Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Ștefan-Adrian Apăteanu, Fondator Edu Apps: “Nu te întreba ce poate face școala pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru școală”

Care sunt beneficiile aduse de instrumentele digitale în educație? Ștefan-Adrian Apăteanu aduce o perspectivă optimistă asupra sistemului educațional din România, privind perioada pandemică drept o oportunitate, și nici pe departe ca un dezastru.
 aboneaza-te
Ștefan-Adrian Apăteanu

Ștefan-Adrian Apăteanu este fondatorul Edu Apps, o companie înființată în anul 2011 care activează în domeniul tehnologiei pentru educație. În cadrul evenimentului Forbes Reinventarea României, antreprenorul aruncă o privire optimistă asupra digitalizării sistemului educațional, în acest context incert sanitar și economic. 

Aceste luni au fost provocatoare, ca pentru toți. Noi ne-am dat seama după o săptămână că la ceea ce am lucrat în ultimii 10 ani, ne-a făcut de fapt să fim foarte pregătiți pentru pandemie. Noi am fost pregătiți pentru ce a urmat, iar lucrul acesta se vede în rezultate“, explică Ștefan-Adrian Apăteanu. La începutul lunii martie, compania furniza servicii pentru aproximativ 300 de instituții atât din mediul universitar, cât și din cel pre-universitar. De-a lungul lunilor de izolare, antreprenorul a rămas plăcut surprins privind creșterea numărului de unități de învățământ care adopta și folosesc instrumente digitale. “Astăzi avem aproape 5.000 de instituții cu personalitate juridică cu care lucrăm, ceea ce înseamnă că suntem undeva pe la 15 000 de instituții“, adaugă el.

Digitalizare pe repede înainte

Ștefan-Adrian Apăteanu mărturisește că a încercat să introducă diferite soluții tehnologice pentru unitățile de învățământ, însă s-a lovit de o rezistență, în special conservatoare. Modul în care actorii relevanți din domeniu au adoptat instrumentele digitale anul acesta, a fost pe deoparte forțată, însă bine-venită. “Ce s-a făcut în aceste 6 luni de zile, nu s-au făcut în 30 de ani în România, adică o digitalizare pe repede înainte“, explică el.

Întrebat de schimbările care pot fi aduse în educație, antreprenorul evidențiază importanța atitudinii pe care fiecare dintre noi o deține în fața acestui subiect. “Cred că ține de atitudinea noastră, de cum ne raportăm fiecare dintre noi la educație, de pe pozițiile noastre, de antreprenor, de părinte, de profesor“, menționează el. “Nu te întreba ce poate face școala pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru școală.”

Să nu mai așteptăm, nimeni nu o să vină să ne rezolve problemele“, adaugă Ștefan-Adrian Apăteanu.

Antreprenorul face parte din vocile optimiste cu privire la oportunitățile pe care le aduce aceasta perioadă pandemică, căci “nu ai cum să reziști în educație, să lucrezi, să investești, fără să fii optimist“. El adaugă faptul că situația de criză ar trebui să aducă “o îmbunătățire a modului în care se face educația în România și o asumare că de fapt în educație fiecare avem un rol.”

Sursa foto: Facebook/ Ștefan-Adrian Apăteanu

#DigitalEducation: Care sunt beneficiile aduse de instrumentele digitale în educație?

#DigitalEducation: Care sunt beneficiile aduse de instrumentele digitale în educație?📌 Tombola Logiscool România la #DigitalEducation!!!Scrie un comentariu cu numele și vârsta copilului tău și poți câștiga 1 din cele 5 vouchere cu 25 % discount la modulele online de programare Logiscool România pentru începători clasele I – XII!Live pe Forbes Romania, într-o nouă întâlnire din @Seria de evenimente Forbes reINVENTAREA României, discutăm despre educația digitală cu: 📍 Mya Țărmure – CEO & Co-founder Small Academy📍 Mihaela Nabăr – Director Executiv World Vision România📍 Ștefan-Adrian Apăteanu – Fondator Edu Apps📍 Indira Abdulvoap – General Manager Logiscool România📍 Angela Galeța – Director Fundaţia Vodafone România📍 Alexandru Holicov – CEO & Founder Adservio📍 Armina Sîrbu – Arhitect de învățare digitală la Digital NationParteneri strategici: BMW România, Carrefour, Immofinanz, Catena – Farmacia Inimii, Teilor, Rompetrol, Chronolink, Nordis GroupCafeaua oficială: Nespresso Partener principal: CEC Bank #ForbesReinvent #ForbesRomania #ReinventareaRomâniei #ForbesEvents #ForbesReinventareaRomâniei #DigitalEducation #ReinventareaRomaniei #frr

Publicată de Forbes Romania pe Miercuri, 14 octombrie 2020

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii