Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

Sportul profesionist din Belgia se joacă, din nou, fără public 

Competiţiile sportive profesioniste din Belgia, inclusiv campionatul de fotbal de primă divizie, se desfăşoară, din nou, fără public.  
jucatori fotbal

Decizia a fost luată din cauza celui de-al doilea val de coronavirus, au anunţat autorităţile, transmite Agerpres via AFP.

De asemenea, Pro League a anunţat că mai multe meciuri de fotbal programate în acest weekend în prima şi a doua divizie au fost amânate din cauza apariţiei unor cazuri de Covid-19.

Cafenelele şi restaurantele vor fi închise în toată ţara începând de luni. Noi restricții vor fi aplicate și în domeniul culturii și învăţământului superior până pe 19 noiembrie pe fondul supraaglomerării spitalelor. 

Școlile rămân deschise, iar restricţiile de circulaţie (de la miezul nopţii până la 5 dimineaţa) nu au fost extinse.

O serie de specialiști au solicitat o nouă carantină în Belgia, însă premierul Alexander De Croo a afirmat că are încredere în “comportamentul colectiv” al belgienilor pentru a evita o asemenea măsură drastică.

Decizia legată de disputarea competiţiilor fără spectatori vizează şi turneul de tenis ATP de Anvers, care se încheie duminică.

De la mijlocul lui septembrie, spectatorii au revenit progresiv pe arenele de fotbal din această ţară, după mai multe luni de disputare a meciurilor cu porţile închise.

Competiţiile sportive la nivel de amatori sunt suspendate până pe 19 noiembrie.

Belgia, o țară cu 11,5 milioane de locuitori înregistra 270.132 persoane infectate şi 10.588 de decese de la începutul pandemiei. Incidenţă medie este de circa 620 de cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori, fiind devansată doar de Cehia (668) în Uniunea Europeană, potrivit datelor AFP.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii