Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Bani și Investiţii |
|

Steven Van Groningen, CEO Raiffeisen Bank: “Este posibil ca o firmă bună să fi trecut recent printr-o conjunctură nefavorabilă, iar fundamentele sănătoase ale afacerii pot fi identificate numai printr-o analiză detaliată și specifică”

Forbes România a invitat comunitatea bancherilor să răspundă la cele mai importante chestiuni privind programul de finanțare guvernamentală IMMINVEST.
 aboneaza-te
Steven van Groningen

Steven Van Groningen, Președinte și CEO Raiffeisen Bank

Care sunt principalele surse de finanțare pentru IMM-uri în contextul actual (cu excepția IMM INVEST)? 

“Din punct de vedere bancar, pe lângă sursele de finanțare deținute în nume propriu, ne adresăm firmelor IMM și prin intermediul parteneriatelor cu instituții locale sau internaționale. Programul IMM Invest și FNGCIMM fac parte din cel mai actual și eficient parteneriat local destinat IMM-urilor. La nivel internațional, am derulat și derulăm în continuare programele COSME, Inițiativa pentru IMM-uri și Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 împreună cu Fondul European de Investiții. Programele EIF menționate oferă beneficii cum ar fi garanții minime și costuri reduse de finanțare.

În zona corporate (mid-market), banca oferă finanțări cu sprijinul EIF prin programul SMEI (Small and Medium Enterorise Inintiative), un program ce oferă facilități atât din punct de vedere al garanției oferite, cât și al subvențiilor costurilor acestor finanțări. Totodată, pregătim un nou program cu componentă de garantare din partea EBRD de până la 50% a finanțărilor acordate și celor noi, destinat atât companiilor mid cât și large. Un alt program pe care îl avem în vedere pentru susținerea afecerilor companiilor corporate în această perioadă este cel derulat prin intermediul Eximbank, program ce vine cu garanții oferite în sprijiinul beneficiarilor de până la 90% pentru creditele noi și, respectiv 50%, pentru cele în derulare, program ce acoperă, de asemenea, ambele categorii de clienți corporate (mid&large).”

Câte IMM-uri au cerut credite până acum la nivelul Raiffeisen Bank? În valoare de cât? În medie, cam cât durează ca o firmă să primească finanțare prin IMM INVEST? De asemenea, câte solicitări de acordare a creditului prin IMM INVEST au fost respinse? 

“Am primit circa 5800 de solicitări, în valoare de 5,5 miliarde de lei. Au fost aprobate deja aproape 1300.

Procesul de acordare a creditelor prin IMM Invest poate dura până la patru – șase săptămâni, procesul de analiză depinzând de complexitatea afacerilor companiei solicitante.

Procesul nu este atât de liniar cum pare: compania solicită un credit, banca aprobă sau respinge și banii sunt sau nu în contul companiei. Este un proces mult mai complex, care a trebuit pus la punct într-un timp record. Pe scurt, procesul este astfel: companiile depun solicitarea, Fondul face o primă verificare de eligibilitate, clientul ia legătura cu banca, banca face o analiză preliminară, cere o listă de informații și documente, face analiza financiară, dacă sunt necesare clarificări sau actualizări de documente revine către client și poate da un prim răspuns, de accept sau respingere. Dacă rezultatul este unul favorabil, banca trimite către Fond toată documentația și dacă Fondul oferă acordul de garantare, atunci clientul va fi informat că va fi creditat în programul IMM Invest. Și asta este varianta simplificată.

În concluzie, durata procesului depinde de multe variabile și de toate cele trei părți implicate, iar timpul de procesare, analiză și aprobare se împarte egal între bancă și Fond.

Ca regulă însă, durează mai puțin să acordăm un credit de capital de lucru unei companii care este deja client al băncii, la fel durează mai puțin în principiu să dăm un răspuns companiilor mici. Cu cât crește complexitatea și a afacerii și a mixului de creditare, cu atât poate dura mai mult.

Pentru solicitările cărora le-au fost întocmite dosare de analiză, rata de respingere este una care se încadrează în limite obișnuite.”

De ce o firmă este nebancabilă? Având în vedere contextul actual ce soluții de finanțare are o firmă nebancabilă sau care nu se încadrează în condițiile impuse de programul IMM INVEST?

“Așa cum a fost anunțat încă de la lansare, programul IMM INVEST a fost dimensionat pentru un volum de circa 40.000 de companii, cifră considerată suficientă având în vedere numărul maxim de 15.000 de firme IMM bancabile. Când vorbim de “bancabilitate” în contextul economiei românești și a termenilor consacrați de raportul anual al BNR, ne referim în primul rând la gradul de capitalizare, care trebuie să fie pozitiv și la un nivel suficient pentru industria în care activează. Ne referim, de asemenea, la comportamentul de plată al companiei, nu doar față de bănci, dar și stat, alte instituții financiare și parteneri de afaceri. Dincolo de aspectele financiare, primează calitatea managementului și realismul planului de afaceri. Este posibil ca o firmă bună să fi trecut recent printr-o conjunctură nefavorabilă, iar fundamentele sănătoase ale afacerii pot fi identificate numai printr-o analiză detaliată și specifică.”

Care sunt principalele motive pentru care o bancă nu ar acorda credit prin IMM INVEST?

“Având în vedere potențialul de business, utilizarea unei platforme centralizate pentru acest parteneriat și obiectivele programului – susținerea IMM-urilor în contextul actual de instabilitate socio-economică și menținerea locurilor de muncă ale angajaților – finanțatorii analizează cu interes toate cererile de credit. Dacă vorbim de firme care au aplicat și au trecut de prima fază a programului administrat de FNGCIMM, în continuare băncile aplică propriile criterii de analiză. Pe lângă starea financiară actuală, este foarte importantă capacitatea de rambursare viitoare. Astfel, este posibil ca o firmă bună, dar care prezintă deja un grad de îndatorare rezonabil, să ajungă la o îndatorare nesustenabilă printr-un credit adițional IMM Invest. De asemenea, contează foarte mult ca aplicanții să dovedească modul în care s-au adaptat provocării actuale legate de criza Covid. Principalele motive de respingere sunt legate de riscul crescut al domeniului de activitate în care activează compania, de comportamentul lui de plată anterior, de instabilitatea financiară a solicitantului coroborat cu un grad foarte mare de îndatorare pre-existentă, precum și de necesitatea de a identifica sensul economic al finanțării (uneori dificil de facut în practică).”

Ce îmbunătățiri ați aduce dvs. programului IMM INVEST?

“Acest program a fost unul care s-a îmbunătățit pe parcurs și a fost un efort colectiv între autorități – bănci – clienți. Pentru simplificarea fluxului de lucru în vederea diminuării timpului de procesare crescut atât la bancă, cât și la Fond, o variantă ar fi garanția de portofoliu – punerea la dispoziția băncii a unui plafon de garantare în baza unor clauze stipulate în convenția de lucru care să dea posibilitatea finanțatorului să fie unic decident și semnatar în contractele pe care le încheie cu clientul. Decizia de a include sau nu beneficiari în această garanție plafon este delegată în acest mod de lucru integral către bancă și acest aspect reduce foarte mult timpii de așteptare și facilitează IMM-urilor accesul mult mai rapid la resurse financiare.

Evident, mai sunt aspecte care pot fi îmbunătățite – un flux digital care să includă toate părțile implicate (clienți – FNGCIMM – băncile partenere) ar eficientiza procesul de aprobare a creditelor oferite prin acest program – de la transmiterea documentelor în format electronic, la semnarea cu semnatură electronică calificată a documentației de creditare, a acordului de finanțare și a contractului de garantare atât de bancă cât și de Clienți.”

Considerați că programul IMM INVEST a fost suficient pentru sprijinirea IMM-urilor de la debutul pandemiei? De ce?

“IMM Invest a fost cu siguranță un punct de pornire, care ajută antreprenorii să treacă mai ușor peste situația economică incertă și delicată pe care o traversăm; avem și IMM-uri care au văzut în această perioadă o oportunitate de a se dezvolta. Cu siguranță, măsurile de sprijin nu trebuie să se oprească aici, companiile care se află la început de drum sau cele cu un volum de business redus au nevoie de suport, iar măsurile fiscale sunt insuficiente.

Mai mult, acest program, pe lângă faptul că a permis reluarea investițiilor, acolo unde au fost oprite în primăvara acestui an, și revigorarea activității curente, a ajutat și la redarea încrederii în viitorul proiectelor.

Când vorbim de alte soluții de sprijin, clienților noștri au avut facilitatea de amânare a ratelor la credite (peste 3000 de IMM-uri și 60 de corporații mid și large), prelungirea liniilor de credit sau alte soluții adaptate situației lor. De asemenea, programul Factory by Raiffeisen, dedicat finanțării start-up-urilor, a fost extins fiind incluse startup-uri care pot aduce o contribuție societății în această perioadă.  Încă de la începutul crizei sanitare, deci înainte de demararea programului IMM Invest, banca a contactat clienții pentru a vedea care este situația lor și pentru a găsi împreună soluțiile potrivite, dacă acestea se impuneau. Au fost contactate cu prioritate companiile din industriile cele mai afectate pe termen scurt sau mediu de criza sanitară.

Dincolo de sprijinul statului, jucătorii din piață trebuie să găsească resursele necesare de creativitate, de inovație, de flexibilitate și adaptabilitate, astfel încât împreună cu partenerii lor financiari să găsească modalități de continuare a ceea ce a fost început prin acest program: încrederea că se poate, alocarea eficientă și inteligentă a banilor către proiecte, afaceri și idei care pot ajuta la relansarea economiei.”

Cum arată un program ideal de finanțare din punctul dvs. de vedere atât pentru IMM-uri, cât și pentru companii mai mari?

“În primul rând, oricum ar fi structurat acest program, cel mai important este ca fluxurile să funcționeze fără erori și cu timpi cât mai scurți de execuție. Din punctul de vedere al criteriilor programului, vital este ca acestea să fie clare și ușor de verificat, fără să existe loc de interpretari.  În al treilea rând, este vorba de oferirea accesului la finanțare companiilor viabile sau cu șanse reale de redresare, care pot aduce atât plus valoare cât și o componentă socială prin activitatea lor. Credem că o componentă de garanatare de tip portofoliu cu un grad de acoperire cât mai mare (80-90%), desigur cu niște criterii genereale privind eligibilitatea clienților/beneficiarilor lasând la nivelul fiecărei instituții finaciare analiza și calificarea către clienți ar fi mult mai rapid și mai eficient de implementat cu beneficii imediate atât pentru companii, finanțatori, cât și pentru economie în ansamblu.”

Cum s-ar putea implica Guvernul mai mult pentru sprijinirea mediului de afaceri în ceea ce privește sursele de finanțare?

“Este necesar să învățăm din experiența programelor cu fonduri europene care au fost implementate până în acest moment în România prin intermediul sistemului bancar și al Fondului European de Investiții. Convențiile de tip plafon, în care responsabilitatea includerii de beneficiari ai garanției în cadrul programului este delegată integral la bănci, sunt programe în care viteza de răspuns este mult îmbunătățită față de ceea ce vedem astăzi în IMM Invest. Iar principalii beneficiari ai acestei viteze crescute sunt companiile, care au astfel acces mai repede și mai ușor la finanțare. Este probabil o opțiune serioasă ce ar trebui luată în calcul și pentru programele actuale, dar și pentru ceea ce Guvernul intenționează să dezvolte în viitor.

În ceea ce privește statul, ne bazăm că vor fi continuate inițiativele de digitalizare, de adaptare a legislației la standardele europene astfel încât și firmele locale să beneficieze de avantajele acestui mod de a oferi servicii. De asemenea, sunt multe lucruri de făcut în ceea ce privește accesul la date, la informații, o întreagă infrastructură care trebuie construită cât mai repede.”

Datele prezentate în acest material au fost furnizate în luna iulie

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii