Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

„Străina”, un serial care îmbină genurile romantic, science fiction, istoric și de aventură, va fi difuzat de AXN White

La finalul toamnei, AXN White va difuza serialul „Străina” („Outlander”), ce ecranizează bestsellerele internaționale din seria cu același nume, semnate de Diana Gabaldon. Produs de Sony Pictures Television și Starz, serialul va avea premiera pe 14 noiembrie, de la 21:40, pe AXN White.
??????????????

Serialul „Străina” (2014) este o adaptare a seriei de romane scrise de autoarea de origine americană, Diana Gabaldon. Romanele au vândut peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume și s-au aflat pe celebra listă a bestsellerelor, elaborată de New York Times.

„Străina” îmbină genurile romantic, science fiction, istoric și de aventură, în povestea lui Claire Randall, o asistentă medicală proaspăt căsătorită. Aflată într-o excursie în Scoția, ea ajunge să călătoreacă în timp, din 1945 până în 1743.

În această lume necunoscută, viața îi este pusă în pericol încă din prima clipă, când este forțată să se căsătorească cu Jamie Fraser, un tânăr ostaș scoțian viteaz și romantic.

Însă adevărata dramă a lui Claire începe atunci când este prinsă între două povești de dragoste cu doi bărbați complet diferiți, din lumi ireconciliabile.

„Străina” se bucură de un scenariu realizat de Ronald D. Moore, câștigător Primetime Emmy, care a semnat seriale SF de referință precum seriile „Battlestar Galatica” sau „Star Trek: Deep Space Nine,” „Star Trek: The Next Generation”, dar și blockbusterul „Mission: Impossible II”.

Pentru a oferi cât mai multă autenticitate, primul sezon a fost filmat chiar în Scoția, între octombrie 2013 și septembrie 2014. Costumele au fost create de Terry Dresbach, inspirate din vestimentația specifică celor două perioade istorice prezentate în serial. Dacă pentru secvențele ce ilustrează anii 1940, au fost alese haine cochete și comode, pentru acțiunea din secolul XVII, Dresbach a folosit materiale autentice.

În rolul principal a fost distribuită actrița de origine irlandeză, Caitriona Balfe, cunoscută mai ales pentru rolurile din lung-metrajele „Now You See Me: Jaful perfect” (2013) și „Escape Plan: Testul suprem”. Balfe a fost aleasă după mai bine de două luni de casting.

În rolul scoțianului Jamie a fost distribuit Sam Heughan, celebru în Marea Britanie pentru producțiile TV locale, în timp ce pentru rolul lui Dougal, conducătorul Clanului MacKenzie, producătorii l-au ales pe Graham McTavish, care a putut fi văzut și în producții precum seria de blockbustere „Hobbitul”, sau serialul „Prison Break”.

Primul episod din „Străina” a atins peste 5 milioane de vizionări în SUA, în prima săptămână de la lansare și a stârnit un val uriaș de entuziasm: premiera a constituit, conform Nielsen, cel mai important subiect de pe Twitter al zilei respective.

Serialul „Străina” cuprinde 16 episoade și va avea premiera în România vineri, 14 noiembrie, de la ora 21:40, pe AXN White.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii