Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

Star Storage, cumpărată de fondul de investiții condus de Horia Manda

Horia_Manda.jpg
Pachetul majoritar de acțiuni al Star Storage, furnizorul român pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii , servicii de externalizare şi servicii cloud a fost achiziționat de către Axxess Capital, managerul de investiții al Emerging Europe Accession Fund (“EEAF”).

“Investiția Emerging Europe Accession Fund în Star Storage are ca scop accelerarea dezvoltării afacerilor companiei. Noi credem în perspectivele pe termen lung pentru serviciile și soluțiile de management al informațiilor și ne așteptăm la o creștere de două cifre a pieței în următorii ani. În același timp, suntem nerăbdători să lucrăm direct cu fondatorul companiei și capabila echipă de management pentru a dezvolta în continuare compania.Suntem optimiști că experiența noastră de 15 ani în dezvoltarea afacerilor financiare, industriale și de servicii din România și Europa de Sud-Est va sprijini puternic eforturile companiei de a-și accelera creșterea, a-și consolida poziția de lider de piață și a-și crește prezența internațională”, a declarat Horia Manda (foto), managing partner al Axxess Capital.

Fondurile de investiții conduse de omul de afaceri Horia Manda au vândut în ultimii ani acțiuni ale unor companii precum Motoractive, Estima Finance (Ralfi), Domenia Credit, Domo, Banca Romanească și au participat la privatizarea Bancii Agricole.

Star Storage a fost înființată de către Cătălin Păunescu în anul 2000.

În ultimiiani, Star Storage a realizat investiții majore în Centrul de Datedin Romania Tier-3,un Centru de conversie a documentelorși arhivare electronică, care este unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est și un Centru pentru producerea de documente.

Prin această tranzacție s-a făcut o injecție de capital de 5 milioane euro, prin care se urmărește creșterea capacităților de livrare a serviciilor cloud ale companiei, atât aplicații, cât și servicii de infrastructură, îmbunătățirea operațiunilor și adoptarea de noi segmente de piață și zone geografice, extinderea IP si activelor sale în tehnologii emergente.

Axxess Capital este un manager de investiții independent și peste 250 de milioane de euro administrate prin trei fonduri de capital privat. Axxess Capital a închis până în prezent peste 35 de tranzacții și a făcut exit pentru 25 de investiții de capital, susținând creșterea economică și dezvoltarea companiilor private dintr-o serie de sectoare, incluzând servicii financiare, producție, IT & C, retail specializat, FMCG și altele. Emerging Europe Accession Fund, al treilea fond administrat de Axxess Capital, a devenit operațional în noiembrie 2010.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii