohot de râs de la mesele învecinate îmi ajunge la ureche –  un gând îmi dă târcoale. De ce fac asta? Am așteptat vacanța asta luni în șir, iar Parisul e locul în care aș vrea să rămân o veșnicie. În loc de teme aș putea să îmi comand un pahar de vin și să sun niște prieteni alături de care să mă bucur de savoir vivre-ul franțuzesc. Nu știu exact de ce n-o fac.  Poate că de vină e ispita oportunității – sentimentul de uimire și recunoștință pentru posibilitatea de a învăța de la un expert din partea cealaltă a lumii, pe care alți studenți plătesc zeci de mii de dolari să îl asculte. Sau poate că e ceva mult mai amenințător. Gândul că, dacă nu o fac, s-ar putea ca alte vacanțe pariziene să dispară din viitorul meu.

Thomas Friedman, editorialist New York Times, cu trei premii Pulitzer la activ, e de părere că lumea cea veche, în care era de ajuns să muncești din greu și să respecți regulile – pentru ca apoi să îți permiți să petreci din greu – a dispărut. Astăzi, mulțumită tehnologiei și globalizării, trăim într-un sistem mult mai deschis, unul în care locurile de muncă puțin specializate dispar rapid, în vreme nivelul de cunoștințe și abilități necesare pentru noile joburi crește în mod constant.

„Mai mult decât oricând, azi, o viață petrecută învățând este cheia necesară pentru a intra, dar și a rămâne,  în clasa de mijloc”, spune Friedman în editorialul din New York Times în care vorbește despre importanța unui nou mod de educație pentru bunăstarea națiunilor, chiar și a celor mari, precum Statele Unite. “Un citat atribuit futuristului Alvin Toffler surprinde perfect această nouă realitate în care trăim: în viitor „analfabetismul nu va mai fi definit de cei care nu pot să scrie și să citească, ci de cei care nu vor putea să învețe și să re-învețe.” Altfel spus, orice formă de a sta pe loc este letală.”

Poate așa se explică de ce, la masa mea din Marais, nici eu n-am stare și, în loc să comand un pahar de vin, îmi mai iau o cafea și dau play la o încă o prelegere.

Pe 17 septembrie 2011, câteva sute de oameni luau cu asalt parcul Zuccotti din New York. Pe lângă pancarte cu sloganuri furibunde împotriva guvernului și a celor bogați (cei 1%), aceștia aduceau cu ei corturi, saci de dormit și multă, multă frustrare. Zile în șir, după ce sute și apoi mii de oameni s-au mutat cu arme și bagaje în Zuccotti, opinia publică americană, precum și cea din întreaga lume, s-a întrebat care e de fapt liantul acestei mișcări, fără un lider și fără o listă clară de cerințe, cunoscută lumii întregi drept Occupy Manhattan. Abia în momentul în care protestatarii au început să își publice poveștile pe pagina oficială de Tumblr a mișcării – We are the 99 Percent – povestea lor a devenit clară. Deși, incontestabil, furia și deznădejedea celor ieșiți în stradă avea de-a face cu criza financiară, care îi lăsase pe cei mai mulți fără locuri de muncă, povestea lor era una despre un sistem care nu mai mergea. Sistemul educațional.

Peste tot în lume, sistemul de învățământul superior a început să scârțâie din toate încheieturile. Dar nicăieri nu se aude acest scârțâit mai puternic decât în Statele Unite, acolo unde un an de studii la o universitate din Ivy League poate să coste până la 50.000 de dolari. Împrumuturile pentru studenți au fost vreme de câteva decenii o parte standard a sistemului educațional american, beneficiarii principali fiind, bineînțeles,  universitățile private, acolo unde 96% dintre studenți termină studiile cu o datorie medie de 33.000 de dolari. Să îți începi viața, la 22 de ani, cu un asemenea handicap, nu poate fi ușor, însă americanii au făcut-o, generații la rând, pentru că regula jocului spune că, la final, îi va aștepta o  slujbă suficient de bine plătită încât să își poată amortiza această investiție. Ce se întâmplă însă în momentul în care ai terminat atât de costisitoarele studii și niciun loc de muncă nu te așteaptă cu brațele deschise pentru că, între timp, regulile jocului s-au schimbat? Oamenii din Zuccotti Park n-au găsit niciun alt răspuns decât să se mute în stradă și să ceară președintelui american ștergerea datoriilor lor.

Însă, tot toamna trecută s-a mai întâmplat ceva ieșit din comun. În inima Silicon Valley-ului de această dată, acolo unde Stanford a pus, pentru prima oară, trei dintre cursurile universității la dispoziția oricărei persoane cu o conexiune la internet.Oamenii din întreaga lume s-au înghesuit să profite de această oportunitate. 160.000 de oameni s-au înscris la cursul de inteligență artificială, predat de Sebastian Thrun și Peter Norvig. Cursul online a fost identic cu cel predat în amfiteatrele Standford: un student din campusul universității și altul din Bangladesh urmăreau exact aceleași prelegeri, aveau de predat aceleași temele și au susținut același examen, aproape în același timp. Două treimi din cei 160.000 de oameni care s-au înscris la varianta online a cursului au fost din afara Americii, provenind din nu mai puțin de 190 de țări – de la India la Coreea de Sud, de la Noua Zeelandă la România. Susținerea cursurilor în limba engleză a făcut ca acestea să fie, din start, accesibile unui număr mare de oameni din întreaga lume în timp ce, pentru ceilalți, 100 de voluntari s-au angajat să traducă prelegerile în 44 de limbi, printre care și bengali.

Thrun recunoaște că a fost uimit de amețitoarea popularitate a cursului său online însă spune că nu a fost nici pe departe la fel de șocat ca de faptul că, pe măsură ce timpul trecea, numărul de studenți care participau la prelegerile sale de la Stanford scăzut semnificativ, de la 200 de participanți la doar 20 sau 30 de studenți deodată. „Aceștia sunt studenți care plătesc 30.000 de dolari pe an ca să poată să îi vadă și să învețe de la cei mai buni profesori ai Stanford-ului și ei preferă să ne vadă într-un clip video? Asta a fost un mare şoc pentru noi.“

Sunt un cobai dintr-un mare experiment, într-un fel. Știu asta. Spre deosebire de alte domenii – precum media, muzică sau cărți – care s-au opus cât au putut pericolului reprezentat de internet și digitalizarea modelului lor de business, universitățile din întreaga lume au îmbrățișat acest experiment și au investit resurse substanțiale în el.

Pe de o parte, Universitatea Stanford, de la care a a început totul, odată cu cursul de inteligență artificială al lui Thrun și Norvig, s-a aruncat cu totul în aceste ape tulburi, culegând laurii rezervați inovatorilor. Însă, universitatea a avut și de pierdut din acest experiment, mai exact fix profesorii care au predat primele cursuri de acest gen care, fascinați de posibilitățile educației online, au plecat să își fondeze propriile experimente. „După ce am făcut asta, nu mai pot preda la Stanford din nou“, le-a spus Thrun reporterilor revistei Wired atunci când a părăsit Stanford pentru a pune bazele Udacity, propria sa platformă de educație online, în care a investit 200.000 de dolari din banii săi și pentru care a atras o finanțare de la Charles Rivers Ventures. „După o experiență ca asta poți să iei pastila albastră și să te întorci la clasa ta, unde le vorbești celor 20 de studenți ai tăi, însă eu am luat pastila roșie și am văzut Țara Minunilor“, spune el. Pe de altă parte,  Andrew Ng, care a predat și el unul din primele cursuri online ale Stanford, cel de „Machine Learning“, a fondat Coursera alături de colega sa Daphne Koller și a atras finanțări în valoare de 22 de milioane de dolari, printre care 3,7 milioane de dolari de la Universitatea Pennsylvania și CalTech. Cel mai bogat esete însă, de departe, proiectul  lansat de Harvard și MIT care, împreună,  au inaugurat platforma edX, cu o invesatiție de 60 de milioane de dolari.

Pentru profesori, atracția acestor cursuri e  irezistibilă tocmai pentru că aici au  ceea ce mulți simt că le lipsește în clasă. Zeci de mii de ochi ațintiți asupra lor. „Fiecare profesor universitar are, de fapt, o arie de influență destul de restrânsă și, marea majoritate a timpului, nu ne ascultă mai mult de cinci oameni” spune Scott E. Page, profesor la universitatea  Michigan, care a predat cursul de „Model Thinking“ pe Coursera, și care a fost deosebit de încântat de faptul că mai bine de 40.000 de studenți i-au descărcat prelegerile video. „Dacă ar fi să facem un calcul, asta ar însemna că în această promoție am avut studenți cât pentru 200 de ani.”

De cealată parte, studenții din întreaga lume sunt recunoscători pentru șansa de a urma, gratuit și de oriunde, cursurile celor mai scumpe facultăți din lume. Unul dintre studenții lui Thrun i-a mărturisit că și-a terminat temele în timpul atacurilor cu rachete asupra Afghanistanului. Însă oportunitatea de care studenții online beneficiază merge numai până la un anunit punct. Și asta deoarece, chiar dacă rezolvă aceleași teme și dau aceleași examene ca studenții full-time ai universităților respective, studenții online nu obțin la sfârșit o calificare propriu-zisă, ci cel mult un certificat de recunoaștere a participării lor la curs. Pe de o parte acest lucru are de-a face cu problema reprezentării corecte – un profesor nu poate garanta încă, cu mijloacele aflate în prezent la dispoziția acestor platforme, că cel care declară că a urmat cursul este și cel care a dat examenele și a realizat temele, fără să se folosească de munca sau de cunoștințele altcuiva. Însă, în principal, o certificare online egală cu cea a cursanților full-time, care plătesc sume considerabile facultăților respective, ar însemna o dinamitare a întregii rațiuni economice ba acestor universități.

Înainte de toate, aceste platforme sunt un experiment, propriul laborator de teste al marilor universități care nu vor să fie prinse pe un picior greșit de tăvălugul digitalizării, precum celelalte industrii lovite din senin de acesta.„Faptul că atât de mulți oameni sunt curioși în ceea ce privește aceste cursuri arată că oamenii tânjesc după educație”, spune președintele Consilului American pentru Educație, Molly Corbett Broad, care recunoaște că marele experiment digital e în primul rând în interesul marilor universități deși, pe termen scurt, acesta pare să le pună în pericol veniturile și modelul de business de până acum. Altfel, mișcări precum cea din toamna trecută din Zuccotti Park arată că sistemul, chiar dacă funcționează în continuare, e oricum în pericol intrând în contradicție cu noile reguli ale  unei societăți globale aflate în schimbări profunde. „Fără îndoială că vor urma multe hopuri pe acest drum“, admite Corbett Broad,  „însă, înainte de toate, acesta este un experiment extrem de important la un nivel substanțial”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii